Nu m-am mai „reprodus” pe aici, în acest spațiu elitist, de ceva vreme, mai exact de la articolul cu și despre Kate Bush. Am scris despre muzicieni de mare talent, dar cu o carieră frântă prematur de violența morții, despre titani răsfirați în zeci de proiecte și despre artiști discreți, chiar prea discreți, raportat la talentul lor filigranat.
Acum propun un nume, un grup, care sunt sigur că nu va spune nimic majorității. Dar, cum spuneam, aici la Ovidiu „acasă” s-ar putea să avem surpriza ca unii să aibă senzația déjà-vu-ului.
Ce mai, este vorba de trupa progresivă norvegiană Wobbler, un cvintet , ce „geme” de muzică bună, dar nu bună , ci senzațională.
Prea modești, trăsătură tipică conaționalilor lor, prea tineri, primul album în 2005, ultimul, al cincilea, în 2020, prea buni ca să–și piardă timpul cu o pagina Wiki detaliată și cu un up-date corespunzător.
Acești tineri domni au obsesia producției pe format vinyl (ulterior și CD) și utilizarea de echipamente și instrumente uzitate în perioada de glorie fecundă a progresivului anilor 1970-1975.
Adică, de exemplu, la capitolul chitare folosesc gama Gibson Les Paul standard, classic, custom classic, Fender (Strato și Telecaster) și Firebird. La clape, Hammondorgan, minimoog, mellotron, Rhodes, harpsichord, clavinet, classic piano etc.
La bass, Rickenbacker 4001 model 1973 și Fender Precision model 1963, amplificate pe combo Orange, Fender sau Sound City, funcție de situație.
Și, în sfârșit, la tobe utilizează „vechituri” precum Ludwig, Yamaha cu set cinele Istambul sau Paiste.
Dar lucrurile nu se termină aici, arsenalul instrumental fiind complectat cu xilofoane, vibrafoane, blockflute, flaut și tot felul de instrumente tradiționale, alambicate… de suflat sau de coarde.
Protagoniștii? Niște cetățeni normali într-o societate normală.
Începem cu cel mai titrat dintre ei, anume cu Lars Fredrik Frøislie (n. 28 July 1981 în Hønefoss, Norway), clape diverse , tobe și voce, membru fondator în Wobbler, singurul care trăiește efectiv din muzică, fiind angajat și în alte trei trupe norvegiene, In Lingua Mortua (progresiv-black metal), Tusmørke (psyhedelic prog-folk) și White Willow (art rock, combinații jazz-rock electro) și angrenat în numeroase proiecte cu alte trupe norvegiene, și nu numai, mai de soi amintind de Shining (Suedia), black metal, Ásmegin folk viking metal, Urgehal, black metal, Trollfest, folk metal și super grupul The Opium Cartel.
Printre toate aceste solicitări are timp a face muzică de film si teatru și a produce albumele unor muzicieni mai tineri.
Pregătirea de bază, absolvent de istoria artelor.
Alt membru fondator este Kristian Karl Hultgren – bass, bass clarinet, bass recorder, saxofon și flaut. Practică tot ce înseamnă muzică, plecând din clasic, trecând prin jazz și desăvârșind prin rock, prestând pe lângă Wobbler și într-o trupă de stoner rock, Spirits of the Dead.
Tot de la înființare din 1999, Martin Kneppen – tobe, percuție diversă, block-flutes, este coleg cu Lars Fredrik și în trupa Tusmørke, iar în adolescență a fost black metal-ist cu band-ul Hønefoss.
Profesional, este muzeograf în Oslo, având și o lucrare de masterat numită „Tendințe fasciste în clubul alpiniștilor din anii ’20 și ‘30”, subiect justificat și de faptul ca Martin practică alpinismul.
Mai târziu venit în Wobbler (2009), Andreas Wettergreen Strømman Prestmo – leader vocal, chitară, glockenspiel, percuție, apare în grup odată cu pregătirea celui de-al treilea album, după ce activase în diverse grupări norvegiene, mai de renume fiind The Chronicles of Father Robin, progresiv și Le Fleur du Mal, varianta norvegiană.
Andreas își duce traiul într-o comună, suburbie Oslo, unde are un studio, Vilthagen Studios, construit cap-coadă de el însuși, în pauzele de studiu în istorie și filozofie, activități de bază.
