Tocmai închideam telefonul mobil, nervos fiind din cauza discuţiei cu banca despre datorii şi apăsam pe butonul roşu ca şi cum aş fi vrut să ucid cu sânge rece o muscă, când aud lângă mine o voce nechezată:
-Nu vă supăraţi, vă rog. Nu ştiţi unde este Consiliul?
Ridic privirea de pe ecranul telefonului şi dau cu ochii de un cal, care rânjea la mine politicos.
-Ştiu la ce vă gândiţi, îmi spune el, uşor jenat. Cum dracu să vorbească un cal?
Dau din cap afirmativ, dar mut.
-Nu ştiţi unde este Consiliul?
-Care Consiliu?, bâlbâi eu o întrebare.
Nechează şi îmi arată un ziar prins sub ham.
-Consiliul municipal, zice.
-Da’, ce aveţi cu el?, mă prind eu în relaţia om-animal, cunoscând vorba conform căreia nu e bine să te lovească calul.
-Scrie în ziar că s-a dat o hotărâre în legătură cu caii şi vreau să primesc lămuriri.
Iau ziarul de sub ham şi citesc titlul unui articol care era însemnat cu urma unei copite: „Echipament special pentru caii care circulă pe străzile din municipiu”. Citesc mai departe: „Conducătorii vehiculelor cu tracţiune animală trebuie să aplice pe harnaşamentul animalului trăgător materiale reflectorizante pentru ca acesta să fie observat cu uşurinţă de către ceilalţi participanţi la trafic.”
-Şi?, îmi izbucneşte mie întrebarea involuntară.
-Domnu’, eu sunt cal. Asta se vede. Din când în când sunt animal trăgător, deşi nu pot să ţin o puşcă în mână. Hamuri am. Chestia este că m-a trimis stăpânul să întreb ce fel de materiale reflectorizante să pun pe mine. Că, de multe ori conducătorul de vehicul, cum ar veni cocie (căruţă pentru dumneavoastră, că vă văd privirea…), sunt tot eu. Când stăpânul e mangă de beat. Deci, în calitate de conducător de vehicul trebuie să am şi harnaşament şi materiale reflectorizante?
Dau din umeri a neştiinţă.
-Mai e ceva ce nu înţeleg, continua calul cu întrebările lui antiarădene. Dacă îmi pun materiale reflectorizante şi pe ochelarii mei de cal, nu-i deranjez pe ceilalţi cai care vin din sens opus? Cum schimb fazele?
-Nu ştiu, cred că…
-Ce crezi, domn’le? Eu cred că le ţii partea la ăştia de la Consiliu!, îmi nechează calul una de mi-a pierit şi intenţia de zâmbet. Sunt şi eu un cal european, ce dracu’! Pe cine să mai cred? Ăştia de la Consiliul Europei mi-au zis că nu am voie să circul pe drumuri europene şi nici în mediu urban, iar acum vine Consiliul municipal să îmi spună să îmi pun materiale reflectorizante când circul. Pe cine să ascult?, se enervează calul, care începea să dea cu copita în marmura din faţa Primăriei.
-Aici e Consiliul, bâlbâi eu iarăşi, arătând către clădirea Primăriei şi încercând să scap de conversaţia cu calul nervos.
-Şi mai e ceva, domn’le!, nu se lasă el, calul. Cum semnalizez? Unde îmi pun materialele reflectorizante? Pe coadă sau pe buci? Şi când mă băleghez, cum fac? Îmi pun avariile? Dar, dacă mi se scoală, în trafic, la văzul unei participante la trafic, care vine din sens opus, ce fac? Îmi pun un reflectorizant şi pe scârbavnicul mădular?
Înghit în sec, observând că calul vrea să se răzbune pe mine, dar tac.
-Şi, mai e ceva!, nechează el, calul. Bă, tu ai citit Codul Rutier?
-N-am carnet de conducere!, încerc eu o cale de salvare a discuţiei.
-Ce naiba îmi pierd vremea cu tine?, îmi zice calul zeflemitor.
Se întoarce şi văd cum vine o copită din dreapta, spate, direct către dinţii mei, punte faţă. Atât îmi mai amintesc. Dacă nu funcţiona reportofonul nu vă puteam reproduce discuţia.
P.S. Calul a emigrat şi m-a lăsat singur, cu Aradul meu lângă mine.
Facebook Comments Box