Era una dintre zilele alea, în care clienţii se băteau cu fularele la uşa birtului, care să intre primul să apuce să bea o bere cu care să stingă canicula de afară. Aşa că mă uitam la tembelizor, aşteptând să intre cineva să comande, totuşi. Tocmai se transmitea o relatare despre cum erau huiduiţi nişte procurori care anchetau nişte alegători dacă, cum şi de ce au votat. Când intră trei tipi în bar. Nici prea înalţi, nici prea scunzi. Nici prea graşi, nici prea slabi. Nici prea tunşi, nici prea pletoşi. Dar îmbrăcaţi. Destul de bine, în sensul bunului gust. Doi dintre ei erau la cravată, iar cel de-al treilea mai casual. Fiecare cu câte două plase de plastic în mâni. Plasticul translucid lăsa să se vadă în plase morcovi, varză, vinete, roşii, cartofi, nişte brânză… Puterea mea de deducţie a fost suficientă ca să mă prind că veneau de la piaţă, iar barul meu era o haltă de o cafea, în drum spre casă. N-apuc să îmi închei demersul deductiv.
-O cafea, zice unul, în timp ce trântea plasele de podeaua din mozaic. Scurtă, că am o viaţă lungă; şi amară, că am o viaţă dulce. Râde singur.
-N-o îmbunătăţim puţin?, întreabă altul.
-Păi dacă nu bem nu o să ştim ce să votăm, nu!?, îndeamnă al treilea la tentaţii ale papilelor gustative.
-Dă-ne câte o cafea şi câte o vodcă, revine al doilea.
Se aşează toţi trei la o masă pe care o împresoară cu plasele de piaţă, printre picioarele crăcănate prin voinţa şi educaţia proprii. Se auzea bine până la mine. Nu trebuia să trag cu urechea, informaţiile intrau de bună voie în urechile mele ciulite dintr-o deformaţie. Profesională.
-Ia, zi, te duci la vot?, întreabă primul.
-M-aş duce, dar cred că votez degeaba, zice al treilea.
-De ce?, întreabă al doilea.
-Voi mergeţi?
-Nu.
-Păi, vedeţi: deja prezenţa la vot e de 33 la sută, dacă merg numai eu.
-Stai, băi, puţin. Eu fac politică şi votez după ce mă votezi tu pe mine. Iar ăsta – zice arătând spre al doilea – trebuie să îţi valideze votul. E diviziunea socială a muncii, băi. Nu toţi care votează beneficiază de vot, ci numai cei care sunt votaţi.
Râd toţi. Nici n-am observat când intrase un alt client, care se aşezase la o masă vecină cu cei trei.
-Ce doriţi?, îl întreb eu după ce duc încă vodcile şi cafelele la masa celor trei.
-O apă de la robinet. Cu multă gheaţă. Urechile îi erau atât de atente la ce vorbeau cei trei, încât parcă se aplaudau în aer. Îmbrăcat în bluejeans, cu un tricou, îşi aranja în permanenţă o portsetă, pusă peste umăr.
-Hai, du-te şi votează, până mai bem noi un rând, zice al doilea.
-Lasă că chem urna mobilă aici. Doar nu credeţi că vă las pe voi singuri cu vodca.
-Vezi să nu-ţi tremure mâna, după aia, şi să pui ştampila de mai multe ori, că anulezi votul, zice primul.
Râd toţi, iarăşi.
-Bei ceva?, mă întreabă pe mine. Ia ce vrei şi treci la mine. Dă-i şi la domnu’ ceva de băut şi arată spre tipul ce venise recent. Tipul încuviinţează din cap şi îmi zice din buze „o vodcă”.
-Bă, voi ce ziceţi de povestea asta cu scandalul politic?, aruncă al treilea o piatră în balta discuţiilor aşteptate.
-Care scandal? Ăsta-i scandal? Nişte ageamii ai diversiunii!, zice primul. Ăştia nu erau buni nici să îmi ducă geanta diplomat, pe vremea lui Ceauşescu. Ştiţi de unde vine haosu’ ăsta? Din cauza sistemului fătat din incestul partidului comunist. Unii se cacă pe ei de frică să nu moară sistemul, pentru că atunci se duc dracului şi ei. Iar ăialalţi se cacă pe ei de frică să facă alt sistem. De-aia suntem într-o budă în care pute de peste tot. Fac politică de douzeci de ani, da’ acuma nu mai ştiu în care tabără să stau: de frică nu mi-e frică, de căcat nu-mi vine, da’ nici nu găsesc uşa de ieşire.
-Zici tu ceva!, intră al doilea în rol. Nici eu nu mai ştiu ce să fac, cum să dau sentinţele. Ba mă sună unul să mă ameninţe, ba mă sună altul. Ce dracu să fac? Amân cauzele.
-Băi, da’ eu ce fac până la urmă? Să mă duc la vot sau să nu mă duc?, întreabă al treilea.
-Eşti pă liste?, îl întreabă primul.
-Da.
-Păi, e destul! Votul nu e pentru alegători, nici politica nu e pentru politicieni. Totul e pentru serviciile secrete. Mai bine mănâncă şi tu nişte căcat. Cică poartă noroc în viaţă.
-Vă rog să vă legitimaţi!, se ridică de la masă cel care venise ultimul. Procurorul Ionescu.
-Doar nu ne arestaţi! Hă, hă, hă…, râde al doilea. Ia, hai să protestăm.
Se ridică toţi trei şi încep să scandeze: libertate, libertate, libertate! Se iau de umeri şi se duc spre ieşire. Din spate îi conducea al patrulea, care mi-a aruncat un gest în trecere din care nu am înţeles nimic. Dar m-am trezit singur în bar, fără bani încasaţi. De la masa celor trei aşteptau să mă uit spre ele plasele din plastic. Şi m-am uitat o vreme. Tâmp.
Facebook Comments Box