Timpul românesc nu se mai scurge prin clepsidră ca într-o sculptură de Brâncuşi. Secundele româneşti cad într-o cascadă americană, pe care o poţi trata doar în două feluri: ori o admiri umil, la adăpostul unei pelerine, ori îţi iei o barcă şi vâsleşti până poţi să dibuieşti de unde cade apa. Eu am făcut canotaj, dar mă cred poet. Aşa că, m-am gândit să fac nişte comparaţii jurnalistice.
Realităţile româneşti de azi m-au întors într-un timp pe care l-am crezut mort. Bunăoară, îl tot văd că apare la tembelizor pe unul de-i zice Calimente. Individul este foarte activ şi pe reţelele de socializare şi, dacă nu-l cunoşti, îl poţi bănui de intenţii bune. Nu vreau să îmi amintesc toate despre el, fiindcă şi-ar cumpăra omul nisipul pentru soclul de statuie. Trec peste faptul că a fost membru în toate partidele care au dispărut de pe eşechierul politic, începând cu PNŢCD, PAC, PpDR, PDL şi terminând cu… ptiu, drace, era să zic şi ALDE, în care este membru acum! Individul a fost de toate şi nu a făcut nimic: a sustras contacţi de arginţi de la macarale, pe vremea lui Ceauşescu, a fost parlamentar, a fost patron al singurei firme care a fost acceptată în vămile arădene să stropească maşinile cu vermorelul, împotriva unei boli care nu vroia să treacă graniţa, apoi a fost chiar şeful Comisiei de Control a SRI din Parlament, a fost parlamentar, a fost şi… Dumnezeu ştie cu ce s-a mai ocupat acest domn. Întâmplările cotidiene mi-au stârnit, totuşi, o amintire despre Calimente, în care a făcut ceva. A fost singurul parlamentar care a avut curajul, sau obrăznicia, sau premoniţia, sau informaţia să se adreseze în calitate de parlamentar către procurori şi să le ceară, în scris, să urgenteze anchetarea primarului Aradului de atunci, Dumitru Branc. Procurorii s-au conformat şi l-au trimis în judecată pe Dumitru Branc pentru o comedie de acuzaţie. Se întâmpla în urmă cu fix 20 (douăzeci de ani)! Subliniez, imixtiunea parlamentarului în exerciţiul justiţiei s-a făcut printr-un înscris! Astăzi, ne-am modernizat! Imixtiunea politicului în exerciţiul puterii judecătoreşti se face prin intermediul mass-media. Adică, se ia o sursă de presă, se plăteşte şi se utilizează până la uzură maximă în interesul politic al momentului clientului care plăteşte, fie el politician, fie procuror, fie afacerist. Interesul politic să iasă!
Povestea asta mi-a stârnit, însă, alte amintiri. Se întâmpla tot acum două decenii. Se înfiinţa Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, iar procuror-general (nu şef, aşa era, pe atunci, denumită funcţia) era numit Simeon Murgu. A avut amabilitatea să îmi acorde un interviu, din care am ţinut minte ceva ce am tot povestit şi rescris. Dar care azi mi se pare mai actual ca niciodată! I-am adresat o întrebare care suna cam aşa: care este diferenţa dintre justiţia din România şi justiţia din Statele Unite ale Americii? Procurorul Simeon Murgu îmi răspunde, acum 20 de ani, reproduc din memorie: Să presupunem că, în România şi în SUA, se fură câte o eprubetă cu lichid seminal (spermă) de la câte un armăsar de rasă; hoţul din România şi hoţul din SUA inseminează câte o iapă, fiecare alegându-se cu câte un mânz de rasă; cei doi hoţi cresc mânjii şi intră în jocul pariurilor la cursele de cai; cu banii câştigaţi din pariuri îşi construiesc alte afaceri, imobiliare, industriale etc.; cei doi, americanul şi românul, ajung mari oameni de afaceri; după 25 de ani (nota bene!, după 25 de ani!) se constată că întreaga avere a americanului şi întreaga avere a românului provin dintr-un furt iniţial; conform legislaţiei (subliniez, conform legislaţiei!!), după condamnare, în SUA se confiscă întreaga avere a americanului, iar în România se confiscă… eprubeta!
În ziua de azi, după 20 de ani, apar procurori care îmi spun că ar trebui recuperaţi de la cei condamnaţi pentru infracţiuni de corupţie o sumă echivalentă cu un miliard de euro! Un miliard de euro? Şi, unde-s banii? Ăştia sunt pe hârtie, sunt daţi în urma unor hotărâri definitive? Nimeni nu ştie! Cine-i de vină? Procurorii? Nu! Judecătorii? Nu! Legislaţia! Cum? Legislaţia?
Nefiind nici o eprubetă cu lichid seminal în joc, am dat peste povestea afacerii pierdută prin batistele americane, ca o trădare într-o relaţie de dragoste dintre programele Microsoft şi calculatoarele româneşti! Suma delapidată cu ajutorul Statului Român se învârte ca o curcă beată tot în jurul unui miliard de euro! Dar, ca orice curcan, s-a mâncat deja cu prilejul sărbătorii americane „Thank’s Given Day”. O masă ca între prieteni buni, de la care până şi câinii se satură. Un avocat din România depune o plângere în SUA, pentru prima oară în istoria justiţiei româneşti, împotriva a doi ambasadori americani în România! Toată America e cu ochii pe afacere, dar, ce să vezi, eprubeta e în România! Şi, nimeni nu-şi aduce aminte unde e! În România şi eprubeta s-a prescris!
Dacă nu aţi înţeles nici acum care sunt pârghiile după care funcţionează justiţia şi presa din România vă mai povestesc o amintire. Se făcea că eram la un seminar, la Timişoara, prin anii 90’, adică mai mult de 20 de ani, la care se discuta despre cum poate fi coruptă presa. Un ziarist, care era atunci octogenar şi trecuse prin toate marile redacţii din SUA, a pus o problemă pe masă: să presupunem că un mare producător auto invită un mare ziarist din domeniu şi îi propune următoarea înţelegere: ai o maşină prototip, pe care o poţi conduce un an întreg, gratis, cu o singură condiţie, să nu scrii nimic! Întrebarea americanului era: a fost, sau nu ziaristul pus în faţa unei oferte de corupţie? Majoritatea ziariştilor prezenţi au spus că nu e un caz de corupţie, fiindcă folosea maşina gratuit. Niciunul dintre ei nu a înţeles că, de fapt, le era cumpărată tăcerea pe nimic!
Asta nu înţelege nici azi presa din România: că este cumpărată pe un preţ derizoriu în schimbul unor ştiri care folosesc vânzătorului!