Cel din urmă venit, Marius Halleland – chitare și voce, a ajuns în combinație în 2014, în urma unei solicitări a lui Lars Fredrik, de a-i însoți pe Wobbler-i într-un mini turneu în Italia, după ce Marius fusese remarcat drept chitarist în trupa de clasic rock Thunderbolt.
S-au combinat definitiv, cu toate că Marius locuiește la ferma proprie de pe coasta vestică a Norvegiei, la aproape 100 km de Oslo și este profesor de liceu într-un mic orășel apropiat.
Pentru cei pasionați, deci cunoscători ai prog-ului propus și produs de alde Yes, Gentle Giant, EL&P, Genesis, Focus, King Crimson pe alocuri, și chiar Jethro Tull sau Gong, acești băieți chiar că sunt un fel de 8 în 1. Dacă începem cu de alea „bă, e prea mult Gentle Giant” sau „băi, sunt plagiatori”… sau mai știu eu ce alte snobisme, mai bine stăm acasă… și așa văd că e la „modă” de vreun an.
Mie îmi plac și îi privesc ca pe niște admiratori ai „granzilor” enumerați mai înainte, și chiar mai mult, prin ceea ce realizează, cinstesc și completează „integralele” albumelor sacrilor predecesori.
Îmi imaginez că suntem împreună, de ce nu, în „Sufrageria Arădeană” a lui Florin Galiș și vă propun ceva ce sigur nu ați mai ascultat.
Prima producție, cum spuneam, pe vinyl inițial, este „Hinterland”, 2005, debutează cu un intro de 0:42 secunde după care se lansează în lucrarea titlu a albumului pe parcursul a 27:32 minute, complexe, cu pasaje acustice, cu canoane vocale și instrumentale, atmosferă medievală în partea mediană a lucrării, cu voci diafane, dar și explozii vocale pline de suferință.
Albumul continuă cu „Rubato Industry”(12:42) piesă ce sugerează o pleiadă de imagini ce pot transforma neliniștea naturii în muzică, precum foșnetul arborilor sub mângâierea adierii vântului, cursul unui pârâu ce acționează o moară străveche sau despre briza mării ce estompează înscrisurile de pe nisip din ziua proaspăt scursă. În final avem „Clair Obscur”(15:41) cu un debut discret pe clape, continuând cu acorduri nocturne chopiniene și flaute din depărtări, cu teme voit confuze (vezi titlul) ce pare mai mult un instrumental jam-session, ad-hoc, al protagoniștilor, după o zi de muncă.
După 4 ani, Wobbler ne vor da întâlnire la lansarea celui de-al doilea album numit „Afterglow”, februarie 2009, tras în aceeași componență de pe primul album, amintind și de Tony Andre Johannessen – vocal și Morten Andreas Eriksen – chitară acustică și electrică, vocal, ulterior plecați din trupă.
Uvertura albumului ne duce cu „The Haywain” timp de aproximativ un minut direct în secolul al XVI-lea în acorduri de clavecin, blockflute și violoncel, făcând loc apoi lucrării centrale a albumului, „Imperial Winter White” extinsă pe 15 minute, marcată de o virtuozitate instrumentală colectivă, la unison sau alternativ, vocile fiind folosite foarte puțin, mai curând în loc de respiro. Pe post de interludiu ne oferă chiar „Interlude” o „joacă” pe chitare acustice pe alocuri pe fond de violoncel, spre a ne pregăti pentru altă lucrare în extenso „In Taberna”(13:06). Altă piesă în care vocalul nu are loc, în care muzicienii ne plimbă prin tot soiul de coridoare muzicale, sugerând la un moment dat un alt fel de bouree (vezi Bach) sau un alt fel de Tarkus (vezi EL&P). Albumul se încheie cu “Armoury” (3:00) un happy end, tot instrumental, tot acustic, cu un grand finale executat ca pe o orgă de cult. Total 34 de minute, o plăcere de ascultat într-o pauză de relaxare, după o cină sau în loc de… De menționat că albumul a fost pregătit și înregistrat în studioul lui Lars Fredrik Frøislie din Hønefoss.
