Nu sunt un cititor rapid. Deși știu și pot să citesc pe diagonală, nu o fac. Sau foarte rar, ori atunci când caut ceva anume într-un text, ori la o recitire sumară pentru a-mi reîmprospăta memoria. Astfel, ancheta “Relevanța valorilor în societatea românească actuală” apărută în “România Literară” (nr.45-46/2022) la inițiativa lui Gabriel CHIFU, sub egida “Lumea se schimbă și omul se schimbă. […]”, mi-a luat aproape o oră să o parcurg.
Au răspuns Flavia ADAM, Adrian ALUI GHEORGHE, Adrian BODNARU, Hanna BOTA, Ion BUZAȘI, Liviu CAPȘA, Ion COCORA, Vasile DAN, Péter DEMÉNY, Horia GÂRBEA, Gabriela GHEORGHIȘOR, Gheorghe GRIGURCU, Andrea H. HEDEȘ, Vasile IGNA, Nicolae JINGA, KOCSIS Francisko, Nicolae MANOLESCU, Nicolae OPREA, Toma PAVEL, Ovidiu PECICAN, Irina PETRAȘ, Monica PILLAT, Ion POP, Savu POPA, Nicolae PRELIPCEANU, Ileana ROMAN, Vasile SPIRIDON, Dan STANCA, Liviu Ioan STOICIU, Florin TOMA, Cosmin Andrei TUDOR, Laurențiu Ciprian TUDOR, Radu TUDORANCEA, Cornel UNGUREANU, Cristian VASILE, Ioan Radu VĂCĂRESCU, Gheorghe VIDICAN, Răzvan VONCU, Varujan VOSGANIAN, Constantin ZAHARIA, Florina ZAHARIA și Mihai ZAMFIR.
Patruzeci și doi. Număr frumos, ca și când ar fi “răspunsul la viață, la univers, la tot și la toate”. Deși numărul par se împarte perfect, după aritmetica mea, în două jumătăți (și ele perfecte) egale, numărul bărbaților care au răspuns pare a fi covârșitor mai mare. N-am mai numărat, de teamă să nu mă-ncurc. Cu toate că aș fi putut face un program în C++ sau încropi ceva în TensorFlow (dacă tot e la modă cu inteligența artificială) în care să modelizez pe un calculator cuantic valoarea care se apropie cât mai probabil de rezultat.
Sunt frumoase răspunsurile. Unele mai elocvente decât altele, unele livrești, unele încâlcite, unele deconectate, unele cam trase de păr și destul de multe cu referințe religioase &/ la comunism. Impresia generală e că se vorbește din amintiri sau despre analiza unei proiecții mentale a realității. Iar menționarea elefantului din incintă – omisă cu desăvârșire.
Poate enunțul introductiv este destabilizator ori, poate, ambiguu. Sau pune pe o pistă falsă, împingând la reducționism. Pentru că “societatea românească” nu a fost nicicând mai “actuală”, mai interconectată în prezentul societății. Societății globale, omenești, pământești sau planetare – cum vreți să-i ziceți. Cu atât mai mult pentru o țară a cărei locuitori, aproape o treime, își petrec un bun petec de viață peste hotare. Iar a analiza manifestarea unei societăți omni-conectate într-un cadru dat comportă cel mult o importanță locală. Dar, deformată.
Astfel, nu se vorbește niciunde despre prietenia sintetică. Despre efectul bulversator al rețelelor sociale asupra individului. Despre reducerea pragurilor de toleranță față de semeni, despre iritabilitate, irascibilitate și isterie. Despre faptul că “prieten” e o cantitate abstractă, un contor de fum (sau CO2, în ocurență). Ci se vorbește numai din perspectiva contactului fizic. Despre un prieten și o prietenie care – să fim serioși – nu mai există.
Mi se pare important măcar de a enunța aceste aspecte pentru că doar conturându-le se pot identifica și căuta soluții concrete unor probleme reale. Valorile într-o societate ultra-dinamică, influența directă a tehnologiei asupra propriei persoane și dispoziția de a face sau nu un efort pentru a-i acomoda și pe ceilalți. Sau supra-saturația vizuală cu umbrele lungi de sub fețele iluminate diagonal de neoanele fluorescente din mijloacele de transport subterane.
Valorile definitorii ori sunt universale ori generaționale. Din punct de vedere ale celor generaționale, pot și ele avea importanța lor. Atâta timp cât ruptura generațională nu este definitivă, irevocabilă, fără echivoc. Atâta timp cât podurile nu au fost aruncate în aer pentru a păstra măcar un canal de comunicare cu o generație ca a mea și a celor ce urmează. O generație care petrecem timp cu ochii lipiți de ecrane. Că place cuiva, convine sau nu.
Iar din punct de vedere universal, viața în sine este valoarea. Ceea ce o cultivă, o protejează și o ajută să înflorească. La fel cum tot ceea ce se pune de-a curmezișul în calea ei, este toxic. Nihil sine Deo, așadar? Chiar dacă Deus ex machina? Ce fel de valori pot exista într-o societate care a aruncat prosopul în fața individualității? Ce fel de valori poate avea un individ evoluând într-o asemenea societate? Rămâne de văzut. Dragostea nu se recită. Nu se declamă. Se vede în omlete făcute dimineața și sub subsuori ajutate să urce trepte.
Darie Pop
https://romanialiterara.com/