Motto: Patria mea este limba română (Nichita Stănescu)
Dragă Limbă Română,
Află despre mine că sunt bine sănătos, sănătate pe care ţi-o doresc şi ţie, fiindcă de-aia m-am şi pus pe scris către tine astă epistolă. Văzui subiectele pentru simularea examenului de bacalaureat din acest an, adecă 2015, şi mă năpustiră toate amintirile legate de întâmplări cu tine, draga mea Limbă Română. Atâta batjocură la adresa Limbii Române cât am putut citi în enunţurile alea de subiecte la un examen de şi despre Limba Română nu îmi puteam imagina nici dacă toate coşmarurile mele ar fi fost regizate după scenarii de S. King. Eu, dragă Limbă Română, am început să te respect de frică. Prin clasa a treia sau a patra a trebuit să învăţ pe de rost o poezie. Nu-mi amintesc ce poezie, dar în scris am mai făcut şi un dezacord şi ştiu cu o precizie de ceasornic atomic că am încasat trei bătăi în ziua respectivă. Prima mi-a administrat-o învăţătoarea, cu un liniar triunghiular, la vârful degetelor. Pentru că până atunci avusesem doar note de zece şi ea bănuise că nu învăţasem de lene. A doua bătaie am încasat-o de la mama. Cu o lingură de lemn. Fiindcă nu învăţasem poezia. Despre dezacord nu i-am mai zis nimic. A treia bătaie am încasat-o de la tata. El aflase doar de nota proastă. Nu i-am spus nimic nici de poezie, nici de dezacord, dar nici de celelalte bătăi. A rămas totul între noi, între mine şi Tine, Limbă Română. Mult mai târziu, dragă Limbă Română, am aflat din poezia unui tip că de fapt Tu ai suflet. Tipul se numea Nichita Stănescu şi din poezia lui am văzut cum „dintr-un bolovan coboară pasul tău de domnişoară”. Ce-i drept, m-am îndrăgostit lulea de Tine, deşi în dulcele stil clasic. După aceea, din cauza ta, am început să îi iubesc pe toţi pe care i-ai născut prin scris şi vorbă şi care au ştiut să îţi întoarcă dragostea, dăruindu-ţi sufletul lor şi îmbogăţindu-l pe al Tău. Respectul pentru Tine s-a transformat în dedicare şi devotament. Vorba lui Nichita: patria mea este Limba Română. Aşa că de-aia nu m-am mai putut răbda când un puşti mi-a pus în mână subiectele de bacalaureat, întrebându-mă ce părere am. Pe măsură ce le citeam, capul îmi cădea tot mai greu în palme, dar nu în poziţia Gânditorului de la Hamangia, ci în imaginara poziţie a nebunului căruia îi vine să îşi smulgă părul din cap. Primul subiect părea unul firesc pentru un examen de Limbă Română. Se dădea un text, pe marginea căruia se verificau nişte cunoştinţe de limbă şi literatură. Am citit subiectul în diagonală, vrând să trec peste, dar dau peste o exprimare care mi-a tăiat chirurgical privirea. Prin urmare am citit atent enunţul. Ia fiţi atenţi ce li se cerea elevilor: Numeşte câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor: precis şi se căznea. Oricât m-am căznit n-am înţeles cum e ăla un sinonim potrivit. Precis era mai pe româneşte dacă enunţul ar fi sunat aşa: găsiţi sinonime pentru cuvintele… astfel încât textul să nu îşi piardă sensul. Mai jos, li se cere elevilor: Transcrie, din textul dat, două secvenţe care conturează dimensiunea spaţială. Cum dracu’, Doamne iartă-mă, să conturezi o dimensiune spaţială? Ia conturaţi, voi, stimaţi examinatori, dimensiunea: la steaua care-a răsărit, e-o cale atât de lungă, căci mii de ani i-au trebuit, luminii să ne-ajungă. Dacă se poate, conturul să fie cu creionul. Pe hârtie. Dragă Limbă Română, dar prostia celor care au făcut subiectele nu s-a oprit aici. Vine subiectul al doilea, ca o perlă profesionistă, demnă de Ministerul Educaţiei, şi zice, adică cere: Scrie un text de tip argumentativ de 150-300 de cuvinte despre importanţa comunicării dintre părinţi şi copii. Măi, boilor, că nu mă pot abţine! În loc de „scrie un text de tip argumentativ”, nu era mai simplu şi mai pe româneşte, adică mai pentru examenul de Limbă Română, să cereţi: argumentează într-un text de… importanţa…? Asta ca să nu mai vorbim despre imbecilitatea temei alese, adică importanţa comunicării dintre părinţi şi copii. Voi ştiţi, de pildă, că sunt mii de copii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate, iar această situaţie familială a devenit atât de familiară în societatea românească încât s-a transformat de nenumărate ori în drame? Însă culmea nesimţirii la adresa Ta, dragă Limbă Română, vine mai jos. În elaborarea textului de tip argumentativ trebuie: -să respecţi structura discursului de tip argumentativ, formularea ideilor în scris, utilizarea mijloacelor lingvistice adecvate exprimării unei aprecieri. Apăi, aprecierea mea adecvată la utilizarea mijloacelor lingvistice în enunţul subiectului de examen, prin formularea ideilor voastre în scris, se transformă în următorul discurs în care argumentul este evident: cei care au conceput enunţul sunt nişte idioţi! Stai, dragă Limbă Română, că nu-i gata! Elevilor li se mai cere să formuleze „concluzii pertinente” şi: să respecţi normele limbii literare (registrul stilistic adecvat, normele de exprimare, de ortografie, de punctuaţie) şi precizarea privind numărul de cuvinte. Păi, o concluzie pertinentă ar fi că în enunţ nu se respectă deloc, dar deloc, normele limbii literare. Când să citesc subiectul al treilea, îmi sare în ochi o notă la subiectul de mai sus: în vederea acordării punctajului, textul trebuie să fie în concordanţă cu problematica pusă în discuţie. Să presupunem că unul dintre elevii care susţin examenul de bacalaureat are ambii părinţi decedaţi. Oare această problematică ar putea fi pusă în discuţie? Chiar dacă nu mai poate comunica, nici măcar la telefon, cu părinţii lui? Ce punctaj ar obţine elevul ar cărui text se referă la altă problematică? Mi s-a părut îngrozitor! Să formulezi enunţuri pentru un examen de limbă română care nu sunt scrise în limba română! Cu un zâmbet galeş, elevul care mi-a trântit sub nas subiectele îmi zice: nu te mira, sunt traduse după Google, din examenele în limba engleză! Am verificat şi aşa este! Ei, bravos, naţiune!
Cu drag şi cu ochii pe ei, al tău Ovidiu Balint
Facebook Comments Box