Attila, nu te-am uitat
Cât erai de frumos, dragul meu. Ce ochi blânzi și expresivi aveai. Cât îmi erai de credincios. Câte clipe minunate am petrecut noi doi împreună. Stau mărturie fotografiile, pe care le păstrez înrămate peste tot în casă, și amintirile. Câte plimbări am făcut, cîte trasee am parcurs, câți pași am strâns din drumurile noastre.
Îți aduci aminte? O luam încet de la gară până la UTA. Uneori și mai departe. Ne opream mai întâi pe șantierul Mall-ului Atrium. Aici toți paznicii te îndrăgeau. Șoani însă ți-era cel mai drag. Cu el nu mai pot vorbi acum, s-a mutat cu tine, în lumea umbrelor. În fața Fabricii de Mobilă, care, din păcate, s-a dus și ea, te aștepta Eva. Femeia care practica meseria cea mai veche din lume, așa se spune, nu? În serile când ea întârzia, deveneai neliniștit. O dată, ți-a povestit viața ei. Ai fost ochi și urechi. Tu ai înțeles-o mai bine decât mine. Nu pricepeam cum reușești s-o îndrăgești atât de mult. Poate îi simțeai sufletul cald. Acum cred că despre asta era vorba. Atunci eram pur și simplu geloasă.
Până la Stadionul UTA ne întâlneam cu multe cunoștințe și schimbam o vorbă, două. Toți te îndrăgeau, toți așteptau să te întâlnească. În dreptul stadionului, rumoarea, aplauzele, țipetele te-au speriat la început. Când ai înțeles că se joacă fotfbal (în zilele când erau meciuri), te-ai liniștit, începeai și tu să-ți manifești bucuria victoriei ori dezamăgirea ratărilor. Trăiai laolaltă cu galeria. Dacă zona era pustie, îmi spuneai că vrei să traversăm.
În curând, ajungeam pe drumul cu castani. Îți amintești când am pierdut cheia de la ușa casei, tot hârjonindu-ne noi, pe acolo, la aruncat și prins castane? Am pierdut o noapte întreagă de teamă că ne vor călca hoții. A doua zi, când ne-am reîntors în cercetare, tu ai găsit-o sub o frunză obosită. Era un sfârșit frumos de toamnă. Apoi ajungeam în dreptul unui imobil care-ți dădea fiori. O ruină. Clădirea era cunoscută ca fiind în epoca de aur sediul Centrului de Calcul al Uzinei de Vagoane. După Revoluție, pentru o perioadă, sediul ziarului „Observator”. Clădirea este „Monument istoric”. Mulți ani am tot sperat să se întâmple ceva. Să facă edilii orașului un efort, să reabiliteze imobilul. Când am aflat că are un proprietar, m-am gândit că ar trebui ca municipalitatea să-l cumpere. Nu știu care este situația acum, dar vreau să duc ideea mai departe. Ce frumos ar fi ca acest imobil să devină „Casa Prieteniei”. Aici s-ar întâlni oameni. Cei cu toții frumoși de la Arad, Budapesta, până la Viena și mult mai departe, să zic Montreal? E prea aproape.
Pentru tine, scumpul meu Attila, am scris cândva, pe la începutul relației noastre, un text:
Ești un…
Am primit ieri clona ta.
Lucia Cuciureanu