Astă seară, după asfințit, am văzut cometa NEOWISE. Adică, ad-hoc tradus, „noua înțelepciune”. Zăcea pâlpâind într-o baltă de întuneric sub roțile Carului Mare. Dar n-a murit. Va reveni peste aproape șapte mii de ani. Și m-am înfiorat.
Mi-a răsunat în minte vocea de solo tenor a tatălui meu, la Crăciun după Crăciun: “Aș fi dorit să văd eu Steaua Betleemului…” Și corul bisericii răspundea: “Dorit-ai fi și tu aceasta?” Da, aș fi dorit! Fiindcă, la apariția acelei comete, confirmata de astronomi, s-a întâmplat ceva care a schimbat pentru totdeauna fața omenirii. Să fie așa și azi? O coincidență? Nu știu. Și gândul m-a dus la o seamă de amintiri ale unor lucruri pe care nu le-am știut niciodată.
Lucrează Creatorul prin coincidențe? Ce este aceea o coincidență? Ni se pare o întâmplare întâmplătoare. Dar întâmplător să fie că pământul se învârtește în jurul soarelui în 365,25 de zile? Puteau fi 360, câte grade are cercul, sau orice alt număr. Coincidental, sunt însă atâtea câte le numără calendarul nostru cel mereu imperfect. În știință, nimic nu este însă întâmplător. Toate fenomenele sunt co-incidente.
“La început…” Așa începe Biblia. A fost sau nu un început? La școală am învățat că materia este veșnică, iar timpul și spațiul sunt proprietățile ei imuabile. Astăzi știm că materia este abia 5% din univers. Că spațiul și timpul sunt pliabile. Iar ecuațiile lui Einstein, în ciuda reluctanței sale, prezic un început și, ca atare, un sfârșit. Coincidental, așa începe și Biblia, cu Începutul, mult înainte de a ști noi algebra.
“… a făcut cerurile și pământul,” stă scris. Păi, care pământ, că încă nici stelele nu existau? Să fi fost materia și vidul? Plinul și golul? Substanța și câmpul? Am găsit în dicționar o seamă de cuvinte sinonime cu “pământ,” de la huma, țarână, lut și până la atom, moleculă și chiar bruș.
“Pământul era pustiu și gol; peste fața adâncului de ape era întuneric, și Duhul lui Dumnezeu se mișca pe deasupra apelor.” Care ape? Erau cerurile ape? Sună mai degrabă ca o gaură neagră (black hole). Sună ca un tot redus la nimic. Un univers condensat într-un punct. Sau, cum zic savanții astăzi, o “singularitate”.
“Să fie lumină!” Doamne, parcă este rostirea marelui Big Bang! Și s-a despărțit lumina de întuneric și ea a fost numită zi, iar el noapte. Păi, care zi, devreme ce nu putea fi ziua noastră solară? Și care noapte, decât neantul în care se va extinde lumina? Este scris că “La Dumnezeu o mie de ani sunt ca o zi și o zi ca o mie de ani.” Bine, dar din nou, care zi? Evident, înainte de a fi soarele, nu putea fi una terestră. Era una cosmică, poate milioane, poate miliarde de ani tereștri. Nu știu.
Și așa mai departe. Dacă Dumnezeu a vrut ca o fărâmă de “pământ” să devină sensibilă la lumină și să prindă viață și așa a apărut “verdeața” în ziua a treia? Dacă El a vrut ca apoi să apară “viețuitoarele mărilor” și apoi “înaripatele,” în ziua a cincea? O, “viețuitoarele pământului” au apărut abia în ziua a șasea. Și, în vârful piramidei lor, omul! Deci, dacă Dumnezeu a vrut ca omul să fie o specie supremă de primate, așa cum, coincidental, a dedus și Darwin, ce obiecție pot eu să am? Așa a vrut El, nu? Așa scrie în Geneza 1, nu? Că din “pământul” acela dintâi, din lut, din atomi l-a făcut. Pot eu contrazice Biblia? Asta e treaba teologilor, nu a mea.
Și iată, către miezul nopții, gândul a tot ce nu știu mă duce spre trei afirmații ale lui Einstein:
1. “Dumnezeu nu a avut nicio șansă în a crea universul.” Mulți s-au poticnit în această rostire, deși logica ei este impecabilă. Nu putea să îl creeze decât așa cum este, adică perfect.
2. “Dumnezeu nu joacă zaruri.” Ceea ce nu înseamnă că nu le aruncă. Sunt doar puțin peste o jumătate de milion de combinații posibile. Păi, dacă El este, i-ar fi oare greu să aleagă combinația perfectă? Ba, chiar să facă perfecțiunea să apară ca o coincidență?
3. “Dumnezeu este subtil, dar răutăcios nu este.” Aceasta este inscripția din aula Universității Princeton, unde Einstein a fost profesor rezident. În loc de comentariu, fac o mărturisire. Acum un sfert de veac, fiul meu, valedictorian al liceului său, a făcut aplicații la șapte universități americane de prestigiu. Șase l-au acceptat, trei cu bursă specială. Una singură l-a respins. Princeton. Cred că știu de ce.
Dumnezeu este subtil, dar răutăcios nu este!
Michael Iovin, Portland, Oregon, USA