Votul guvernului austriac împotriva intrării României în Spaţiul Schengen a fost mai mult o încununare a recunoaşterii faptului că naţionalismul musteşte iarăşi în Europa. Dacă acum 100 de ani destrăma imperii şi năştea ţări, acum fărâmiţează temelia unei uniuni europene gândită să fie clădită pe „unitate în diversitate”.
Nu cred că europenii ştiu de povestea românească a cuiului lui Pepelea. Poate şi printre români sunt puţini care o ştiu. Pe scurt, după vânzarea casei, personajul lui Vasile Alecsandri, Pepelea, a zis că el vrea să rămână proprietarul unui cui dintr-un perete al casei, fiindcă l-ar fi bătut un strămoş de-al lui important. Motivul păstrării proprietăţii asupra cuiului era, de fapt, întoarcerea în casă, aşa că într-una din zile a agăţat în el o plasă cu merinde. Cum noul proprietar al casei nu avea „dreptul” să se atingă de cui, merindele au început să pută după câteva zile.
Citiţi dumneavoastră în continuare ce a scris Alecsandri, că eu rămân la naţionalism. Ăsta e cuiul care a rămas în Europa! Şi pentru a cărui proprietate se bat toate naţiile şi ţările născute după Primul Război Mondial, din naţionalismul inventat la Revoluţia din 1848-1849 (până la Revoluţia paşoptistă nu exista nici termenul de naţie-naţionalism). Iar acum, acest cui al naţionalismului se împute din nou în Europa. De ce? Fiindcă l-ar fi bătut cine ştie ce strămoş al fiecărei naţii europene în pământul sacru, ca într-un zid al casei gândită de Alecsandri.
Dintr-o pocnitură din degetele cu care strămoşul naţionalismului a bătut cuiul pentru Pepelea, presa din Austria şi presa din România s-au întors cu toate armele împotriva clasei politice şi a guvernanţilor din cele două ţări. Ca răspuns, fiecare dintre guverne a hotărât să atace unde doare mai tare: la bani! Companiile de stat din România îşi închid conturile la băncile cu capital austriac, opresc investiţii şi aprobări de investiţii la companii austriece, românii de rând se revoltă împotriva companiilor austriece, iar guvernul austriac ameninţă românii că îşi vor pierde locurile de muncă, iar pentru România inventează condiţii noi pentru intrarea în Schengen, pe care le impune cui? Europei Unite!
În toată această cascadă de ură naţionalistă, atât austriecii (cât or fi ei de naţie pură…), ca şi românii (cât am fi noi de naţie pură…), uită că acest conflict duce exact la deznodămândul aşteptat pe toate meridianele lumii, începând din Statele Unite ale Americii şi încheind periplul în Federaţia Rusă: dezbinarea Uniunii Europene! Dacă europenii şi-au gândit unirea prin diversitate, celelalte entităţi ale unităţii statale din lume ştiu că diversitatea statelor europene a născut şi naţiunea şi noţiunea de identitate naţională! Ceea ce, în ultimii 150 de ani a pus şi temelia mândriei naţionale! Literatură milenară, graniţe naţionale milenare, eroi naţionali milenari şi aşa mai departe, deşi totul ni se trage de acum o sută şi ceva de ani. Toate popoarele Europei au fost primele născute între semeni şi toate ţările au fost nedreptăţite în vreun fel prin diverse tratate politice. Deci, unde loveşti uşor în orice ţară europeană? În mândrie!
La un moment dat, zilele trecute, m-am bucurat de aparenta solidaritate pe care mai multe ţări europene, ba chiar jurnalişti europeni, ori simpli cetăţeni ai ţărilor europene, o manifestau faţă de România. Până când mi-am dat seama că această solidaritate era pornită dintr-o teamă. Teama de a păţi la fel, într-o altfel de situaţie, în care va fi fost pusă ţara sau naţia lor.
Nimeni nu a înţeles atacul asupra instituţiilor europene, pentru existenţa cărora şi-au exprimat voinţa toate ţările Uniunii Europene care şi-ar fi dorit să fie o Europă unită. Nici măcar ele însele, instituţiile reprezentative ale Europei, nu au reacţionat la atacul împotriva lor, venit tocmai din interior. Fiindcă mai toată lumea, de la cea politică, la cea devoratoare de informaţii publicate în mass media, a confundat Austria cu guvernul de la Viena şi România cu guvernul de la Bucureşti. Inclusiv cele două guverne au uitat pe cine reprezintă! De pildă, în loc să fie demis, ambasadorul României în Austria, ilustrul colaborator al Securităţii Emil Hurezeanu, a fost chemat la Bucureşti, în mod demonstrativ ostentativ, iar ambasadorul Austriei în România s-a dat rănită în concediu când a fost invitată de Preşedintele României la consultări.
Cum ar veni, rana asta, lăsată în perete, de cuiul bătut intenţionat, nu s-a vindecat niciodată.
Mă credeam demult european. Locuiesc de câţiva ani în Ungaria, dar trăiesc în România, ceea ce mi-a aprofundat încrederea într-un destin european. De-asta cel mai mult m-a durut când am auzit din multe ţări europene, prin intermediul presei, că, de fapt, politica înseamnă şantaj! Asta înseamnă, ziceau mai toţi ziariştii, dar şi politicienii, negocierea politică: şantajul! Uite, Croaţia a şantajat Austria pentru intrarea în Schengen. Dar şi Austria a şantajat România pentru cumpărarea Petrom şi accesul la resursele de petrol din Marea Neagră. Dar şi România ar trebui să şantajeze…
După doar câteva zile discursul politicienilor europeni s-a schimbat: Rusia ne vrea dezbinaţi! Lumea vrea o Europă dezbinată! Sigur că e aşa, dar cel mai comod discurs politic de succes se bazează pe găsirea unui vinovat extern! Din momentul imediat atenţia alegătorilor este redirecţionată, ca într-o călătorie în care te bazezi doar pe vocea feminină sau masculină de la GPS.
Cuiul lui Pepelea? Da! Ni se împute naţionalismul pe perete, iar noi nu deschidem uşa să nu simtă şi vecinul mirosul. Cuiul e lăsat acolo din strămoşi! Mama lui de cui!