(Nota: acesta este un articol de opinie. Autorul își rezervă dreptul de a nu fi de acord cu propriile sale păreri exprimate în cuprins.)
Se știe că nu există un perpetuum mobile, decât în mintea omului. Totuși, ultima săptămână a lunii mai galopează pe aratură cu mereu noi șarje dezinformative. Simțind că și-au cam pierdut credibilitatea verbală, vânzatorii de conspirații au trecut la cifre (numere, de fapt). Tot false, tot neverificabile și tot tendențios interpretate.
FORBES.COM scrie că cei mai bogați 25 de magnați capitalisti s-au îmbogățit în două luni cu fix $225 miliarde. Fals! Mai scrupulous și mai vast documentat, DIGI24 ridică ștacheta la $433 miliarde, iar numărul profitorilor la toți bogatașii cei netrebnici. Totalmente fals, dacă nu de altceva, fiindcă “toți” nu îl includ pe Putin, care ar fi ridicat el însuși suma absolută la peste un trillion. Iar postacii distribuie cu zel auto-îndreptățit aceste gogomanii. “Păi, nu v-am spus noi?!”
Ca să începem cu începutul, triumviratul Gates, Bezos, Zuckerberg, care, propulsat de mașinăriile Tesla ale lui Musk, au uzurpat șefia la vârful ocultei mondiale a mai bătrânului și săracului Soros, se bălăcesc în oceanul lor tropical de bani, aăteptând să se termine pandemia de ei creată și să preia controlul lumii. Atunci, Bill G. va mai ciupi niscai gologani, vânzând vaccinul care va reduce umanitatea la jumătate. Atunci, nanocipurile aruncate din sateliții lui Elon M. vor acoperi întreg pământul cu o zăpadă invizibilă, cu fulgi minusculi ca virusul cel păcătos. Atunci, toți supraviețuitorii tereștri își vor deschide cont pe Facebook, triplând clientela și, totodată, decimând-o în timp ce vor sucomba radiațiilor 5G, care le accelerează mesajul. Și tot atunci, potrivit cu Yahoo, Jeff B., care aproape și-a înjumătățit averea cu nevasta de care tocmai a divorțat, va deveni primul trilionar din lume pe lista Forbes. Păi, e clară tărășenia. Supraviețuitorii morților de COVID-19 și toate celelalte cauze reale și imaginare vor posta obituarii la nesfârșit pe rețelele sociale și vor cumpara sicrie cu duiumul, online, de la Amazon. Curat murdar!
***
1. Au plănuit acești monștri olgarhi pandemia ca să se îmbogățească subit înainte de a prelua frâiele și frânele universului? Dacă da, sunt tâmpiți, nu clarvăzători ca noi, oamenii de rând. Fiindcă, dacă nu era pandemia care a pricinuit spectaculoasa prăbușire a burselor aflate într-un trend considerabil ascendent, ar fi câștigat incomensurabil mai mult doar în perioada citată. Dar cât au pierdut la începutul terorii pandemice nu scrie nicăieri, căci ne-ar umple de bucurie, nu de panică și ură, și nu s-ar potrivi cu teoria. Adică, cum să piardă ei și nu economia mondială care, prin cooperarea perversă a guvernelor lumii cu conspiratorii în vederea instaurării dictaturii globale, a pierdut incomensurabil mai mult decât a câștigat oricine și toți laolaltă?
2. Bun. Doar ca fascinantele averi ale celor de mai sus nu sunt munți lichizi de bani, cum cred comentacii. Sunt, de fapt, estimări zilnic fluctuante ale acțiunilor la bursă deținute de companiile pe care ei le-au înființat, ba într-un garaj, ba într-o pivniță, și le-au dezvoltat la nivelul lor curent. Acesta e și este motivul real pentru care îi invidiem cu ură, geniul lor de care beneficiem zi și noapte dar pe care, totodată, îl vilificăm cu toata înverșunarea revoltei noastre de proletari uniți din toate țările și zările. De exemplu, la un salt al bursei de numai 2%, deținătorul unui portfolio estimat la $200 miliarde, căștigă instantaneu patru miliarde. Fabulos, nu? Dar cât a pierdut în săptămâna anterioară, în care Wall Street a căzut 15%, adică 30 de miliarde, este irelevant, nu-i așa?
