Ştiu că nu pot. În special din cauza unor părţi ale trupului meu care îmi trădează vizibil partea sexuală pe care am căpătat-o încă de la începuturile mele existenţiale. Prin urmare, baiul este că nu sunt femeie. Ca şi cum asta nu ar fi îndeajuns un neajuns, nu sunt nici măcar transsexual. Nici cu homosexualitatea nu stau prea bine.
Totuşi, în pofida tuturor acestor dezavantaje naturale şi psihice, precum şi în pofida educaţiei restrictive, care mi-a întunecat potenţialele orizonturi sexuale, îmi propun să nasc un român. Ideal. Pentru că se va naşte dintr-o idee. Tâmpită, care mi-a venit după ce am urmărit comentariile imbecile despre politica românească.
Aşadar, dacă tatăl, adică ideea, este tâmpit(ă), iar eu, mama, cucerit(ă) de prostie, nu pot fi altfel, progenitura ne va fi un urmaş demn de urmat.
Pentru că vreau să crească sănătos şi în spirit patriotic, am început educarea lui încă din timpul sarcinii.
Mi-am cumpărat încă două televizoare, ca să pot viziona simultan trei buletine de ştiri, trei telenovele, sau trei videoclipuri cu manelişti. Mă mângâi pe burtă şi ascult atent ştirile despre violuri, crime, sinucideri, bătăi între clanuri mafiote sau flămânde. Din când în când, mai apar nişte ştiri despre elevi şi profesori care se dezbracă în şcoală.
Românul din burta mea bate satisfăcut din picioruş. Într-o pauză de reclamă beau o gură de bere. Românul din burta mea râgâie de îmi vibrează şi urechile.
În al doilea calup de ştiri apar informaţii despre patroni în fotbal. Unul se scarpină în cur, altul îşi suge cariile dintre dinţi. Bine că sunt bine îmbrăcaţi, iar după scărpinat se urcă în maşini luxoase. Ştirile explică certurile dintre ei şi jignirile aferente. Românul din burta mea îmi oferă din nou semne de viaţă, ca şi cum ar auzi cu plăcere înjurăturile. E şi firesc, doar le aud şi eu.
Fiind vreme bună, m-am hotărât să îl scot pe românul din burta mea la aer. La aerul respirat de mine, educativ. Zis şi făcut.
Hop în pădure. Merg pe o potecuţă printre nişte pomi. Nu vă pot spune ce fel de pădure, pentru că sunt foarte atent să ocolesc căcaţii de pe potecuţă. Încerc să înspir adânc, dar putoarea îmi taie răsuflarea. Românul din burta-mi dă din picioruş. Eh, îmi zic şi îi transmit, aşa se obişuieşte românul cu fratele său, codrul. La coborârea de pe potecuţă încerc „pasul ştrengarului” şi dau vesel cu piciorul, în stil fotbalistic, în orice cutie de conserve ce îmi iese în cale, fără să ratez şi fiecare pet. Normal că mai nimeresc şi căcaţi în vârful pantofului, dar asta poartă noroc îi şoptesc eu românului din burta mea.
Obosit de la plimbarea pe potecuţele din fratele românului din burta mea, adică codrul, mi s-a făcut foame. Hai la restaurant, să mâncăm un mic cu muştar. Mă aşez la o masă. Vine un tânăr, scotocindu-se prin buzunarele pantalonilor. Mă întreabă dacă vreau ceva. Îi zic că nişte mici. Bine că mi-i aduce reci, că altfel poate îmi frigeam buzele. Pe măsură ce înfulecam din micii sleiţi, românul din burta mea bătea din picioruş. A înţeles că aia este mâncarea noastră tradiţională.
Cu gândul la viitorul lui şi la educaţia lui, mă hotărăsc să îl duc pe românul din burta mea şi la o şcoală. Găsesc deschisă chiar poarta principală. Şcoala plină de alergături de elevi râzând pe coridoare. Mă mângâi pe burtă şi îi şoptesc că acolo o să înveţe şi el. Brusc mă umflă o presiune de vezică urinară, aşa că fug spre toaletă. Abia m-am putut înghesui spre un pisoar, printre elevii care fumau frumos nişte marijuana. Sau, poate erau doar nişte vizitatori ca şi mine, însărcinaţi cu români, ca şi mine.
Când să îl duc la ANAF, am intrat în travaliu.
Nu a vrut nimeni să mă ducă la un spital, aşa că am luat-o la fugă cu mâinile sub burtă. Românul făcea la mine în burtă ca murăturile dintr-un borcan transportat pe ghidonul bicicletei. Am ajuns, cu chin, cu vai, la un spital. Portarul se uita la mine, cu ochii mijiţi între pungile de sub ei şi firicelele de păr transpirat, ieşite de sub o caschetă.
Nasc, zic eu. Un român. Portarul se uită la românul dintre picioarele mele şi zice: Dă-l în mă-sa! Nu mai avem medici. Toţi sunt plecaţi în străinătate.
Adică să rămân numai eu cu românul din mine? Chiar dacă m-am chinuit să îl pregătesc pentru viaţă?