Anul 2011 aduce albumul „Rites of Down” odată cu plecarea vocalului Tony Andre, „șomer de lux” pe „Afterglow” și venirea celui prezentat în „amonte”, Andreas Wettergreen Strømman Prestmo, care în afară de voce, va asigura și chitara a doua, și… altele, dar mai ales va asigura versurile tuturor compozițiilor.
Coincidență sau nu, venirea lui Prestmo a schimbat total aspirațiile și orientarea grupului către o muzică suprarealistă sugerată din plin și de versurile acestuia, conținând „flash”-uri specifice ambientului natural norvegian în piesa de debut „Lucid” și continuat în „La Bealtaine”, cadre naturale cu lacuri și cascade, munți stâncoși și păduri dese, când soare, când ceața, când vânt, când boare.
Piesa centrală „In orbit “ (12:29) propune o călătorie orbitală, o desprindere de natură, o ridicare înspre ceruri spre a înțelege de sus ciclul vieții naturii:
Inside a sphere,
around and round towards the signs flowing stream of life,
the floral web and the sea
Enter the core and dissolve closer to a meaning
Orbiting
What we used to be tells us something of where, where we belong
Orbiting
Deep down inside the greater beings’ hidden laws the reference frame of all life
Euclidean space inside the observer
Orbiting
Balada „This Past Presence” descrie sentimente legate de trăirile unei nopți petrecute în întunecimea pădurilor nordice în comparație și contradicție cu următoarea piesă, „A Faerie’s Play” ce se strecoară printre povești cu zâne, ce apar și dispar pe parcursul nopților de vară:
By the lakes and the creeks,
fairies boasting their tricks
In this hour of song and dance,
as the night fades to day,
slips away
Feel me running on the breeze.
Dacă până aici Wobbler-ii ne-au plimbat printr-un bazar muzical presărat cu acorduri Yes-iene, împletite cu arome Genesis-iene, sau Jethro Tull-iene, pe alocuri Focus-iene, cu mult fond Gentle Giant, în lucrarea ce urmează, „The River” (10:06) ne servesc o uvertură Crimson-iană pe teme legate de scurgerea implacabilă a timpului comparat subtil cu alunecarea interminabilă a apelor curgătoare.
Cele 46 de minute ale albumului se încheie cu „Lucid Dreams”, un final instrumental, susținut pe electric piano, mellotron, cello și flaut, un spațiu oferit drept concluzie după audierea unui album „Rites of Down” de colecție.
Odată cu albumul „From Silence to Somewhere” (2017) apare în formație, cum spuneam și Marius Halleland – chitare și voce, după turneul din Italia. Albumul, la care s-a lucrat timp de trei ani, debutează cu piesa titlu, o lucrare de aproximativ 21 de minute, structurată în două părți:
#Part 1: Humus-All That Becomes And Perishes, abordează mult tălmăcita și răstălmăcita tema a reîncarnări în viziunea aceluiași Andreas W.S. Prestmo, responsabil cu versurile și pe acest album și o a doua secțiune,
#Part 2: Corpus – That No One of Existing Things Doth Perish, But Men In Error Speak Of Their Changes As Destructions And As Deaths, în care Prestmo transferă aceleași frământări prin descifrarea desenelor rupestre din peșterile preistorice.
Lucrarea în sine, vis-a-vis de versuri, este o fantezie muzicală solicitantă, cere concentrare și nu se cadrează cu lectura în simultan, de exemplu.
Urmează, ca de obicei, un interludiu scurt (2:05), instrumental, un respiro, pentru a aborda o noua temă, într-o altă lucrare desfășurată pe parcursul a 10:12 minute, adică „Fermented Hours”, de fapt o epopee a vieții unui bătrân pustnic ce își duce veacul în cel mai nordic punct geografic al Norvegiei. Piesa a fost prezentă și pe tracking list-ul turneului italian, fapt ce explică prezentarea parțială a versurilor și în limba italiană. Printre rânduri este strecurat și misterul rețetei străvechii bucătării italiene Gnocchi. Cei trei ani de muncă asiduă la acest album se simt în fiecare notă, în fiecare măsură, în fiecare lucrare, și a numi aceste briliante doar drept piese muzicale, ar părea prea a muzica de top chart.
