De peste 28 de ani mă uit la libertate ca la un insectar din clasele primare. Când am ieşit în stradă în 1989, am crezut că libertatea este ca un ocean pe malul căruia nu mai fusesem niciodată. Îmi bălăceam bucuros picioarele într-o imensitate de care îmi era frică. O frică de necunoaştere. Am aflat imediat că pot să înot, pot să navighez, pot să zbor, pot să mă scufund sau pot pur şi simplu să contemplu un val care mă îndeamnă, ori să îl sparg din curiozitate.
În clasele primare aveam insectar şi ierbar. În insecte înfingeam un ac, iar frunzele le presam între hârtii. Adică eram învăţaţi să ucidem ceva, ca să învăţăm că ceea ce am ucis există. De obicei, ambele mucegăiau. Probabil credeau că astfel îşi răzbună captivitatea, redevenind libere.
Ideea acestui articol mi-a fost provocată de nişte postări pe internet ale unor persoane care şi-au mucegăit caracterele prin diverse insectare şi ierbare de partid, iar cu ocazia Zilei Libertăţii Presei au început să arunce în eter urări şi strigăte despre semnificaţia acesteia. Adică despre libertatea de exprimare şi libertatea presei.
Ani, chiar zeci de ani, de zile au scris doar la comandă. Fie politică,fie finaciară. Iar acum sărbătoresc libertatea! De exprimare!
Eu îi cred că şi-au mucegăit idealurile între statele de plată, dar nu le înţeleg strigătul. Fiindcă singuri s-au aşezat acolo, între tabelele călduroase şi atrăgătoare.
Libertatea şi independenţa aduc numai sărăcie. De bani. De obicei, tinerii se bucură de nebunia libertăţii şi de ameţitoarea independenţă. Până când află de liniştea dependenţei de bani.
Cum ziceam, m-am trezit „tăguit” pe nişte postări despre libertatea presei. Adică băgat în aceeaşi oală cu o ciorbă de impresii şi idei despre devenirea şi rostul libertăţii presei. Aş fi ipocrit să spun că nu mi-ar plăcea o gâdilare a orgoliului jurnalistic. Dar dacă acest presupus compliment este făcut de un profesionist al prefăcătoriei, iar mie mi-ar cădea bine ar însemna că aş fi acceptat cel puţin un compromis. Ca să nu spun o umilinţă.
Dacă i-aş da numele ar însemna o onoare pe care i-aş acorda-o. Am aflat asta de la un politician din Arad despre care am refuzat să-i mai pomenesc numele în ziar, iar el mă ruga să scriu şi de rău despre el, fiindcă asta îi aducea notorietate. A ajuns primar.
Omul ăsta scrie într-un ziar on-line. Nu ştiu dacă are sau nu cititori. Au fost câţiva care au avut şi răbdarea să-i citească textele şi să descopere că erau copiate ad-litteram (e din latină, nu căutaţi pe tastatură) din alte texte scrise de alţi jurnalişti sau cercetători.
Şi, fiindcă vorbim despre cuvinte provenite din limba latină m-am gândit la alte două, care au legătură cu jurnalistica românească actuală, în general, şi cu cea arădeană, în special. Impostor şi libertate.
În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române despre cele două cuvinte am găsit următoarele : IMPOSTÓR, -OÁRE, impostori, -oare, s. m. și f. Persoană care caută să înșele, profitând de necunoștința sau de buna-credință a oamenilor; șarlatan, mincinos. ♦ Persoană care, prin minciuni și prefăcătorie, își arogă o falsă identitate (și competență), vrând să pară ceea ce nu este; farsor. – Din fr.imposteur, lat. impostor.
LIBERTÁTE, (4) libertăți, s. f. 1. Posibilitatea de a acționa după propria voință sau dorință. ◊ Loc. adv. În libertate = după bunul-plac, nestingherit. ◊ Expr. A-și lua libertatea să… (sau de a…) = a-și îngădui, a-și permite să… 2. Starea unei persoane care se bucură de deplinătatea drepturilor politice și civile în stat. ♦ Starea celui care nu este supus unui stăpân. ♦ Situația unei persoane care nu se află închisă sau întemnițată. ◊ Expr. A pune în libertate = a elibera din închisoare, din arest etc. 3. Independență, neatârnare (a unui stat față de o putere străină). 4. (La pl.) Drepturi fundamentale recunoscute prin Constituție cetățenilor, de dezvoltare și liberă manifestare a personalității (libertatea cuvântului, a presei etc.). ◊ Libertate individuală = dreptul care garantează inviolabilitatea persoanei. Libertate de conștiință = principiu formal în societatea modernă pluralistă, care face posibilă acțiunea în conformitate cu propria conștiință, în principal în ce privește religia.. Libertate de gândire = drept al cetățeanului prevăzut de constituțiile democratice, de a-și exprima modul propriu de gândire. – Din fr. liberté, lat. libertas, -atis.
Având în vedere explicaţiile şi faptul că limba română îşi revendică latinitatea paternă din lipsa unei materne “tărtării”, am ajuns la concluzia că cele două cuvinte se pot înfrăţi. Deci pot exista jurnalişti aparenţi care “caută să înşele, profitând de necunoştinţa sau de buna-credinţă a oamenilor”, dar, în acelaşi timp, au “posibilitatrea de a acţiona după propria voinţă”.
De-asta iubesc limba română: îmi dă atâta înţelegere şi înţelepciune!
Facebook Comments Box