Flash-uri din vremi de pandemie / Săptămâna J

O temă nu doar literară: „a fi pe drum”

Bovarismele literare ne pot salva de realitate. Pe un drum înțeles ca o cale de acces în universul închis al ficțiunii. Altfel spus, pe drumul devenit metaforă a romanticului. Cel care deschide și închide o lume care nu inventează, nu se copiază, ci mai degrabă se descoperă de la sine. O lume fictivă care seamănă cu cea reală, dar paradoxal, este totuși un duplicat autonom al acesteia. Înțelegem astfel drumul de la Amara spre București și invers din romanul „Ion de Liviu Rebreanu sau cel care deschide satul, surprins într-un moment de criză din Răscoala spre lume. Nostalgia noastră culturală își amintește și drumul lui Niculae la Cîmpu-Lung, din „Viața ca o pradă” a lui Marin Preda, cu acea întrebare moromețiană a tatălui: Domnule, unde ne ducem noi acum? Cu Eminescu călătorim spre Drumul-Robilor, cu Alecsandri și Coșbuc pe drumul soarelui, cu Bogza pe drumul Oltului și așa mai departe.

Încercând un bovarism pe dos, ni-l putem imagina pe Rebreanu, de pildă, făcând un drum spre Arad. Dealtfel, în 1917, înainte de a face drumul la Ghimeș, în căutarea mormântului lui Emil, viitorul autor al „Pădurii spânzuraților” a fost și-n orașul nostru, în speranța că fratele i-ar mai fi încă în viață. Cautând imaginile de pe pânza amintirii în realitate, scriitorul ar rămâne nedumerit. Ca eroul lui Malcolm Lowry din „Sub vulcan” (roman ecranizat și vizionat recent la PRO TV), dându-și seama că marea șosea americană se sfârșește într-o misterioasă potecă mexicană.

Misterul i-l putem decoda însă ușor folosind sinonimia și polisemia cuvântului drum. Sinonime aproximative la plural: gropi, hârtoape, găuri, morminte. Polisemia cuvântului e generoasă. Trăim o epocă în care unii nesocotesc cutuma și legea, mergând (sau călcând) alăturea cu drumul. În care alții ne lasă (sau ne aruncă) pe drumuri. Așa se nasc șomerii, cei rămași (sau ajunși) pe drumuri și umblând (sau bătând) drumurile. O lume în care nimeni nu-i adună de pe drumuri pe copiii străzii. În schimb birocrația ne pune pe drumuri, ne stă în drum și nu se dă din drumul celor curajoși și întreprinzători.

Cine ne poate face (sau croi) un drum nou în viață? Cine ne poate ajuta să apucăm (sau să luăm) alt drum? Cine ne poate da drumul în lume? (Nouă, celor care auzind de Anglia, Franța, etc. mai spunem încă: Există oare?) PRIMARUL NOU ALES! Noi, alegătorii, îi vom da voie să-și dea drumul să se avânte în aventura politică. Să nu uite însă condițiile noastre: aventura să fie serioasă, să fie pe toate drumurile, alături de noi, iar publiciștii să-și poată da în voie drumul la gură, sancționând verbal derapajele faptice. Acestea fiind spuse, urăm vechiului primar, dar și viitorului primar: Drum bun! Pentru noi, desigur. Câtă răbdare credeți că mai avem?


Lucia Cuciureanu, dintr-un Arad nedefinit

Facebook Comments