Aşa mi-a venit să o poreclesc! Mai târziu am aflat că şi primarul comunei Şiria a avut aceeaşi idee, pe o reţea de socializare.
E la o altitudine mai mică, faţă de Transalpina, la doar câteva sute de metri. E mai scurtă, de doar câteva zeci de kilometri. E mai îngustă.
Dar… Şi ce dar a primit zona Şiriei, doar fiindcă a existat voinţă din partea Primăriei şi experienţă şi stăpânire a meseriei în construcţia de drumuri, din partea grupului de firme ACTIVO CONSTRUCT SRL şi INTERMED UTILAJ SRL. Asfaltul continuă prin pădure drumul început în 2015 tot de INTERMED UTILAJ SRL, care uneşte centrul comunei cu Cetatea Şiriei. Totul a început de la zero, fiindcă până acum câteva luni pe acolo trecea doar un drum pentru exploatări forestiere. Drumul a fost trecut în categoria celor comunale şi aşa s-a putut face investiţia locală.
Primarul comunei, Valentin Bot, ne-a declarat că şi-a propus să le ofere, astfel, turiştilor un traseu inedit între trei obiective de interes zonal: Cetatea Şiriei, Mănăstirea de Jos şi Schitul Feredeu. De asemenea, noul drum asfaltat duce până la intersecţia cărărilor de drumeţie către un alt obiectiv turistic, Căsoaia.
Drumul impresionează după prima curbă, pe versantul dealului Cetăţii. În dreapta se deschide o imagine panoramică spectaculoasă. Viile îţi stau la picioare, sprijinind cerul căutat de parapantişti, dar şi de o privire ce va aştepta să îţi aminteşti de ea. Se vede până la Arad, în faţă, şi până spre Păuliş, în stânga. Apoi, din nou intrii în pădurea amestecată, care se pregătea, deja, să sperie albul iernii cu picturile toamnei târzii.
Câteva ore poţi să îţi arunci gândurile spre un orizont pe care nu îl poţi cuprinde.
„Suntem mulţumiţi de calitatea lucrărilor. Chiar dacă firma a trecut printr-o schimbare de acţionariat, ne bucurăm că şi-a continuat onorarea angajamentelor. Mai urmează câteva lucrări de amenajări ale acostamentului şi marcajul drumului. S-au făcut deja decontările, deci aşteptăm turiştii!”, ne-a mai declarat primarul Şiriei, Valentin Bot. Calitatea excepţională a lucrărilor de construire a drumului au fost confirmate şi de alţi specialişti în domeniu.
Din partea grupului de firme ACTIVO CONSTRUCT şi INTERMED UTILAJ SRL am vorbit cu inginerul George Medinţu, cel care a preluat acţionariatul: „Lucrările au fost dificile, fiind un fost drum forestier. Însă ne-a ambiţionat finalitatea construcţiei noastre, adică legarea printr-un drum nou-nouţ a obiectivelor turistice din zona Şiriei. Am simţit că aşa am pus o importantă piatră la temelia dezvoltării turismului în zonă. Pentru că nimic nu se poate dezvolta fără o infrastructură solidă. Îi felicit pe toţi muncitorii şi inginerii noştri. Vă pot spune că termenul în care a fost executată lucrarea este unul record, de doar 5 luni. Deşi lucrările erau programate pe 12 luni! Urmează şanţurile betonate, de pe marginile drumului, precum şi zidul de sprijin, împotriva alunecărilor de teren”.
De multe ori am spus că arădenii nu îşi cunosc împrejurimile, darămite potenţialul judeţului. Mi-a venit şi mie rândul să descopăr frumuseţile de lângă mine, cum zicea istoricul Horia Medeleanu, doar datorită unui drum nou, asfaltat.