1. A fost scandal mare cu articolele, două la număr, din „Libertatea”. I s-a reproșat cotidianului național (care vrei, nu vrei, se cumpără în draci!) că a călcat în picioare intimitatea unei vieți, prezentând fotografii cu Gabriela Melinescu, poetă, prozatoare și pictoriță. Cu fața marcată de suferință, imobilizată într-un scaun cu rotile. În camera ei dintr-un azil din Suedia, unde s-a retras și își trăiește o parte dureroasă a existenței. Prezentând și povestea de iubire tensionată cu Nichita Stănescu. Acum, dacă răul tot a fost făcut, nu ne rămâne decât să spunem, ca Tia Șerbănescu, „Iartă-ne, Gabriela Melinescu”.
O singură opinie aparte. Îi aparține Cristinei Stoica, freelancer și contributor la republica.ro. Care ne taxează superficialitatea și ignoranța:
„Noi încă nu știm că boala nu dezumanizează și nu face pe cineva să își piardã demnitatea. Boala e cel mai uman lucru, iar faptul că cineva suferă de o afecțiune nu îl face să își piardă demnitatea. Nu ai cum să pierzi demnitatea pentru ceva ce nu alegi […] Nu boala dezumanizează, lipsa de empatie o face.”
Acum să privesc lucrurile și altfel. Dacă ai fi întrebat o mie de români, de formație medie (să nu fiu prea drastică) cine este Gabriela Melinescu, dacă ar fi răspuns unul corect, ar fi fost o surpriză. Ar fi spus: cântăreață, actriță ori star TV sau pur și simplu „nu știu” (mai rar „nu știu”, că tot românul e țanțoș și atoateștiutor). Poate cu acest prilej, când i-a fost prezentată fișa bibliografică, plus asocierea cu Nichita Stănescu (se știe că poveștile de iubire stârnesc curiozitatea și sensibilizează), îi va trimite pe cât mai mulți concetățeni în librării și biblioteci. Pentru a-și procura cărțile scriitoarei și a aștepta, cu sufletul la gură (acoperită cu o mască), ultima sa carte, încă netradusă în limba română, Mamma Som Gud (Mama ca Dumnezeu). Până atunci, mă ademenesc cu un poem al Gabrielei Melinescu, „Băiatul din vis”:
„Nu știu dacă băiatul acela visează,
Ne-am fi-ntâlnit undeva într-un vis…
Trenul fugea cu ploaia pe umeri,
uitaseră apele zăgazul deschis.
Trebuia să plec mai departe de munți,
el să ajungă seara-n câmpie.
Necunoscuți ne sărutam pe peron
și-l așteptam în gările toate să vie.
Ne-am căutat cât ține privirea…
Altcineva azi mă iubește și-mi scrie…
Dar eu rănesc aerul iernii cântând,
și-l aștept în gările toate să vie.”
2. Dacă tot a fost vorba despre cititori, n-o să mă dau exemplu pe mine. Am să scriu doar că sora mea i-a citit toate cărțile. Cărțile lui Paul Goma. Când vorbim despre teritoriile rupte de țară (e un subiect care ne doare, părinții noștri venind din Bucovina furată), se referă invariabil și la scriitorul refugiat din Basarabia. Dispariția lui a trecut aproape neobservată. Un anunț scurt la TV, un poem în memoria lui, o cronică și încă o amintire semnată de un prieten japonez. Sper că vor urma și alte rememorări, când lumea se va mai dezmetici. E adevărat că, de multe ori, Paul Goma ne-a văzut așa cum suntem și ne-a spus-o pe șleau. Și asta ne-a supărat. Trebuie să recunosc, avea dreptate. Dar, în niciun caz, asta nu ne scuză că nu i-am mulțumit îndeajuns.
