Despre prietenie şi atât

   (eu – ăla cu ochelari – cu Amado, cam pe la debutul din Franţa) Ascultam Valeriu Sterian şi mă gândeam la prietenie.  Aveam vreo 20 de ani. Eram prieteni…

100 de ani de prostie în oraşul care a avut menire istorică şi destin cultural (III) „Să nu trăiţi din politică!” -ultimul interviu acordat de nepotul lui Ştefan Cicio Pop, Aurel Birtolon-

  Nu mai vorbisem de multă vreme cu Aurel Birtolon. Prin anii 90’, imediat după Revoluţie, avusesem mai multe întâlniri cu nepotul lui Ştefan Cicio Pop, în urma cărora am…

100 de ani de prostie într-un oraş care a avut o menire istorică şi un destin cultural (II). Ce a avut Ioan Slavici cu Marea Unire?

  (articolul a apărut şi în specialarad.ro şi în revista Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România) Ieşeam de pe strada Mihai Eminescu când am dat cu ochii de un banner imens…

100 de ani de prostie în oraşul care a avut o menire istorică şi un destin cultural (I)

(foto preluat de la pressalert.ro) Cine, sau câţi dintre arădeni ştiu câte ceva despre monumentul Crucea Martirilor, situat acum în Parcul Eminescu? Foarte puţini. Atât de puţini, încât cadrele didactice…

Cu presa şi justiţia, la taraba corupţiei

Timpul românesc nu se mai scurge prin clepsidră ca într-o sculptură de Brâncuşi. Secundele româneşti cad într-o cascadă americană, pe care o poţi trata doar în două feluri: ori o…

Urşii, Regele şi ardelenii

  Noa, aşa ceva nici că există! Păi, ardeleni există! Regele există! Iar de urşi, să-l orbească Dumnezeu pe ăla care nu i-a văzut prin România! Şi, atunci, ce nu…

Amintiri din Teatrul Vechi. Episodul cinci. Reţetă tradiţională românească de uns şi afumat presă

A fost o perioadă în care ziarele aveau mare căutare pe piaţă. Până şi porcii se îngrozeau de tirajele lor, fiindcă se trezeau în fiecare dimineaţă speriaţi de gândul la câtă slănină trebuie ei să producă pe spate, pentru a putea fi împachetată în ziare de către ţăranii care mergeau la coasă, ori la săpat, ori la prăşit. Era un lanţ bine legat al relaţiilor de muncă în societatea românească: muntenii tăiau copacii, porcii mâncau, muncitorii de la oraş făceau hârtie, porcii mâncau, ziariştii

Dezvăluiri inedite după o tentativă de sinucidere: „A zis tata că şterge praful de pe mine cât trăieşte el”

Se numeşte M. Domnul M. De când s-a întâlnit cu Dumnezeu spune, cu umor, că i s-a permis să folosească prenumele de Mnezău.L-am întâlnit la un bar. Stătea pe un scaun înalt, tăcea lung şi privea cât o conversaţie a lui Vargas Llosa. De fapt, mă privea. De-aia am şi intrat în vorbă. Ştiţi cum e, mai una, mai o bere, mai alta, încă o bere, până încep destăinuirile.-Eu am avut o tentativă de sinucidere, vine afirmaţia lui ca un târnăcop.M-am simţit exacta aşa, ca o bucată de ciment spartă de un

File din povestea fondurilor pentru Arad

Priveam prin fereastra cafenelei ca la un televizor. Pentru că nu mai văzusem de multă vreme o zi însorită şi înstărită în forfotă urbană. Răsfoiam din când în când prin paginile pline cu greşeli de exprimare, gramaticale, de atitudine, jurnalistice şi de intenţie ale unor publicaţii ce-mi picaseră la îndemâna atenţiei şi tocmai mă pregăteam să scriu ceva despre ele. Intrarea unui domn, faţă de care port un respect deosebit, mi-a stins şi televizorul ferestrei şi mi-a răvăşit şi atenţia asupra

Arădenii şi votul lor

(Acest articol l-am publicat acum patru ani. Între timp au dispărut nişte partide. În rest e bine, în sensul că e la fel.) Ehei, iaca am încercat şi eu cu degetul marea alegerilor. Atât ca candidat, cât şi ca alegător al meu. Ca candidat am aflat că campania e plină de rahat, care nu e dulce. Ca alegător al meu am aflat că nu sunt foarte mulţi care erau de aceeaşi părere cu mine, adică nu mulţi m-ar fi dorit ca consilier. Lăsând de-o parte ironia şi evitând să mai calc în cacofonii, am să încerc