Partea a doua
Faptul că blues-ul, această muzică tânguitoare, care parcă adună suferința de veacuri a africanilor colonizați în USA, a prins extrem de solid însăși în inima asupritorului, nu mai este de mirare. Dar mai mult decât atât, a cucerit și „spectatorul” neimplicat în acest eveniment istorico-social al sclavagismului afro-american, fie el și de pe alte continente.
Deschidem, deci, cu Hako Yamasaki și a sa piesă „Wandering” de pe primul album din 1975, numit „Tobimasu”. Între timp Hako a editat peste 20 de albume, 26 mai exact, cu tot cu „live”-uri și „best of”-uri. Toate acestea pe fondul covorului întins de Asakava Maki, o pionieră a blues-ului japonez, o voce remarcată și în afara insulelor nipone, cea care a colaborat cu mai cunoscuții Yosuke Yamashita și Ryuichi Sakamoto. La rândul său și Hako a lăsat moștenire 30 de albume, unele cântate în limba japoneză, dar o mare parte și în limba engleză.
Trecem în Brazilia unde îl găsim pe Amleto Barboni, un tânăr muzician, compozitor, producător, aranjor și director muzical îndrăgostit peste poate de blues, pe care îl cântă cu patos în multe evenimente live sau îl „imortalizează” pe CD-urile și DVD – urile înregistrate. Este absolvent din 1998 al IAV (Instituto de Audio e Video) din Sao Paolo. A fost producător pentru zeci de muzicieni brazilieni, și nu numai. În 2009 a scos albumul „Amleto Barboni’s Things”. O altă realizare însemnată a lui Amleto este lansarea DVD-ului „A Night at Maxwell St” care include filmarea concertului la care a participat „crema” blues-ului brazilian.
Urmează Luca Giordano, născut în Italia în 1980. La 25 de ani pleacă la Chicago, în scopul declarat de a se specializa în blues și chiar participând efectiv la marile festivaluri locale de blues, Chicago Blues Festival și Virginia Beach Blues Fest în compania diferitelor formule de scenă, dar și însoţind alte trupe prin USA, respectiv Illinois, Ohio, Missouri, Wisconsin.
La întoarcerea în Italia are material suficient pentru două CD-uri, „My Kind of Blues” și „Of the Grid”. Luca își va apropia și un grup de muzicieni de blues cu care va face turnee de club sau de festival în Italia, Elveția, Germania, Franța, Belgia, Luxemburg, Țările de Jos, Spania, Portugalia, România, Cehia, Lituania, Rusia, dar și în Brazilia, Chile, Argentina și Georgia.
În februarie 2021 a scos un nou album numit „Let’s Talk About It”.
Rămânem tot în Italia pentru a asculta un misterios duet „The Cyborgs” format din „elementul” cyborg 0 (zero), chitară și voce, și cyborg 1 (one), clape, tobe, percuție. Protagoniștii se țin foarte departe de presă purtând mască pe scenă pentru a nu fi recunoscuți în afara scenei.
Blues-ul nu va ţine cont de nicio barieră politică sau socială și va fi adorat și în țările cu orientare (volens-nolens) socialist – comunistă. Un prim exemplu ce mi se ivește este vechea trupă poloneză Breakout cu al său blues „Co się stało kwiatom?” (Ce s-a întâmplat cu florile?). Gruparea a cântat blues-rock având la bază pe regretatul Tadejusz Nalepa, chitară, harmonică și voce.
A fost o prolifică trupă poloneză ce a editat 10 albume în perioada 1968 – 1980.
În drum spre ex-Iugoslavia facem un popas în Ungaria unde ne așteaptă Foldes Laszlo cu a sa „gașcă” Hobo Blues Band, cu o selecție de pe albumul din 1995 „Vissza a 66-os úton” (Înapoi pe Route 66), și anume „Nem lehet két hazád” (Nu poți avea două țări de origine).
Trupa este arhicunoscută, găzduind de-a lungul timpului destui muzicieni de vârf, amintind aici doar de chitaristul Tatrai Tibor sau marea voce Deak Bill Gyula, dar și datorită celor 24 albume produse până în 2014.
Din fosta Iugoslavie n-o putem omite pe Ana Popovici, născută în Belgrad, de curând rezidentă în USA, după tatonări în Țările de Jos, fiind ajutată de Jim Gaines, producătorul unora ca Santana, John Lee Hooker, Alexis Korner.
Are editate 10 albume și 3 DVD-uri. Pentru al doilea DVD, „An Evening at Trasimeno Lake”, (2011), a primit premiul The Blues Matter Award, în UK.
A avut parteneri de scenă și studio, din vechea gardă pe Taj Mahal, Buddy Miles, Double Trouble, Eric Gales și Eric Burdon, sau pe mai tinerii Joe Bonamassa, Robert Randolph, Cody Dickinson și Bernard Purdie.
A venit timpul să amintim și de Bijelo Dugme pe ale căror producţii, (9 albume), găsim o mulțime de blues-uri, sau mai corect spus balkan-blues-uri, compuse de Goran Bregovici cu predilecție, dintre care am ales, zic eu, cel mai reprezentativ exemplu „Ne gledaj me tako i ne ljubi me vise” (Nu mă privi așa și nu mă săruta), de pe albumul din 1975 „Šta bi dao da si na mom mjestu?” (Ce ai oferi dacă ai fie eu?), în formula de aur cu Goran Bregović – chitară, harmonică, Željko Bebek – vocal, Zoran Redžić – bass, Ipe Ivandić – tobe, Vlado Pravdić – orgă, synthesizer, electric piano, pian și Neil Harrison producător.
Hopa! Avem și prin România câteva nume rezonabile din aria blues. Și aici nu vreau să mă refer la satiric blues-ul lui Andrieș, sau blues-ul lui Weinberger sau Rareș Totu, și nici la trupele Quo Vadis sau Crossroads, ci doar la Mike and Blue Spirit cu o lucrare a căre-i poveste o veţi afla din prezentarea lui Mike Godoroja în uvertura clip-ului.
Dintre numele noi de pe scena românească a blues-ului cel mai reprezentativ mi se pare Jurjak, alias George Petroșel, da,da, fiul lui Edi Petroșel toborșarul lui Holograf. George are deja două albume editate „Lemon Blues”, 2016, și „Blues Berry”, 2018. De pe acest ultim album avem video clip-ul „Vântul”.
Cred că ar fi interesant să vedem percepția acestui îndrăgit gen muzical prin temperamentul sobru și distant al nordicilor europeni. Aleatoriu am ales o fostă trupă norvegiană ce a activat până la mijlocul anilor 80, care după editarea a trei albume a „capotat”. Este vorba de Bergen Blues Band, firesc activând în Bergen, al doilea oraș ca mărime din Norvegia. Piesa aleasă denotă un jazzy blues riguros, perfect, ca de la „mama lui”, punând pe tavă toate ingredientele necesare, solo-uri de chitară și trompetă cu surdină, versuri, voce, stare. Așadar, „I can do it tomorrow”.
Încheiem cu două mostre de blues „made in Finland” un bigband finlandez de blues Titty Bar Tim Blues Band, un septet pe formula 2 chitare, harmonică, pian electric, pian,saxofon,bass, tobe și bineinteles voce, cu piesa „Helsinki Bound”, album „Milk Shaka”, și un cvintet superb pe nume Elonkorjuu cu lucrarea „Somebody Loan Me a Dime”.
Noapte bună și pe curând!
Al vostru,
Dan-Gabriel Boric