dacă am avea ceva, nu știu ce, și încă n-am vorbit prea mult despre
casele aflate în flăcări sau despre cum urlă câinii în deșert,
poate că am bea un ceai verde sau unul de coacăze și am spune
iată ce frumos începe dimineața cu un pocnet de răsărit de soare
desfăcut între dinți. You Shook Me All Night Long,
zic patru vulpoi bătrâni. ne zboară penele și totul devine memorabil.
nici măcar nu vreau să mă plâng – am citit cărți mult mai proaste
despre vieți și despre mine și chiar despre tine.
întotdeauna ni s-a spus că ar trebui să muncim mai mult.
eu cred că viața se repetă și se imită din bunici și părinți.
fluier și toți vânătorii de pe strada mea se iau după mine.
acolo am locuit și o să mai locuiesc pentru că am la poartă o cycas revoluta
foarte zdravănă. are o poreclă divină și, pe cuvântul meu, ea se
reproduce din sinele ei. face urmări și sfârșituri în fiecare an,
doar când vrea ea. dacă vrea. noi o hrănim, să știi că nu suferă.
îi dăm absint rece din mintea noastră pentru că ea știe acel ceva. tipa e sensibilă,
nu e o plantă nebună, îi plac sid vicious și artie shaw, deși sunt
genuri diferite, deja învechite. ne iubește la nebunie. de parcă ea am fi noi.