O comparaţie constă într-o analiză a două sau mai multe lucruri, fiinţe, fenomene etc., pentru a putea stabili asemănările şi deosebirile dintre ele. Când, însă, deosebirile sunt atât de numeroase şi de evidente, încât elimină orice şansă de manifestare a vreunei asemănări, atunci comparaţia devine prostie. Iar cum noi tocmai de asta ne ocupăm în soborul nostru cu proşti, vă invit să trecem în revistă cele mai tâmpite comparaţii revărsate în mass media locale şi naţionale, întâlnite cu o frecvenţă uluitoare în special în ultimii ani.
Ideea mi-a venit de la ultima dintre ele, comisă chiar în presa europeană, dar asupra căreia ne vom îndrepta atenţia la sfârşitul articolului.
Bunăoară, una dintre comparaţiile idioate am cules-o de la un post de televiziune, într-o emisiune în care se discuta pe teme politice. Şi, cum în ţara noastră, cu câmpii care au fost mănoase şi cu codrul care se sinucide prin autotăiere chiar de dragul fratelui său, românul, politica influenţează viaţa civică şi nu invers, la ce comparaţie credeţi că s-a ajuns? Câte spitale, sau câte azile de bătrâni, sau câţi kilometri de autostradă s-ar putea construi cu banii care vor fi cheltuiţi pentru ridicarea Catedralei Mântuirii Neamului de la Bucureşti? Haideţi să fim bine-intenţionaţi şi să căutăm asemănările dintre spitale, azile de bătrâni, autostrăzi şi o catedrală. Toate sunt construcţii. Deci, pentru toate se foloseşte ciment, nisip, fier-beton, excavatoare, buldozere, macarale, muncitori etc. Adică pentru toate trebuie bani. Mulţi. Foarte mulţi. Intrarea pe autostradă este scumpă şi poate fi doar pe o perioadă determinată. Iar această perioadă nu coincide întotdeauna cu intervalul de timp necesar parcurgerii distanţei dorite. S-ar putea ca intervalul de timp să fie mai scurt, restul fiind de partea eternităţii confortabile. Intrarea în spital este tot scumpă şi pe o perioadă determinată. Şi acolo intrarea este pentru o perioadă determinată. Tot vecină cu eternitatea nedeterminată. Doar trecerea pământească spre eternitate este scumpă. Intrarea la azilele de bătrâni este ieftină, dar ieşirea e scumpă. Intrarea în catedrală e gratis. Mai există o asemănare: şi la intrarea în spital, şi la intrarea în azile de bătrâni, şi la intrarea pe autostradă şi la intrarea în catedrală românul îşi face cruce. Cu cât credinţa e mai îndoielnică, cu atât semnul crucii este mai amplu executat şi în prezenţa a cât mai multor martori ai gestului. Deosebirile dintre azilul de bătrâni, spital, catedrală şi autostradă vă las să le desoperiţi singuri. Sunt atât de multe încât şi prostia pufneşte în râs. Domnii de la postul de televiziune discutau de fapt despre… priorităţi. Priorităţile depind de necesităţi. Comparaţiile sunt făcute atunci când uiţi de priorităţi, ori când priorităţile nu sunt o prioritate în discuţie.
Şi acum vă ofer capodopera interpretării stupide a comparaţiilor. De data asta, culeasă chiar din presa europeană. Dintre cele mai recente, pentru că dacă m-aş apuca să fac o istorie a prostiei m-ar prinde din urmă contemporaneitatea ca un tsunami. Ni se spune că un grup de cercetători englezi (celebri, deja, deşi nu ni se spune nici de la ce universitate, nici de la ce discipline) au făcut o comparaţie între picturile care au reprodus „Cina cea de Taină”, pe o perioadă de o mie de ani, între anul 1000 şi anul 2000. Ce credeţi că au comparat ei? Mărimea farfuriilor şi a porţiilor de mâncare din picturi. Şi, care credeţi că a fost concluzia lor? Că într-un mileniu farfuriile din picturi s-au mărit. La fel s-a întâmplat şi cu porţiile de mâncare. De aici şi până la o analiză sociologică a jurnaliştilor a fost doar un pas: umanitatea a evoluat: în primul mileniu oamenii erau foarte săraci, deci farfurii mici, cu porţii mici; iar pe secol care trecea oamenii erau tot mai bogaţi, deci puteau să mănânce mai mult, având farfurii mai mari şi porţii mai mari. Pentru că Biblia nu a specifică foarte clar meniul de la Cina cea de Taină, jurnaliştii au putut concluziona că fiecare pictor a pus cu pensula în farfurii cam ce şi-ar fi dorit să mănânce: ba miel, ba peşte, chiar porc.
Cea mai tâmpită interpretare jurnalistică a comparaţiilor a fost făcută între dimensiunea capetelor apostolilor şi dimensiunea farfuriilor. Datorită evoluţiei bunăstării populaţiei capetele apostolilor şi-au păstrat aceeaşi dimensiune a capetelor, dar dimensiunea farfuriilor a crescut! Jurnaliştii ne scriu că ne zic cercetătorii că farfuriile au crescut cu peste 60%. Incredibil, dar adevărat! Să înţelegem că şi credinţa a crescut direct proporţional cu dimensiunea farfuriilor? Sau că dimensiunea porţiilor de mâncare a determinat dezvoltarea direct proporţională a credinţei? Sau că datorită faptului că dimensiunea capetelor apostolilor a rămas constantă şi credinţa creştină a rămas constantă? Dumnezeule!
De multe ori stau şi mă întreb: oare prostia a fost creată odată cu omul sau a apărut din cauza lui, în presă? Altfel nu înţeleg cum să compari un cap cu o farfurie, ori o credinţă cu un fel de mâncare. Fiindcă mi-e mi-au trebuit doar zece minute ca să găsesc cinci picturi celebre care ilustrează „Cina cea de Taină” în care nu prea văd să aibă vreun rol farfuriile, iar mâncarea nici atât. Folosind logica şi interpretarea jurnaliştilor europeni putem trage concluzia că pictorii care au ilustrat momentul biblic nu aveau ce mânca sau se gândeau doar la vin? Asta, aşa, de exemplu, că nu ne apucăm de un tratat de istorie comparativă.
Facebook Comments Box