Aceeaşi rutină matinală. Unul dintre câini se scarpină în hol, lovind, din inerţie sau sugestiv, în uşa camerei, astfel încât trezirea mea să fie sigură. Îmbrăcat şi ieşit la plimbare…
Category: pamflet
Transmisiune imposibilă, în direct, din România. Stimaţi tovarăşi, eu am o părere, dar nu sunt de-acord cu ea!
(afirmaţia din titlu este preluată dintr-o şedinţă a Partidului Comunist Român)Dimineaţa a fost banală. Câinele Aki a căscat ca de obicei, de vreo trei ori, dându-mi de înţeles că e ora de trezire. Buimac, îmbrac treningul, căciula, geaca, iau lesa, îi pun lesa, deschid uşa, iese câinele cu mine, închid uşa şi dau cu ochii mijiţi de frigul de-afară. Mă salută vreo doi trecători, pe care mă fac că nu-i văd, ca să mi se pară mie că nu m-au văzut cum mă împleticesc de somn. Îmi sună telefonul. De
Politica, faţă cu copilăria
Era o zi în care plictiseala se tolănise ca o nesimţită la mine în braţe şi mai aştepta să o şi alint. Până şi timpului îi era lene să treacă pe lângă mine. Când, ca o farfurie răsturnată în poală, prezenţa unui copil mi-a ajustat pulsul la bătaia clipei ce merita trăită.S-a aşezat la o masă cu taică-su’, cu care sunt amic de mai mulţi ani. Ce să fi vorbit, până le pregăteam nişte mici la grătar? Despre fotbal şi despre politică, nu? Un mic la grătar fără o discuţie e ca o nuntă fără muzică. Mai
Scrisoare deschisă în memoria lui Brâncuşi
Motto: „Când am plecat, v-am lăsat săraci şi proşti. Acum vă găsesc mai săraci şi mai proşti.”- Constantin BrâncuşiDragă maestre,Află despre noi că suntem bine, sănătoşi şi… cam atât. Mă rog, nici măcar atât, că la noi şi sistemul de sănătate e bolnav. Nu ştim cât de proşti mai suntem, dar sigur suntem proşti. Săraci nu mai suntem. Ne-am îmbogăţit până şi în prostie. Cum ar veni, nu mai suntem proştii ăia pe care i-ai ştiut matale. Acuma suntem proşti cu iniţiativă!Iată o mostră, chiar de la
Interviu imposibil cu un cal. Arădan
Tocmai închideam telefonul mobil, nervos fiind din cauza discuţiei cu banca despre datorii şi apăsam pe butonul roşu ca şi cum aş fi vrut să ucid cu sânge rece o muscă, când aud lângă mine o voce nechezată:-Nu vă supăraţi, vă rog. Nu ştiţi unde este Consiliul?Ridic privirea de pe ecranul telefonului şi dau cu ochii de un cal, care rânjea la mine politicos.-Ştiu la ce vă gândiţi, îmi spune el, uşor jenat. Cum dracu să vorbească un cal?Dau din cap afirmativ, dar mut.-Nu ştiţi unde este
O beţie imposibilă cu Traian şi Adrian
Eram în birt, la mine. Stăteam pe un taburet ca un gânditor de la Hamangia. Numai că ăla de la Hamangia nu a avut de unde să ştie că eu mă gândesc la datorii, aşa cum nici eu nu ştiu la ce se gândea el în timp ce era sculptat. Număram sticlele de bere din frigider, sperând să mai fi vândut cineva una fără ştirea mea, ceea ce ar însemna că dacă cineva mă fură are şi de unde, chestie care m-ar convinge că sunt şi avut. E ca şi chestia aia din bătrâni: dacă ai şoareci, înseamnă că ai cămara plină.
Interviu imposibil cu o bancă
Tocmai îmi citea câinele meu reglementările conform cărora va trebui să urineze în spaţiile publice şi ce echipamente speciale trebuie să am în posesie atunci când îl însoţesc la cele trebuincioase lui. Când să îl întreb ce o să facă cei de-o rasă cu el care nu au stăpâni, mă smuceşte de lesă ca să miroase ceva. Mirosea o bancă. Fiind plin de datorii, am sperat că miroase o bancă de bani. Ei, aş, el mirosea o bancă pentru şezut. Chiar în faţa Primăriei din Arad. M-am uitat la bancă, nu