Cartea Iov

CARTEA IOV. S-a scris mult despre ea si multe capodopere au fost inspirate din ea. E destul sa ne gandim la Dr. Faustus, o personificare moderna a legendarului Iov, care I-a inspirat pe Goethe, Gunod, Berlioz, printre altii. Multi o pretuiesc sau, dimpotriva, o dispretuiesc, fiindca se afla in Biblie. Ca atare, este una dintre cele mai citite lucrari filozofice ale tuturor timpurilor. Totodata, adancimile ei raman ascunse celor mai multi, printre care si eu.

Nu se stie daca Iov, asa cum apare in carte, a existat sau nu. Un model real trebuie sa fi fost insa. Nu se stie nici cine este autorul cartii. Unii exegeti opineaza ca ar fi fost scrisa chiar de Moise, cel care a preluat toata intelepciunea Egiptului antic in care a trait miraculos 40 de ani. Consensul teologic este ca istorisirea poate fi o alegorie, singurul mod de a-l descrie pe Dumnezeu, pe care nimeni nu l-a vazut.

Ceea ce este clar este ca marile adevaruri consemnate in text revin din vreme in vreme ca prototipuri universale ale existentei tragice a omului. Unul dintre acele momente se petrece astazi si, in sens strict geografic, global. Vorba uzuala este ca “filmul bate viatza” sau invers. Dar inainte de a fi fost filmul, si dupa, cartea bate viatza.

“Nu vezi padurea de copaci” zice o alta vorba populara, aplicata mereu in zeflemea. Dar are intelesuri mai adanci decat a-l ironiza pe cel natang. Intr-adevar, daca nu ar fi copacii, nu ar fi nici padurea. Padurea, pe care trebuie nu doar sa o vezi ci sa o cutreieri ca sa o cunosti. Astazi, zicala isi capata un ultim sens, unul cat se poate de real dar greu de vazut, ca fizica cuantica. Situatia tragica in care ne aflam duduie de opinii, teorii, marturii si masuri de fortza majora. Multa panica, ratacire, disperare, rugaciune si sperantza. Multa moarte. Parafrazand zicala, se poate insa spune ca nu vedem viatza de virusi. Momentan, e vorba de Coronavirus. Ori, Cartea Iov, tocmai despre asta vorbeste, despre realitatea nevazuta care o determina pe cea vazuta si traita constient. Simplu spus, daca nu ar fi virusii, nu ar fi nici viatza cu metabolismul ei cu tot. Mai filozofic, daca nu ar fi raul, nu ar fi nici binele.

Marturisesc ca au trecut multi ani, poate 40, de cand am citit ultima oara cartea Iov de la un capat la altul. Dar o am bine intiparita in minte si, inainte de a o reciti, ma grabesc sa reamintesc continutul ei conationalilor mei. De ce? Ca sa-i indemn sa o citeasca acum, in ascensiunea crizei mondiale care ne-a cuprins si se indreapta spre o culme inca nestiuta si imprevizibila. Acum, in clipa deznadejdii si derutei cand, in izolare fortuita fiind, avem si timpul necesar. Si poate ca lectura va fi pentru unii leacul sufletesc intr-o situatie aparent fara leac farmaceutic.

***
Iov sade pe o gramada de gunoi, probabil imbibata cu propriile sale fecale, si isi scarpina bubele cu un ciob. E infectat groaznic si nu se mai apropie nimeni de el, sa-l mangaie si sa il ajute. Fusese neasemuit de bogat si prosper si, chiar daca bogatiile lui mai erau pe undeva, el se pare ca le-a pierdut pe toate. I-a ramas doar chinul si agonia mortii.

O atat de tragica soarta a unui atat de faimos in vremea lui om devine vestea zilei de la un capat la altul al lumii sale. Si iata ca vin “formatorii de opinie”. Sunt care mai de care mai experti, intelepti, rationali, empatici si, mai ales, sfinti plini de ei insisi si de teologia lor. Toti trei sunt prietenii nenorocitului dar fiecare cu agenda lui.

