absurd pozitiv. s01.e01

bobina numită vasile

o foarte mare schimbare ne îngrijora dinspre cele două părți: sus și dreapta. transpiram cu toții și respiram cu greutate. de fapt, totul funcționa perfect. se degaja viteză cu muzică. avea privirile, așa, cum să le spun? un fel de lasere care-ți desfac țevile din ochii albi. apasă frâna, strigau, cam asta eram în stare să cred când vedeam lucrurile trecătoare.

ok, pe tip îl chema vasile, lucra la depoul cu tramvaie, se trezea la trei jumătate dimineața ca s-ajungă pe cinci. se spăla repede și pleca fără să mănânce. am aflat târziu asta. noi nici nu știam atunci că el pleca. cu toții aveam un somn ușor la început și profund spre amiază. dormeam extraordinar de mult și uitam tot când ne trezeam. ca și acum.

vasile a murit acum trei zile. subit. avea ciroză de nu știu ce fel. în zece zile s-a dus. nici el nu știa, spunea doar că-l doare capul și nu mai mânca. o tot chema pe luminița, florăreasa din piața mică. cu voce stinsă, așa o chema. luminița i-a spus la telefon că ajunge în jur de patru, el a murit pe la două. obișnuia să fumeze cu ea o țigară la două zile, mai mult nu era în stare. ajungea în depou la patru fără cinci. le spunea că totul e bine și că bobinele stau la locul lor. toți plecau liniștiți cu tramvaiele. nu știu de ce, dar noi îi spuneam vasilică. luminița îi ducea lapte și ceai de rostopască.

cred că atunci era deja ora zece dimineața și noi îl așteptam. vasile începea să bea după ora opt, așa era obiceiul lui, iar la zece era de-a dreptu’ fericit. la opt ieșea din schimb cu celălalt vasile, maistrul. în cele din urmă, a doua zi, ne-am dat seama că nu mai vine. apoi o luau razna.

e mort de-acum. dumnezeu e destul de deștept ca să aibă grijă de el, așa mi-a spus un preot la parastas. chestia e că mie îmi pare rău de el. de dumnezeu, vreau să zic, da.

tramvaiele erau murdare, roșu cu alb și ceva galben plin de praf. nu știu cine se ocupa de curățenie.

nu a mai fost niciun apoi, am stat unii peste alții. nu era somn și nici veghe. doar o vodcă înaintea noastră, o oază unde nimeni nu. acel nu care definește orice realitate.

am uitat o chestie, celălalt vasile îi ținea scara și mătura din când în când ca un pensionar care nu se poate opri. chiar că nu se putea opri. atât, așa a mai spus vasile când a venit o asistentă medicală.

mircea pascariu

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *