FAMILIA BUCKLEY – Partea intai , Tim Buckley
De ce “pana” mea a inceput sa scrie tocmai despre Tim Buckley dintr-un noian de ciudati , neintelesi si mai ales geniali muzicieni ai anilor 60 ….chiar nu imi dau seama.Poate pentru ca in 14 februarie 1947 se nastea la New York, Timothy Charles Buckley al III-lea si ne apropiem de aceasta data care veti vedea ca inseamna mult,sau poate ca ….si mai mult ca sigur ca ….destinul lui tragic , nu si unic, m-a influentat.
Una dintre cele mai mari voci rock din anii 1960, Tim Buckley a fost atras si de folk si de rock psihedelic și jazz progresiv pentru a-si crea un statut de muzician aventuros facand echilibristica pe culmile acestor trei genuri musicale. Gama lui de exprimare multi-scenica , sa zicem, a aratat ca a fost capabil de o putere uimitoare, dar si o mare expresivitate emoțională, alunecand de la tandrețe la tristete si de la jale la chin. Căutarea lui neliniștită catre noi teritorii a fost satisfăcuta în mod creativ, intorcand oricand ostentativ spatele facilului comercial , lasand mostenire 9 albume de studio , 9 albume din concert si 9 albume compilatii.
Cu muzica a cochetat din liceu actionand mai intai printr-un proiect solo numit Bohemians, avand sprijinul unor colegi , respectiv Jim Fiedler ,la bass, ce il va insoti aproape intreaga cariera si viitorul poet Larry Backett.Proiectul va fi abandonat ca fiind prea traditional,si va fi inlocuit de un altul Harlquin 3 , orientat spre un blues-folk avangardist. Odata cu iesirea in clubul New-York-ez , Troubadour cu ocazia unor serii de concerte este remarcat de Jimmy Carl Black ,tobe si voce in Mother Of Inventions al lui Zappa.Acesta i-a povestit producatorului lui Frank Zappa ,Herb Cohen, despre vocea descoperita , care mai departe i-l “serveste” managerului de la Elektra Records, Jac Holzman, nimeni altul decat cel ce a produs pe The Doors, The Stoogies, MC5,Love, Carly Simon , si chiar Queen , pentru productiile de pe teritoriul USA. La 18 ani Tim va parasi si scoala si prietena , déjà insarcinata, si se apuca de inregistrat primul album .
In 1966 odata cu nasterea fiului sau Jeff , apare si albumul omonim “Tim Buckley” , un manunchi de 12 piese diferite stilistic avand cate ceva din Donovan, putin din Beach Boys, si chiar anticipand pe Chris de Burgh sau Creadence Clearwater Revival.Una peste alta vocea sa timida in aparenta, nesigura si efemera era capabila sa se intinda pe 5 octave fapt ce nu putea sa scape producatorilor, criticilor si publicului.Sustinerea instrumentala este notabila , avand pe Billy Mundi(tobe), Van Dyke Parks(clape), Lee Underwood(chitara), colegul Jim Fiedler(bass) si orchestratii corzi Jack Nitzsche. Pentru curiosi as recomanda de pe primul album “ Song of the Magician”,” Strange Street Affair Under Blue”(un fel de sirtaki dat in balada),”Valentine Melody”, “Song Slowly Song” si “Understand Your Man”(apropos C C Revival).Albumul are priza doar printre artisti, mai putin la americanul anilor 60 , care era vai de mama lui… in plin razboi inutil si tampit.
Al doilea album “Good Bye and Hallo” (1967) este cu mult mai unitar si tematic si instrumental la care Tim Buckley a apelat la 12 muzicieni , 3 chitaristi, 3 clapari, 4 percutionisti si pe langa nelipsitul Jim la bass a mai participat la dublu bass un instrumentist de studio.Toata aceasta “armata” pe langa prestatiile lui vocale bineinteles si instrumentale la, chitara acustica cu 6 si 12 corzi,bottle neck guitar, kalimba si vibrafon vor imbogati toate compozitiile.Albumul eu il consider foarte reusit ,pentru un cvasi debutant , foarte pretios si ingrijit ,pentru anul 1967, si ca atare nu pot sa sugerez decat ascultarea integrala.Era anul in care Bob Dylan cu o chitara , o muzicuta , un pic de clapa , un tobar si un basist spargea clasamentele cu albumul “John Wesley Harding”(un fel de povestire cu haiduci), obtinand ca vanzari, platinium in US si gold in UK. In schimb , al nostru Tim nu reuseste sa intre in top 200 dupa o investitie afectiva si materiala substantiala.Era cert ca si acest album a aparut prea repede si America inca nu era pregatita.
Antagonicul album “Happy Sad” programat pentru 1968 ,dar apare la inceputul lui *69 ,este de asta data mult simplificat cu doar Lee Underwood la chitare , un basist si 2 percutionisti pe congas, marimba si vibrafon.Albumul este un exemplu de folk ,rock ,jazz psychedelic minimal ,sustinut atmospheric preponderant de David Friedman la vibrafon pe parcursul a 6 piese languroase insumand aproape 45 de minute, exceptie facand o singura lucrare “Gipsy Women” , un exercitiu ritmic de peste 12 minute. Pentru consumatorii acestui gen musical este un album notabil , dovada urca pe locul 81 in Billboard. La data editarii albumului Tim Buckley avea deja 22 ani toata cariera inainte , calitati incontestabile , dar din versurile sale lasa sa lacrimeze o groaza de neimpliniri , mai ales de ordin familial , dar si de ordin muzical.
