știu, nu mai am răbdare nici eu. mi-am pierdut-o așa cum
tigrul nu mai poftește prada cea mare, cum ar fi un apus în marea
moartă. oricum, să știi, suntem prieteni cu ei. cu tigrii.
știu, ești deja o tigroaică, una relativ leneșă cu o greutate consemnată
drept secret de stat. voi afla lucruri despre tine peste cincizeci de ani.
până atunci îți fac liste cu orașele care merită vizitate. în primul rând
știu că e orașul în care te-ai născut. e în palma ta dreaptă.
trebuie să cauți bug-urile din telefoane și jocuri. vei fi prima care va spune
în clar: nu știu dacă avem nevoie de ele, dar știu că avem nevoie de octombrie.
ce nu știu, e ce o să fac eu cu tine. aproape că ți-am spus toate.
ți-ai dat seama că atunci când am spus aproape, de fapt ți-am ascuns multe.
încă nu pot să spun tot și-atunci apelez la introducere, cuprins și fără încheiere.
ce nu știu, iar asta e grav, nu știu ce o să fac pentru mine. mi se pare,
doar mi se pare, că încă te caut printre nămeții aceia prin care
tu făceai un tunel și apăreai exact unde nu mă așteptam, dar te luam în brațe.
ce nu știu, iar aici cred că te-am mințit atunci, e când te-am învățat să umbli.
eu nu știu să umblu, nu am cum, nu am cu ce. te-am învățat să vezi,
iar tu vezi, dar eu sunt orb, n-am văzut vreodată. te-am învățat să fii.