3. Prin Arad, n-au prea circulat cisterne cu dezinfectante, străzile nu s-au curățat mai acătării în această perioadă, murdăria n-a dispărut. Pe trotuare, te întâlnești, ca în „vremurile bune”, cu PET-uri, hârtii, mucuri de țigară. Dacă până mai ieri puneam „etc.” după această înșiruire, acum e cazul ca lista să fie completată cu măști și mănuși. Deunăzi, am numărat (de-a lungul a șase mii de pași – am telefon isteț cu pedometru) trei măști și o pereche de mănuși aruncate pe jos. Ba chiar am văzut și un copil al străzii (vorba vine copil, că era destul de crescut) ridicând o mască și punându-și-o pe față. Un prieten m-a avertizat că ar trebui, pentru credibilitate, să atașez poze, dar deocamdată sper să mă credeți pe cuvânt.
4. Steve Jobs, miliardarul dispărut dintre noi la 56 de ani, ne-a lăsat moștenire un set de discursuri ținute în special la Universitatea Stanford. Printre altele, ne atrăgea atenția ca, înainte de a recurge la doctori, să ținem cont de cei mai importanți „medici”: lumina solară, dieta, exercițiile fizice, odihna, încrederea în sine și prietenii. Gândiți-vă care dintre ei vă lipsește și luați urgent măsuri. Tot Steve Jobs, înainte e a muri:
„Dumnezeu ne-a lăsat simțurile ca să recepționăm dragostea, sentimentele celor din jur. Și nu iluziile false aduse de averi. Toți banii, toate proprietățile și investițiile din viața mea.. nu le pot lua cu mine în mormânt. Tot ce pot lua sunt amintirile scăldate în iubirea dată și primită. Acestea sunt adevăratele bogății care te vor urma, însoți mereu, dându-ți puterea și lumina care sunt necesare să mergi mai departe. Dragostea nu cunoaște distanță. Viața nu are limite. Mergi unde vrei să mergi. Atinge vârfurile pe care vrei să le atingi. Totul se bazează pe două lucruri: inima și mâinile tale. Atât.”
5. Sceneta COVID19 nu s-a terminat. Tranzitul vamal e copleșitor, oamenii tot vin și nu se știe dacă stau toți în izolare. N-au dispărut metehnele, mita pentru vameși, rapacitatea cărăușilor, traficul de substanțe ilegale… Deși e lege, măsurarea temperaturii a căzut la proba practică. În magazine cumpărătorii intră fără mască de protecție, poartă doar masca numită „mutră”. I-am atras atenția unei tinere și prietenul ei mi-a replicat argumentativ: „Nici domnul acela nu poartă”. Lumea e derutată și/sau iresponsabilă. Am avut odată un prieten, lucid și categoric. „Defect de nație”, spunea el.
6. Coronavirus e încă în toi. Nici nu e de mirare că, în consecință, la TV se discută mult pro și contra. Vine din urmă însă boala căprioarei-zombi (ce s-ar mai necăji dragul de Labiș). Nicio legătură cu mortul-viu. E boala degradării cronice, o maladie neurodegenerativă care afectează căprioarele, renii și elanii. Descoperită încă din anii ‘60, dar încă fără leac. Hazard genetic. Și fără să se știe exact cum se transmite la om, acum când bariera de protecție dintre regnul animal și oameni, oferit de Mama Natură, a scăzut foarte mult. Atât ne-ar mai trebui.
Despre un cutremur geologic mai serios, ce să mai spun?
7. Cifra magică. „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca bine să-ți fie și mulți ani să trăiești pe pământ.” A cincea poruncă după învățătura ortodoxă. Pentru cei care-și torturează părinții. În secolul XXI se întâlnesc încă asemenea indivizi. De aceea, în ultima vreme, postez pe FB secvențe cu animale. În multe privințe, sunt superioare omului. Să nu uit tam-tam-ul în jurul înmormântării Înalt Prea Sfințitului Pimen, arhiepiscop ortodox al Sucevei și Rădăuților. M-au impresionat bucovinenii întânși pe kilometri să-și petreacă preotul spre veșnicie. Cel care oferea cărți ziditoare, din banii săi, monahilor simpli ai obștilor pe care le iubea. Frumoasă pildă!
Lucia Cuciureanu, dintr-un Arad nedefinit