Albumul își încheie misiunea cu „Foxlight” (13:19), o fabulă suprarealistă cu personaje tipice, iepurele (amintind ca idee de „A Passion Play” de la Jethro Tull) și nelipsita vulpe, dar apare și omul cel pentru care se scriu, spre învățătură, de la Esop încoace, pildele din fiece fabulă.
Un nou album, ce mie personal mi-a redeschis apetitul către old school progressive, editat în 2020 și compus între 2011 și 2019, deci oarecum parțial în pararel cu albumul precedent prezentat, este denumit „Dwellers Of The Deep”. S-a intrat în studioul de înregistrat al lui Prestmo, Vilthagen Studios, în vara anului 2019 și s-au terminat de cizelat lucrările în primăvara lui 2020, cu lansare în octombrie 2020.
Poveștile albumului sunt deschise cu „By the Banks” (13:49), care va sugera din start care este conceptul, stabilind prin versurile lui Prestmo, (cel ce subtil devine de la album la album liderul grupării), relația dintre ciclurile naturii și explicațiile lor în plan mitologic. „By the Banks” are două părți, prima temă, în care autorii tind să fie în căutarea Persefonei în perioada în care aceasta stă ascunsă cu Hades, adică perioada toamnă-iarnă „Part I – Visions From Within”.
În partea a doua “Part II – Argentum Ormr” apare îndoiala acestei temerare căutări ținând cont de semnele naturii și semnificațiile acestor semne:
Awaited, I am greeted in the depths beneath the river Styx
Elated, I am reseeded through the knowledge of hypostasis
Oh, my Persephone, your path has led me free
Your light is ever bright, illuminates our fright.
Lucrarea este o excepție, revendicată fiind de tandemul Lars F. Frøislie & Andreas W. S. Prestmo, susținuți consistent de talentul celorlalți, afirm aceasta deoarece 90% dintre piese sunt lucrări semnate simplu Wobbler, subliniind astfel aportul colectiv în compoziție.
Următoarea , „Five Rooms”, fără echivoc, parcă pare desprinsă din integrala Gentle Giant, cu o versificație greu de deslușit, cu versuri stupefiate sau chiar „stupefiante” (oare?), un amestec de gânduri cu ritmuri, de îndoieli cu solo-uri diverse, cu voci la unison aproape exact ca frații Shulman.
Concluzionând:
The water flows from the mountainside and into the eternal sea,
Washing up the spoils of man,
the remnants of both you and me Our broken promises adrift,
we are nothing but debris Collected by the maelstrom of eternity.
Următoarea piesă, „Naiad Dreams”, reprezintă o nouă excepție, fiind 100% compoziția lui Prestmo, o superbă elegie, menită a ne acorda acel respiro care ne-a fost oferit pe toate albumele:
Listen to the voices of the Naiad girls Dancing by the pool,
where the mighty river swirls Shielded by the boughs of sweeping willow trees Enchanted and bewildered,
as the ancient forest sleeps dreaming ancient forest dreams Wandering on hidden paths,
beyond the meadows fair Sifting through the starlit night,
I drink the moon god’s tears Encapsuled in the here and now,
in feathers like a bird A voyage through the looking glass,
to see what I have stirred,
in this world within a world.
Lucrarea de amplitudine a albumului de aceasta data va fi un grand finale „Merry Macabre” (19:00), o parodie în trei părți :
#Part I – The Quarry & the Feast ,
#Part II – Beneath the Velvet Shroud,
#Part III – The Bird of Hermes în care personajul principal anonim se vede, visând și participând la festinul zeilor alături de Artemis, Dionisos și Apollo, în prima parte, și trezindu-se din reverie cuprins de deznădejde și tristețe în părțile a doua și a treia, când imploră astrul Sirius și pe companionul lui Dionisos, Silenus, să-l conducă înapoi spre marea sărbătoare.
Pe cât este de tulburătoare povestea, pe atât este de minunat susținută muzical, atât instrumental, cât și vocal, de aceasta grupare care mi-a captivat toată atenția în aceste zile tâmpite pe care le trăim toți, și m-a îndepărtat de prostia și înjugarea către care suntem conduși.
What is …WOBBLER… just taste it!
Pe cât mai curând!
Dan-Gabriel Boric
