Ovidiu Balint

Ovidiu Balint

am uitat chestia aia faină. ai spus tu ceva.

viteza luminii

Mai mulţi colegi aflaţi în carantină zilele astea îmi spuneau că este momentul ideal pentru a se repune în chestiune, a se lansa într-un exerciţiu de introspecţie. Ceea ce n-ar fi un lucru rău, în sine, dar ştiu pe acum (din experienţă) că nu este apanajul tuturor. Propun deci relaţia individ – societate, încrederea (ce este, cum se dobândeşte & cum se acordă [câştigă]) & responsabilitatea (transferul &/ fuga de responsabilitate)

Dacă a crăpa de nCovid-19 (ce nume tare, Asimov ar fi gelos [care, à propos, era prof de bio-chimie {rus!}]) este „opţional”, a trăi criza economică de după – nu mai este. În tot acest fiasco socio-eco-politico-monetaro-sanitaro-mondial se mai trezi şi Trump să dea o palmă la căcat cu interdicţia lui de a zbura în SUA. Ale… Americii, vorba-vine. Iar dacă crede, tembelul, vre-un minut că nu mă doare… ei bine, se înşeală. Când ţi-e lumea mai dragă, ne băgă Trump mătura-n… cu aşa prieteni, cine (dracu’ [mai]) are nevoie de duşmani?!

Mi-a sărit ţandăra rău de tot cu statele astea în criză de identitate. În plină criză de identitate adolescentino-puber-puerilă. Că aşa se întâmplă când puterea vede că îi fuge pământul de sub picioare. Suntem prinşi, ca indivizi, în lupta dintre lumea „personalităţii” juridice, liberală, interesele mondializatoare şi lumea puterii, **neo**tradiţional (!) manifestată sub formă de stat (ţară). Doar că vezi tu, astăzi ţările şi-au pierdut complet apanajul de naţie şi iată-le dezvelite în emasculata lor ipostază de către criza de corona, în curu’ gol, cu 10 paturi disponibile pe spital de 1000… Regele e gol! strigă mulţimea. Şi are dreptate. Mai bine de 5 decenii de eforturi coordonate pentru a instaura mondializarea. O criză întâlnită o (1x) dată la 4-5 generaţii, „la cheie” în urma ifoselor americăneşti în cadrul Tratatului de la Paris.

Lupta politică ce are loc zilele astea este mult mai importantă decât corona (care la o mortalitate de 6,+% [populaţie risc Italia] este SUB mortalitatea gripei sezoniere [influenza {10%+ mortalitate în cadrul populaţiei cu risc}] –ok, ok- lăsând de-o parte rata de infecţie) sau decât criza economică (efect secundar al luptei pentru putere), fiind în joc statutul de individ care trece de la 2.x la rolling-release, în funcţie de necesităţi.

Lupta pentru putere se poartă între cei care (cred că) încă o mai deţin şi neo-liberali, cei care promovează (cu succes) agenda mondială. Prin ieşirea din tratat, America a privat lumea de un guvern mondial în speranţa de renegociere a poziţiei de influenţă bazându-se exclusiv pe încrederea în monedă. Well, bluff-ul pare a fi luat sfârşit şi o nouă axă pare a se profila la orizont, Bruxelles-Moscova-Pekin cu deschidere la marea Caspică.

Paradoxal, ce mă deranjează în toată povestea asta nu e că Trump ar fi reuşit să strice jocurile, ci că NU a reuşit. Europa tinde către centralizare. Statul european nu are nimic de oferit, pierzându-şi astfel orice sâmbure de autoritate în faţa cetăţeanului. De altfel, singurele eforturi (gesticulări) pe care le mai face sunt pur în sens economic căutând astfel să-şi aşeze indirect o presupusă autoritate, prin intermediul societăţilor comerciale, asupra individului. Dar meniera statului NU este de a face, ci mai degrabă de a NU face. Statul trebuie să fie arbitrul imparţial dintre indivizi (sau ceea ce atinge individul [pentru că la economic este camera de comerţ, în armată curtea marţială etc.]), prezent când este solicitat şi non-intervenţionist astfel ne-interferând (nu întreţinând cu efort activ, ci într-o manieră intrinsec-pasivă, prin arhitectură) cu posibilitatea diversităţii de a se manifesta, diversitate care este cheia robusteţii în adaptabilitatea vieţii. Într-un asfel de cadru economia se poate erija în motor tehnologic ducând la rândul lui la avansuri care permit ulterior unor grupuri de indivizi din ce în ce mai mici să dobândească posbilităţi fizice concrete tot mai mari. Altfel spus, într-un stat sănătos economia duce la evoluţie tehnologică facilitând astfel realizarea visurilor individuale.

Acesta… nu este cazul. Când statul vrea să facă aşa ceva, nu are nevoie bănci pentru a mări masa monetară ci de diminuarea taxelor şi a impozitelor. Pentru a ieşi din criză, e simplu: instaurarea dării universale de 10%. Dar, cum spuneam, după 5 decenii (cam [doar] asta au făcut statele lumii după al 2lea război mondial, dacă stai bine să te gândeşti…) petrecute de putere pentru a subjuga individul şi a-l înlănţui în datorii, înţelegem acum ce fel de unealtă este banul. Bancnota. Pentru că banii pe care îi aveţi în buzunar nu au valoare intrinsecă (nu sunt aur) iar banii pe care îi aveţi la bancă… nu-i aveţi, banca îi are şi vă minte pe voi că-s ai voştri (defapt statul vă minte prin intermediul sectorului bancar).

Responsabilitatea este garantul dreptului. Fuga de responsabilitate, derogarea – nu face decât să transforme natura acestui fapt, ducând la privilegiu. În cadrul privilegiului nu mai vorbim despre libertate ci despre îngăduinţă, autonomia dispare lăsând locul dependenţei. Ceea ce, într-un sistem DEScentralizat (S.R.L.) nu pune absolut nici un tip de problemă…

Ca de obicei, problemele mari nu sunt probleme, sunt relief. Peisaj. Iar celelalte vin cu minim două soluţii şi nu pot fi disociate (soluţia de problemă şi vice-versa) ci e doar o chestiune de perspectivă, o alegere de prezentare, ca într-un raion de piaţă, a celui care caută să vă vândă ceva. Limbajul este conceptual, teoretic. Luaţi decizii în funcţie de ceea ce trăiţi şi simţiţi iar nu în funcţie de ceea ce gândiţi şi vi se pare. Realitatea este cea pe care o vedeţi pe geam (era să zic „în frigider”) nu pe ecran. Informaţia (adevărul) este (doar) în natură, polarizarea (prejudecata, preconcepţia) este virtuală.

Am înţeles de la prieteni că v-au plăcut analogiile cuantice precedente, închei aşadar cu una: mi-aş dori ca radiaţia emisă în timp ce absorbiţi informaţia din rândurile astea să iasă din ecran cu o viteză mai mare decât viteza luminii, astfel încât, pâna ajunge la voi, să dobândească masă şi să vă spargă (măcar) capul. Ieri.

darie pop, paris

Facebook Comments

Leave a Reply