Nu mă întreabă nimeni cum mă simt ca român.
Ăia de la guvernare ştiu exact ce am nevoie, ăia din diaspora ştiu exact de ce sufăr, din punct de vedere social, iar ăia din România care cred că nu sunt de acord cu ei îmi dau muie.
Mie îmi plac bancurile. Nemaiauzind un banc bun de vreo trei ani, eu cred că trăiesc într-un banc. Prost, dar hazliu.
Toţi râd de ăia de la guvernare, dar se bucură de creşterea salariilor şi de creşterea pensiilor.
Toate posturile de televiziune fac băşcălie de toţi politicienii, dar ei pun virgula între subiect şi predicat.
Toţi politicienii patronează surse de presă, dar le acuză de manipulare.
Toţi românii urmăresc sursele de presă, dar le înjură fiindcă aşa consideră ei că trebuie.
Toţi ambasadorii ţărilor reprezentate în România condamnă sistemul politic românesc, dar toţi au sau acoperă afaceri şi investiţii în România.
Toate ţările vecine României revendică drepturi pentru etnicii lor, iar România se laudă cu cea mai mare diaspora din lume, după Siria.
Toţi românii înjură România.
Toţi românii plecaţi din România îi desconsideră pe românii rămaşi în România.
Toţi românii rămaşi în România îi invidiază pe românii care au emigrat din România.
De-asta mi-a plăcut mie de ăla din Suedia cu numărul de maşină. Este exemplul perfect pentru simţirea mea patriotică de român.
Adică, românul fentează sistemul suedez şi îi prosteşte pe ăia să-i de-a un număr preferenţial. Cică Suedia e una dintre ţările ai cărei cetăţeni sunt printre cei mai fericiţi. Românul nostru, patriot şi îngrijorat de starea naţiunii din care se trage, trece ganiţa din România. Muia de pe număr e şi în sufletul românilor. Deci, trece. Dar, mass-media e mai vigilentă şi sesizează chiar şi protestul din număr. Poliţia Română este falnică ca un stâlp dintr-o bifurcaţie şi îl pedepseşte pe românul din diaspora care a venit acasă cu dragul de muie. Presa românească se împarte în două: una ne explică ce-i cu muia, iar cealaltă ne explică ce e o muie. Ambele părţi au descoperit DEX-ul. Chiar dacă şi înainte, dar şi după descoperire comit la fel de multe greşeli gramaticale şi de exprimare. Suedezii îşi dau seama că au fost fraieriţi, dar românii sun şi mai vehemenţi. Acuma şi suedezii sunt de vină. Dracu’ i-a pus!
De la muia asta mi-am amintit un banc superb, pe care eu îl consider unul dintre cele mai bune din ultimii 20 de ani. Evocă tot spiritul românesc în el.
Se făcea că Ştefan cel Mare era mahmur, într-o dimineaţă. Paharnicul îndrăzneşte să îl zgâlţâie:
-Măria Ta! Vin turcii!
Ştefan, beat, răspunde:
-Dă-i în pizda mă-sii!
-Dar sunt mulţi, Măria Ta!
-Când sunt la porţi mă urcaţi pe cal, mă legaţi cu frânghii, să nu cad, îmi puneţi mantia, îmi daţi sabia şi îi futem… După care Ştefan se culcă înapoi.
-Măria Ta! Sunt la porţi!
-Cine?
-Turcii!!
-Câţi sunt?
-Cinci sute de mii!
Ştefan zise: Calul! Şaua! Frânghiile! Mantia! Spada!
-Deschideţi porţile! Muuuuuiiieee, oştenii mei!
Turcii au fost căsăpiţi până la unul, care s-a târât până la cortul Sultanului:
-Împărăţia Ta, Luminăţia Ta, Ştefan ne-a distrus!
-Dar ce-a făcut?, întrebă Sultanul.
-Are o vorbă magică pe care când o spune oştenii lui înnebunesc şi se bat ca zmeii!
-Ce vorbă?
-N-am înţeles-o, zise spahiul.
-Mâine mergeţi un milion şi încercaţi să înţelegeţi vorba magică a lui Şefan.
Zis şi făcut.
Dar Ştefan era iarăşi beat mangă. Paharnicul îl trezeşte din nou.
-Măria Ta! Vin turcii!
-Dă-i în pizda mă-sii!
-Dar sunt mulţi!
-Câţi?
-Un milion, Măria Ta!
-Când sunt la porţi mă trezeşti, mă urci pe cal, mă legi cu frânghii să nu cad, îmi dai mantia, apoi spada şi îi futem!
Turcii sunt la porţi. Ştefan este trezit, urcat pe cal, legat, mantia, spada, porţiele se deschid:
-Muuuuuiiiiieeeee, oştenii mei! ,strigă Ştefan. Iar turcii sunt decimaţi până la unul, care ajunge la Sultan.
-Împărăţia Ta, Luminăţia Ta, am aflat vorba magică a lui Ştefan! E „muie”!
Atunci Sultanul zise:
-Mâine mergeţi două milioane şi aşteptaţi până Ştefan deschide porţile. Când ridică spada şi vrea să zică vorba magică voi să strigaţi de trei ori: muie, muie, muie! Aşa se va rupe vraja, iar Ştefan va pierde lupta.
Zis şi făcut.
Ştefan beat, paharhicul îl trezeşte, calul, frânghiile, mantia, spada, porţile se deschid, Ştefan nu mai apucă să strige chemarea magică la luptă, iar… turcii strigă în cor: muie, muie, muie!
Ştefan, beat şi surprins, ridică spada şi strigă patriotic:
-Viiinneeeee!
Bancul mi l-a spus Mircea Bodolan acum circa 10 ani. Eu mă simt român când îl ascult iarăşi. Voi?
Prin urmare eu mă simt bine ca minoritate românească în Ungaria. Deja am probleme serioase. Mă lupt cu o altă birocraţie. E alt nivel, nenică! Aici sunt considerat un nimeni, dar mă simt mândru că sunt român printre alţi români care mă înjură. Nu puteţi înţelege! E altceva când te înjură românul tău în Ungaria! Te simţi mai liber să îl înjuri şi tu! În România ar fi o bagatelă!
Facebook Comments Box