Am tot evitat să intru în polemici imbecile despre subiecte fabricate în uzinele minţilor care urmăresc manipularea societăţii. A societăţii de aiurea şi a celei româneşti, în special. Fiindcă am crezut, şi cred în continuare, că este un efort inutil şi un demers personal fără scop. Nu te lupţi cu prostia. Ori o ignori, ori o arăţi cu degetul, dar nu o poţi combate. Dacă o zgândări sau te holbezi la ea, prostia devine molimă.
Aşa s-a întâmplat şi de Ziua Naţională a României. Pe când mă pregăteam să scriu că nouă, românilor, ne trebuie o sărbătoare de anvergură naţională ca să credem că înţelegem ce înseamnă mândria patriotică, trosc, pe masa ideilor mele, o ditamai carcasa unei tâmpenii tranşată la Bruxelles: că, cică, europenii nu ar mai avea voie să folosească anumite adresări şi să renunţe la nominalizarea Sărbătorii Naşterii lui Isus cu denumirea de Crăciun, în favoarea unui neutru „sărbătoare”.
Cascada revoltelor celor care îşi revendică credinţa creştină ca pe un bun de uz casnic, nu ca fiind o revelaţie a existenţei cotidiene, mi-a inundat şi privirea şi urechile.
Sunt obişnuit cu astfel de valuri seismice ale opiniei publice. Deci, ştiu să mă şi feresc de efectul lor, de obicei, distrugător. Însă, mi-a picat ca o bardă în privire opinia preşedintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop, scrisă pe marginea acestui subiect, în numele prestigioasei instituţii pe care o reprezintă, tocmai de Ziua Naţională a României. Îmi zicea domnul academician, mie, ca român, că ar trebui să fiu îngrijorat de ceea ce îmi pregăteşte Uniunea Europeană pornind de la această recomandare în schimbarea limbajului. Mă, doară n-o fi şi ăsta idiot, mi-am zis eu în oglinda ecranului laptopului! Şi, ca un ardelean de-al academicianului Pop, mi-am mai zis: o fi oarece, că n-o fi să fie nicicum!
Ziaristul din mine s-a pus pe căutat. N-o durat prea mult până să aflu că o imbecilă de la Comisia Europeană, responsabilă în departamentul pentru egalităţi de şanse, a elaborat un fel de cod de conduită internă (!!!), în care erau prevăzute mai multe recomandări pentru angajaţii Comisiei Europene, despre cum să folosească anumite expresii în comunicarea internă sau externă. De ce zic că respectiva e o imbecilă? Fiindcă, inclusiv în exemplul folosit în recomandările recomandate (sic!), îşi dă de gol intenţia de manipulare. Iată: în loc să spunem sau să scriem „Crăciunul este stresant”, executivul european ne invită să folosim cuvintele: „Sărbătorile sunt stresante”. Cu alte cuvinte, pe scurt, pe tipa respectivă o stresau sărbătorile de Crăciun. Simplu! Iar măsura frustrărilor proprii a dat pe dinafară într-un text de comunicare. A durat puţin până ce vreun şefuţ de-al stresatei (că nu sunt toţi cretini pe la Bruxelles) şi-a dat seama de tâmpenie şi a retras “documentul” declarând că … “nu e matur”.
Că presa românească a muls toată manipularea, până la ultima picătură de vlagă a ei, fără să mai revină asupra finalităţii, înţeleg şi primesc. Dar, cum ziceam mai sus, prostia zgândărită devine molimă. Aşa a ajuns şi la Academia Română.
Nu mai fac vreo analiză pe texte. Cred că aţi înţeles că manipularea cu pricina e un obiect din marele puzzle al mişcării de îndepărtare a ţărilor europene de unitatea de sub Uniunea Europeană.
Totuşi, cum naiba, preşedintele Academiei Române, cu prilejul sărbătoririi Zilei Naţionale, alege să pună în aceaşi oală, cu ciolanul şi fasolea, şi emoţia naţională, şi revolta apărării valorilor creştine, şi critica raţiunii europene, şi intenţia Europei de a anihila identităţi naţionale…
Ce-i drept, după vreo 12 ore, preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, a revenit, pe pagina personală pe facebook, cerându-şi scuze că a greşit când a înfierat cu mânie proletară atitudinea Europei împotriva tradiţiei creştine a europenilor, printre care ne numărăm şi noi. Evident, nimeni nu a mai citat scuzele preşedintelui Academiei Române, ci doar articolul iniţial, care cumpăra ieftim manipulări scumpe.
Apropos, domnu’ preşedinte, Sărbătoarea se numeşte a Naşterii Domnului! Crăciunul e o denumire păgână, dar bună pentru magazine! De-acolo şi povestea cu Moşul…Fie el roşu, albastru sau gri, cum fuse la naşterea lui prin benzile desenate.
Ce ar mai fi de spus? Că noi, de Crăciun ne amintim că trebuie să fim mai buni, iar de 1 Decembrie că trebuie să fim mai mândri! Iar pentru manifestarea mândriei ne trebuie tancuri, avioane şi parade militare. Că în restul anului înjurăm şi blestemăm şi ţara şi neamul în care ne-am născut. Cred că şi cratima ne încurcă, uneori, ca să înţelegem ce înseamnă neam.