3. Un sfat util pentru toți cei lezați și înfricoșați de nedreptatea lumii în care trăim, cei a căror singură salvare și satisfacție este să dea vina pe oculta mondială: începeți de la vârf. (a) Iesiți de pe rețelele sociale; (b) ștergeți-vă sistemele operaționale Windows și Apple de pe calculator; (c) nemaiputând comanda online, mergeți la cumpărături. Așa, veți da de pământ cu Facebook, Twitter, Google, Yahoo, Microsoft și Amazon și veți trăi până la adânci bătrâneți, dacă nu vă infectează virusul și nu mai bogați ca până acum, cel puțin fericiți că le-ați făcut felul celor care vor să vă controleze și ați zădărnicit planurile diabolice ale ocultei și iluminaților. Nu vă poate împiedica nimic să faceti a, b, c, cu sau fără mască.
4. În fine, hai să “demascăm” și adevărata conspirație a capitalismului cel putred [de bogat]. Este astfel structurat încaât să maximalizeze bunăstarea tuturor după principiul, “Celui ce are i se va mai da; iar celui ce nu are i se va lua și ceea ce i se pare că are.”
Cel ce are, acționează pe principiul “risc/reward,” adică, cu cât riscă mai mult, cu atât poate câștiga–sau pierde–mai mult. Dar de pierdut are de unde. La un moment dat, nici adausul, nici scăderea nu mai fac mare diferență pentru el. În schimb, investiția lui face o mare diferență pentru cei ce au mai puțin. Principiul acelora este că, “What goes up must come down.” Deci, mai bine să investească mai puțin și să câștige mai puțin, decât, Doamne ferește, să piardă totul. Astfel, ei își împart voluntar, din prudență, și riscurile și beneficiile economice cu cei în măsură să le suporte, asigurându-le totodată o plasă de siguranță. Că nu toți sutnem botezați Bill, Mark, Elon sau Jeff, dar toți ne înghesuim să le cumpărăm produsele, nu-i așa? (Ah, ce vremuri idilice pe când Phil Nike era regele dealului cu lozinca “Just do it!’!)
Bun sau rău, dragi compatrioți, acesta e capitalismul, cel mai valid “perpetuum mobile” de care suntem în stare. Așa că, hai la lupta cea mare, rob cu rob să ne unim, globalizarea prin noi s-o făurim. Că de conflicte inter-naționale nu ducem lipsă. De fapt, mai de oaie, mai de porc sau mai de bou, o cam făurim zi de zi. Și cu fruntașii cei rapace, și cu codașii cei avari.
Coda: cel mai deranjant aspect în atitudinea adepților teoriilor conspiraționiste pe tema pandemiei pare să fie duplicitatea morală a multora dintre ei. Pe de o parte, denunță “planurile” obscure și criminale de exterminare a umanității dar, pe de altă parte, declară coronavirusul ca inexistent și protestează, încălcând măsurile de protecție impuse tuturor. Că cei ce trebuie să moară, mor oricum. Ei se jură că nu fură, dar cu rața-n gură, zicând: Să moară mortul!
PS: Să ne înțelegem. Ne uimim și ne revoltăm pe Facebook că execrabilul Bill Gates ar fi câștigat $2 miliarde în două luni de pandemie și, mai grav, că le-a câștigat prin aprecierea stocului său la bursă, o alta conspirațieee! Dar oare nu ar trebui sa jubilăm că se află de fapt în deficit financiar de 1,2 miliarde?
PPS: Cu aproape fiecare din postările mele, pierd unul sau doi din listă. Este OK, nu eu le-am cerut prietenia. Totodată câștig însă, doi sau trei prieteni noi, dacă le dau accept. (Nu dau accept cererilor fără nume sau celor în numele unor companii.) Astfel, se verifică din plin faptul că perpetuum mobile există și se manifestă cam peste tot!
Michael Iovin, Portland, Oregon, USA