Confesiunile sale cu caracter existential vor invada si urmatorul album “Blue Afternoon” programat pentru 1969 si incadrat in termen.Insist in a puncta datele aparitiei albumelor pentru a sublinia ca atunci era perioada in care casele de productie sufocau pur si simplu artistii cu contracte siluitoare ce au dus deseori la ruinarea artistica psihica si fizica a protagonistilor. Formula de acompaniament ramane aceeasi cu Underwood chitara,pian ,Friedman vibrafon si Miller bass plus alti doi percutionisti.Albumul este o insiruire de balade folk expuse de un combo de jazz , interesante in particular ,dar in ansamblu dau platitudine albumului , de pe care am remarcat totusi doua exceptii , piesele “The River”si “The Train”.
Urmatoarele 2 lucrari(LP-uri) incerc sa le prezint “la pachet” pentru ca au multe similitudini , au aparut in acelasi an(1970) au acelasi producator de care am mai amintit, Herb Cohen , au fost editate de aceeasi casa de productie Straight Records si au cam aceesi sursa de inspiratie si imaginatie in cocktail cu mult “fum” si “praf” …”ser”. Nostalgicul , inocentul, sensibilul Tim se incadra in clasa americanului cultivat, in ciuda faptului ca nu a terminat colegiul, era un autodidact neinfluentat de canoane didactice, mare admirator Federico Garcia Lorca , in onoarea caruia va numi urmatorul album ,simplu, “Lorca”.Albumul este tras in cvartet , in continuare cu Lee Underwood alaturi. Face parte din categoria albumelor ce nu pot fi povestite …doar ascultate , oricum are doar aproape 38 minute.
“Sailsailor” va continua “Lorca” cum spuneam, intr-o formula instrumentala pigmentata cu doi “suflatori” din formula “Mother of Invention” a lui Frank Zappa pe numele lor….Bunk Gardner , sax tenor si alto, flaut si Buzz Guarnera , trompeta. Producatorul albumului a asigurat o libertate de exprimare osciland intre tribalism , in piesa “Monterey” , sansoneta in “Moulin Rouge”, povesti eterice in “Come Here Women” si “Song to the Siren” sau overdose in piesa titlu “Sailsailor” si batand apropouri celor de la Soft Machine sau Nucleus prin lucrarea “The Healing Festival”. Albumul se incheie optimist si increzator ”Down By the Borderline “in sunet de trompeta , ca dupa un chef terminat fara victime, deocamdata.Rezultatul…40000 de unitati vandute.Fiasco.Ca sa-si acopere cheltuielile de productie Tim Buckley va practica taximetria prin Los Angeles , asta cand nu era in depresie sau in “trip”.
Dupa un an de pauza prinde contract cu Warner Bros , printr-o sucursala a acestora Far Out Studio , avand ca producator pe Jerry Goldstein , nume legat de Blood Sweat and Tears, Jimi Hendrix, Sly and the Family Stone, etc. si editeaza “Greetings from L.A.”.Se arata un album cu o schimbare totala de concept.A lasat in pod tot ce l-a definit pana acum si s-a lansat intr-o combinatie funky-boogie-soul ,mustind de senzualitate amintind de onomatopeele stil Al Jarreau in “Get On Top”si “Devil Eyes” .In “Nighthawkin”” ca si in majoritatea pieselor beneficiaza de backing vocal feminin , fapt ce da impresia ca Tim s-a nascut si a trait numai in studiourile Tamla Motown.Singurele piese,ultimele de pe album, ce amintesc de adevaratul Tim Buckley sunt “Hong Kong Bar” si predestinata “Make It Right” fiind pentru mine singurele veritabile de pe acest LP..Cu toate concesiile facute succesul asteptat va intarzia in continuare.
Ultimele doua albume “Sefronia” si “Look at the Fool” sunt pe acelasi calapod , orientate spre soul continand si cateva cover-uri dupa Tom Waits, sau Pentangle ,sau ,culmea , Fred Neil , un folkman american mult sub calitatea lui Buckley. Si de aceasta data vanzarile si clasarile in clasamente nu vor fi la asteptarile efortului depus.Jeff Buckley nu a fost capabil sa-si dirijeze calitatile , implicit cariera, iar producatorii pe care i-a avut i-au speculat talentul doar pe termen scurt.Deceptiile ,neimplinirile si mai mult ca sigur si anturajul vor glisa iremediabil sensul vietii lui Tim catre consumul de alcool si stupefiante care in data de 29 iunie 1975 ii vor rapi ultima suflare , in urma unui party interminabil.
In scurta si framantata sa cariera in care ne-a servit destule lucrari de valoare Timothy a starnit destui discipoli mai ales din zonele post-punk-ului , a rock-ului alternativ , art-rock-ului si rock-ului experimental , cei mai notabili fiind Radiohead. Atat despre familia Buckley acum, in episodul urmator voi dezvalui cariera si sfarsitul tragic al fiului lui Tim Buckley, Jeff.
Dan Gabriel