Iată postarea, ca să lucrăm cu materialul clientului:
Evident că n-am văzut ”spectacolul” TVR în care, pe versuri plângărețe, aflăm de la Tudor Gheorghe că au trecut ”degeaba” 30 de ani de la căderea comunismului. Căci nu (mai) suntem ”independenți” și ”suverani”, stăm cu mâna întinsă în fața unor Înalte Porți ”închise” (Bruxelles, Washington) etc. Pe scurt, era mai bine înainte.
Fiind democrație, nu e de mirare că bardul de factură păunesciană reciclează aceste lamentații ceaușiste prăfuite și nedrepte față de evoluția reală a țării. E și dumnealui un cetățean liber. De mirare e că TVR asumă acest discurs, dovedind că decidenții programelor sale au încremenit în ideologia troglodită a național-comunismului.
Zilele trecute, la Mizil, am auzit două eleve frumoase și talentate, care fuseseră învățate cântecul ăla odios-ruralist și plin de o falsă demnitate numit ”Căciula”. O piesă de rezistență a ”Cenaclului Flacăra”! Iată o mostră:
”Unii zic să-mi iau căciula, jos din cap. Spunând adesea că nu-s civilizat. Poate vor s-o țiu în mână, să mă aplec. Ca să mă laude că m-am integrat.”
Ce ne propune această versificație stupidă? Să facem din cușma de oaie, ciobănească, brandul etern al unei societăți de analfabeți mândri, care își definesc ”curajul” prin mitocănie. Căci a intra undeva cu capul acoperit (fie cu o căciulă mițoasă, fie cu un joben) nu înseamnă, desigur, că ești ferm și vertical, ci doar că ești prost crescut.
Începe tare! Cu “evident că nu”!
Maestre, păi, dacă n-aţi văzut, evident, ce criticaţi, ori ce combateţi?
Între oameni de cultură, aşa cum vă consideraţi, Maestre Baconschi (sau Baconsky) se poartă cronica. În cazul lui Tudor Gheorghe ar putea fi de mai multe facturi: cronică de spectacol, cronică muzicală sau, pur şi simplu, cronică de spectator. Desigur, în cazul actorului Tudor Gheorghe, nimeni altul decât acelaşi Tudor Gheorghe care cântă, s-ar putea scrie şi o cronică de teatru, sau de film.
Am căutat pe internet vreo cronică scrisă de Dvs., nu neapărat despre Tudor Gheorghe, ci despre alţii. N-am găsit. Nici măcar literară. Cronică, zic.
Cu tot cu ajutorul Wikipedia în limba engleză, primul Baconsky pe care mi l-a dat internetul a fost cel adevărat: A.E. Baconsky. Poetul. Deşi, nici nu mai scrie demult şi nici n-a apucat să aibe activitate online.
Revenind, puteaţi să scrieţi foarte bine o cronică literară, muzicală, teatrală, de spectacol sau de spectator legată de reprezentaţia pusă în scenă de actorul Tudor Gheorghe. În care să-i fi răscolit şi ficaţii personajului interpretat.
Însă, nu! Dvs. Aţi ales un discurs mitocan. Fiindcă recunoaşteţi că nu aţi văzut spectacolul. Atunci nu sunteţi cu nimic mai prejos decât cel care vorbeşte la telefon în timpul unui spectacol. Că nici ăla nu vede nimic. Şi nici nu-i place nimic. Că n-are ce să-i placă. Că n-a văzut.
Prin urmare, dacă e să cuantificăm, în accepţiunea logicii Dvs. , Maestre Baconschi (sau Baconsky) eu v-aş întreba următoarele: câţi bani aţi luat, de exemplu, la conferinţele Dvs. de la Arad, plătite de administraţia locală? Şi câţi spectatori aţi avut la aceste conferinţe?
Pentru că, dacă facem acelaşi calcul la prestaţiile lui Tudor Gheorghe, în calitate de rapsod, mie îmi iese cam aşa: numai concertele de la Sala Paltului, în cele trei anotimpuri, primăvară, toamnă, iarnă, şi dacă socotim doar un concert pe anotimp, ies minim 6000 (şase mii) de bilete vândute. La un preţ mediu de 50 de lei, de persoană. Cam preţul unei cărţi.
Deci, Maestre Baconschi (sau Baconsky) vă întreb: câte cărţi aţi vândut?
Staţi, că nu e gata calculul! Nu am socotit biletele vândute în cele peste 20 (douăzeci) de oraşe în care concertează anual. Socotim numai concertele din Bucureşti, cu 6000 de bilete annual. Problema e că Tudor Gheorghe face prostia asta de vreo 40 de ani. Deînmulţit, Maestre Baconschi (sau Baconscky) cu 6000, rezultă 240.000 (douăsute patruzeci de mii) de bilete vândute în Bucureşti!
Revin cu întrebarea: câte cărţi aţi vândut Maestre Baconschi (sau Baconsky) în Bucureşti în aceşti 40 de ani?
Cu alte cuvinte, Tudor Gheorghe cântă pe banii câştigaţi din biletele vândute, nu din banii daţi de primării prin ţară.
Vedeţi, aşa poate începe o cronică. La o carte, de pildă. Sau la un spectacol.
Nu am zis nimic de calitatea scrisului, ori a interpretaţiei.
Căci dacă intrăm în teritoriul ăsta atunci dăm de “România educată”. Iar Dvs. Aveţi un limbaj care nu se poate preda la orele de şcoală.
Pot să vă spun, totuşi, că actorul Tudor Gheorghe a avut idea de a interpreta în stilul său propriu folclor românesc, cules de prin toată ţara. Care poate să placă sau nu. Cert este că puţini artişti au recurs la această metodă de inspiraţie.
Celor care susţin părerea lui Baconschi (sau Baconsky) le adresez o provocare: scrieţi o cronică. De teatru, de film, de spectacol, muzicală, ori de spectator despre spectacolul lui Tudor Gheorghe. Abia aştept să o citesc.