De la o oarecare distantza, pe rand, prietenii se adreseaza lui Iov. Il mai lauda, mai compatimesc, mai ales il critica si il sfatuiesc, dar vorbele lor sunt umilitoare, ispite cumplite pentru cel in suferintza. Iov ii asculta, poate mai dialogheaza cu ei, dar cade prada celei mai adanci provocari a lor. Sa se lepede si sa blesteme pe Dumnezeu care l-a adus in halul in care era si sa-si curme astfel zilele, caci si asa era deja trecut de varsta. Multumiti de slujba facuta, binevoitorii pleaca. Si daca preoti erau, nu voiau sa fie partasi la ultima suflare a muribundului.

Abia atunci, in absolutul singuratatii si al mizeriei sale, din profunzimi cosmice si din abisul constiintei, ii vorbeste o voce pe un cu totul alt ton si intr-o perspectiva atemporala dar, totusi, intima si personala. Dumnezeu!

Unde erai tu cand am facut stelele, “rotocolul pamantului”? Cand am facut gheata si zapada, cand am pus “scutece marii”, […], cand am facut viatza si te-am facut chiar si pe tine, omule, tu unde erai? Si unde vei fi cand toate acestea vor dainui in urma ta?

Interesant, “raspunsul” lui Dumnezeu vine mereu la modul interogativ si se refera mereu la inceputuri fara sfarsituri; la “gandul vesniciei” pe care il sadise El in inima omului dar de care Iov fie ca uitase, fie ca se temea. Si atunci Iov se trezeste la realitatea adevarata.

Care realitate este de fapt relatata de la bun inceputul cartii. Este vorba de esentza dialectica a lumii si a vietii, lupta contrariilor, antinomiile universale, teza si antiteza datatoare de sinteza, toate cele despre care ne-au invatzat Kant si Hegel. In limbaj popular, opozitia binelui si raului. In limbaj liturgic, Dumnezeu si Satan. Caci ce atotputernicie ar fi aceea fara nici o opozitie, fara nici o verificare? Cum altfel s-ar putea ea manifesta?

In spetza, Satan face pariu cu Dumnezeu pe sufletul omului personificat in Iov. Nenoroceste-l, zice diavolul, si Te va blestema si se va lepada de Tine. Este exact premiza filozofiei existentialiste care postuleaza ca nu poate fi Dumnezeu devreme ce exista suferintza si moarte. Adica, o logica exact pe dos! Iov ne invatza ca tocmai din pricina si in ciuda raului exista viatza cu tot binele si cu fericiririle ei. Avutiile sunt doar o ispita. Li se adauga boli, necazuri, pierderi, dezamagiri. Dar abia in suferintza se oglindesc toate acestea la valoarea si in lumina lor adevarata.

Iov se vindeca. Renaste. Are fii si fiice, avutii mai nemasurate ca inainte. Un final ca de poveste cu talc. Si iata ca Biblia, care ne da atatea cronologii scrupuloase dar contradictorii, nu ne spune varsta lui Iov. Doar ca a murit “satul de zile.” Extraordinar! Sa traiesti pana nu mai poti, pana cand nu mai ai la ce sa speri. Caci ai avut totul. Ai avut viatza. Ai trait si vei supravietui in urmasi! Nu mai vrei decat sa atingi fatza Celui care ti-a dat totul.

Inchei aici, caci ma grabesc sa recitesc Cartea Iov. Sunt sigur ca are noutati si revelatii pentru mine, pentru voi, cititorii, si pentru omenire. Inchei cu un vers al ariei “Dansul vrajitoarelor” din cantata dramatica “Damnatiunile lui Faust” de Hector Berlioz. Mi se pare la fel de actual ca si in cazul lui Iov:

Mais… “Satan conduit le bal” (Dar… “Satan conduce balul”)!

Michael Iovin, Portland, Oregon, USA

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *