„SCARA CERULUI”

1946. Sistemul comunist încă nu își înfipsese definitiv gheara în inima poporului român. Un profesor, teolog și piramidolog din Domneşti-Muscel , stabilit la Arad, a publicat o carte intitulată Armonia Universală” (1947). La pagina 92, făcea o afirmație profetică bazată pe calculele sale, anume că anul 1953 va marca începutul sfârșitului comunismului.

1959. Profesorul, V.V. Moisescu, și unsprezece intimi ai săi au fost condamnați la un total de 220 de ani de închisoare, el primind sentința maximă, 25 de ani de temniță grea. Una dintre „dovezile” acuzării întregului grup a fost acea pagina 92 din „Armonia Universală”.

1953. Într-adevăr, în acel an a murit Stalin, dar armata sovietică ocupa România și sistemul comunist era deja la putere. Forța sistemului nu era însă un om sau o mână de oameni, ci o ideologie formulată de-a lungul unui secol, începând cu Marx, Engels și Lenin, și continuând a fi ajustată și impusă popoarelor de cei care acaparaseră puterea politică în aproape o jumătate din Europa și o și mai mare parte din Asia. Condamnările politice care s-au succedat la nesfârșit erau de fapt acte de teroare, singura metodă prin care o ideologie atât de aberantă putea triumfa.

Teoria se auto-numea Materialisimul dialectic și istoric bazat pe ateismul științific. O componentă „științifică” majoră a acestei ideologii, care numai filosofie nu era, o constituia teoria darvinistă a evoluției speciilor. În interpretare marxistă, munca l-a creat pe om. Prin muncă și mers vertical, maimuța și-a păstrat degetul opozabil la mâini, dar și l-a aliniat la picioare. Procesul muncii a dus la dezvoltarea limbajului articulat, care a dat naștere conștiinței. Așadar, „proletari din toate țările, uniți-vă!”

Dar anul 1953 a fost într-adevăr „începutul sfârșitului” acestei doctrine empirice care a înrobit miliarde de vieți și a ucis milioane de oameni. Cu două săptămâni înainte de a muri Stalin, doi savanți de la Cambridge University au anunțat descoperirea și formalizarea structurii acidului dezoxiribonucleic (ADN), macromolecula care reproduce viața și guvernează evoluția dinlăuntrul ei și nu dinafară. Toate observațiile lui Darwin în Insulele Galapagos și speculațiile sale „științifice” pe seama lor s-au dovedit ficțiuni. Evoluția vieții nu se datorează influenței mediului fizic, ci unor infinitezimale mutații și schimburi de informație la nivel cuantic.

ASTĂZI. Știm că cea mai mică unitate a vieții este celula. Deși vizibilă doar la microscop, este o adevărată uzina vie și există trilioane de celule în corpul uman. În fiecare dintre ele se află aceeași macromoleculă ADN, purtătoare a codului nostru genetic. Arată ca un dublu helix, adică două panglici care se înfășoară una cu alta, formând o structura autoportantă pe care se „plimbă” cromozomii. Cromozomii – de două ori 24 la om – poartă peste 23.000 de gene fiecare. În funcție de comenzile hormonale, genele ies pe treptele dintre cele două panglici elicoidale și formează nucleotide sau molecule organice. O genă poate forma peste 260.000 de nucleotide. Astfel, dacă facem socoteala, reproducerea și viața omului sunt determinate de un număr de combinații posibile care tinde spre infinit.

Cine sau ce poate controla ordinea prin care omul este totuși om? Un număr ar fi greu de imaginat. Dar și mai greu de închipuit este faptul că în fiecare din trilioanele de celule invizibile cu ochiul liber exista acest ADN, care conține cromozomi pe ramurile cărora genele stau înfășurate pe filamente, care, daca s-ar putea desfășura, s-ar întinde la peste doi metri lungime!

2000 i.C. Profețiile adevărate sunt cele care se împlinesc, dar se împlinesc mereu altfel decât în închipuirea și după așteptările omului. Și totuși, ele sunt mereu în fața ochilor noștri, în Scripturi.

Patriarhul Iacov, fiul lui Isaac, fiul lui Avraam, este strămoșul biblic al poporului Israel. Viața lui este detaliată pe o jumătate a cărții Geneza și e interesantă de citit fie și numai din punct de vedere literar. Dacă el a fost o persoană sau doar un personaj, nu poate fi dovedit științific, fascinant cu privire la tema de față este episodul cu visul său.

Iacov călătorea spre ținutul unui unchi al său de unde să-și aleagă neveste cu care îi va zămisli pe cei doisprezece fii, din semințiile cărora se va naște poporul evreu. Îl prinde noaptea pe drum și adoarme cu capul pe o piatră. Visează o scară sprijinită de pământ și cu celalalt capăt în cer. Pe ea suiau și coborau îngeri. Iacov se trezește și urmează câteva versete de mare frumusețe și adânci semnificații.

Două lucruri frapează însă în relatarea visului: că scara dispărea în cer, fiind deci autoportantă și că îngerii mai întâi suiau și apoi coborau pe ea. Ei bine, și dacă totul nu ar fi decât o poveste, ea a fost scrisă cu mult, mult înainte de anul 1953, când a fost descoperită structura ADN. Descrierea scării este însă aidoma. Senzațional! Priviți imaginea gif de mai jos. Pe helix se plimbă cromozomii cei încărcați cu gene. Urcă și coboară în același timp…

 

 

 

Michael Iovin, Portland, Oregon, USA

Facebook Comments