Pedro Negrescu. Sau dirijorul armoniei dintre emoţie şi dăruire artistică

Aş fi vrut să vă fi dat ştirea înfiinţării primului Centru Cultural privat din Arad. Fiindcă la asta începusem să lucrăm cu Pedro Negrescu. „Vreau să cinstesc memoria bunicilor mei,…

Sendi, aş vrea să mai privesc, cu tine, oraşul de sus!

În amintirea lui Alexandru Răduţ (Sendi) „Sunt trecut în ghidul oraşului.” Asta era vorba lui. Şi aşa era. Dacă nu ai fost în discoteca lui Sendi, nu ai văzut oraşul…

N-ar ști nimeni că m-am dus, Numa’ m-or vedea că nu-s

Am căutat câţiva ani acest text, pe care l-am scris chiar în dimineaţa în care actorul Ovidiu Ghiniţă l-a găsit pe Mihai Popovici decedat în propria casă. Textul mi-l păstrase…

Mă înclin în faţa memoriei tale, Dan Antoci!

Mi-l amintesc şi acum, stând pe o platformă ridicată de doi maşinişti, „la mână”, pe două ştăngi, şi vorbind la microfon. În culise, îmi tremurau genunchii când le dădeam comanda,…

Cu Adam Puslojic, călare, de ce nu?

                Amintirea asta îşi joacă şotronul şi acum în mintea mea, fiindcă orice clipă trăită lângă poetul Adam Puslojic mi se întoarce plină de viaţă prin faţa ochilor, de îmi…

Despre prietenie şi atât

   (eu – ăla cu ochelari – cu Amado, cam pe la debutul din Franţa) Ascultam Valeriu Sterian şi mă gândeam la prietenie.  Aveam vreo 20 de ani. Eram prieteni…

În dialog cu Matei Vişniec: Unde sunt bufonii de altădată?

http://www.rfi.ro/dialog-92598-matei-visniec-bufoni Chiar în ziua în care mapamondul sărbătorea scrisul de mână dramaturgul, scriitorul şi jurnalistul Matei Vişniec a lansat o provocare la dialog pe net (Radio France International), cu o întrebare: unde sunt bufonii de altă dată? Analogia lui între bufonii medievali şi bufonii contemporani, primii fiind cei care satirizau puterea, iar cei din urmă fiind cei care au preluat puterea, m-a incitat şi mă pregăteam să şi intru în jocul provocator al

Dezvăluiri inedite după o tentativă de sinucidere: „A zis tata că şterge praful de pe mine cât trăieşte el”

Se numeşte M. Domnul M. De când s-a întâlnit cu Dumnezeu spune, cu umor, că i s-a permis să folosească prenumele de Mnezău.L-am întâlnit la un bar. Stătea pe un scaun înalt, tăcea lung şi privea cât o conversaţie a lui Vargas Llosa. De fapt, mă privea. De-aia am şi intrat în vorbă. Ştiţi cum e, mai una, mai o bere, mai alta, încă o bere, până încep destăinuirile.-Eu am avut o tentativă de sinucidere, vine afirmaţia lui ca un târnăcop.M-am simţit exacta aşa, ca o bucată de ciment spartă de un

Horia Medeleanu. Un portret în peniţă, la împlinirea celor 83 de ani

N-am întâlnit un om care să fie atât de devotat dăruirii. Pentru Horia Medeleanu „a dărui” este o menire. Cred că asta este şi una dintre marile lui dezamăgiri, aceea că foarte puţini au înţeles dragostea şi voinţa lui de a împărtăşi toate acumulările lui intelectuale, după ce le-a trecut prin patul lui Procust al logicii şi după ce le-a pictat cu suflet. De fapt, cred că asta îi şi enervează pe mulţi dintre cei pentru care este o personalitate controversată. Unii nu ştiu să primească în dar,

La moartea unui Dirijor. Eliodor. Rău. De bun ce era!

Update: Am găsit o fotografie cu Maestrul Eliodor Rău, dirijând chiar în sala Filarmonicii din Arad. Antescriptum: N-am găsit nici o fotografie cu el pe internet. Ca un idiot nu am nici eu una. Când l-am cunoscut, a făcut o plecăciune în faţa mea. Apoi mi-a strâns mâna, privindu-mă cu ochii lui deschişi la culoare, mai ales din cauza sufletului. Când a murit, am plâns. Nu am putut să îi fac o plecăciune ultimă. Eram ocupat cu viaţa mea. Atât de ocupat, încât nu i-am ascultat niciunul dintre

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com