Cumpărarea independenţei presei româneşti era până acum doar oficială. Acum e chiar legiferată! Nici nu mai contează cine a gândit-o, fiindcă doar doi parlamentari au votat împotriva proiectului, deşi două guverne, de două aparente coloraturi politice, au refuzat promovarea acestuia. Şi pentru ca ilaritatea să-şi umfle pieptu-i de aramă, un parlamentar USR îi cere preşedintelui să nu promulge legea. După ce a votat pentru.
Nici nu ştiu cu ce să încep prin a interpreta consecinţele acestui demers politic de a scuti jurnaliştii de impozitul pe venit.
Am debutat în presă în luna februarie a anului 1990 într-un săptămânal realizat şi finanţat de tipografii arădeni. Îi zicea „Litera de tipar”. Ce-i drept, n-a trăit mult, pierzându-se în valul uriaş al publicaţiilor postdecembriste. Dar de la acei tipografi şi de la primul redactor-şef pe care l-am avut am înţeles atunci ce înseamnă să te bucuri de libertatea exprimării şi ce înseamnă să îţi asumi această libertate.
În toţi aceşti ani presa românească a trecut de la extaz la agonie printr-un plan foarte bine controlat de mediul politic. Nu sufăr de scenarită sau de teoria conspiraţiei, însă cum aş putea interpreta altfel deciziile legislative referitoare la mass-media românească? De la facilităţile fiscale şi garanţiile libertăţii de exprimare, în anii 90’, care au dus la explozia de publicaţii şi tipărituri, la reintroducerea pedepselor penale pentru delicte de presă în anii 2000 şi înăsprirea reglementărilor fiscale, precum şi scumpirea hârtiei, care au contribuit la dispariţia majorităţii publicaţiilor şi tipăriturilor. Pentru ca acum, după alţi 20 de ani, să se ajungă la scutirea jurnaliştilor de impozitul pe venit. Era să uit că între 2005 şi 2020 toate sursele media au intrat în proprietatea unor partide, ori a unor influenţi factori politici, ori a unor trusturi externe deja influenţate de alte medii politice europene, care au făcut pasul spre România.
Astfel, fiecare sursă media susţinând o anumită parte politică creează falsa impresie a unei libertăţi a presei, ba chiar o diversitate a ei.
Prin acest demers politic, de eliminare a impozitului pe venit pentru jurnalişti s-au născut două premise: presa românească pune batista pe ţambal sau meseria de jurnalist cade în desuetudine, pierzându-şi din rămăşiţa de credibilitate pe care o mai avea. Cele două nu se exclud, bineînţeles, ci pot conlucra fructuos pentru umilirea definitivă chiar a menirii acestei meserii.
De fapt, am aşteptat două zile să văd reacţiile jurnaliştilor la nivel naţional. În special a celebrilor comentatori, care apar, ca şi Ceauşescu, şi când deschizi o conservă. Nimic! Toată lumea tace!
Ştirea a fost difuzată ba din vârful buzelor, ba din pâlnia trompetelor. Însă, toţi, cu bucurie!
Eu, ca jurnalist, m-am simţit umilit. Fiindcă asta este o mită politică, venind tocmai dinspre Parlamentul României şi, culmea tupeului politic!, într-un an electoral cu două runde de alegeri, una cu locale şi una cu generale.
Acum breasla jurnaliştilor s-a transformat în tagmă! Diferenţa este dintre profesiune şi cârdăşie. Sau între castă şi clan.
Sunt curios ce se va întâmpla după alegeri. Aş miza deja pe eliminarea acestei scutiri. Aşa, de amorul artei scrisului!