Rostogolind cu Sisif bolovanul protestelor împotriva măsurilor anti-COVID, într-o sală de fitness

M-a sunat Sisif, să nu mă bag în disputa dintre protestatarii împotriva măsurilor guvernamentale anti-covid şi anti-protestatarii care susţin aceste măsuri. Cică a împins el, deja, acelaşi bolovan al opiniei, şi tot la vale i s-a dus şi lui. Adică, făcu un efort în van. Degeaba, cum ar veni.

Oricum societatea românească este divizată deja de părerile contrare, transformate în instrumente ale duşmăniei împotriva celuilalt, indiferent de domeniul pus în discuţie. Dacă tinerii şi bătrânii sunt vinovaţi din cauza vârstei, musai stânga şi dreapta politice sunt vinovate din cauză că, reciproc, există democratic.

Nu pot să comentez prostia de a striga la medici că sunt criminali, cum nu pot să comentez nici imbecilitatea de a striga „libertate pentru sălile de fitness” sau „jos pandemia”. Precum nu pot să comentez nici prostia guvernului în decizia de a lua măsuri şi abia după ce aşteaptă reacţiile populaţiei să „se gândească” la soluţii. Ca să nu mai vorbesc despre proasta comunicare a măsurilor luate la nivel naţional ori regional. Dar şi de dubla măsură în manifestări de aceeaşi factură, în directă cauzalitate cu pandemia de COVID. De pildă, au murit doi artişti, de talie naţională în cultura română, de aceeaşi boală nenorocită, provocată de coronavirus. Unul a fost aruncat într-un mormânt, fără ca măcar apropiaţii să îşi poată exprima durerea. Celălalt, care era membru al unei comunităţi confesionale importante, a fost comemorat cu toate aprobările necesare în regulă, de sute de persoane. Fiindcă votul este singurul care poate convinge autorităţile votate să găsească şi soluţii. Umane. Fireşti.

Totuşi, m-a intrigat atitudinea mass-mediei centrale, care, ca orice prostie, a dat în fandacsâie. Fală, adică, pentru neiniţiaţii în regula prostiei. Bunăoară, un noian de relatări denumite ştiri mi-au troienit înţelegerea normalităţii, de abia mai zăream stupiditatea de dincolo de nămeţii făcuţi de ele. Erau filmaţi şi intervievaţi, în parcuri, parte dintre revoltaţii că se închid sălile de fitness (nu mai revin în ce condiţii) şi care erau mânaţi în lupta revoluţionară de chinul pricinuit de efortul fizic în… aer liber! Oamenii erau nervoşi pe sistem, fiindcă, din cauza măsurilor guvernamentale, ei erau obligaţi să respire normal atunci când depun efort fizic!

Aşa mi-am amintit că demult vroiam să scriu despre evitarea, pe cât posibil, a efortului în spaţii închise. Precum şi despre prostia de a fi consecvent în ocuparea timpului liber cu acest tip de efort.

Acum vreo 35 de ani când făceam sport de performanţă, chiar dacă la juniori, antrenorul de atunci ne punea să facem antrenamentele pe uscat în faţa sălii de forţă. În aer liber. Şi nu doar vara, ci până toamna târziu, când aproape ne îngheţau mâinile pe haltere. Am precizat antrenamente „pe uscat”, fiindcă e vorba despre canotaj academic, iar un antrenament avea două părţi, una pe apă, iar cealaltă pe uscat. Ne-a explicat atunci (Dumitru Sida) de ce să evităm efortul în spaţii închise, cum ar fi actualele săli de fitness. Pentru că, înainte de toate, în timpul efortului fizic susţinut, organismul are nevoie de mult mai mult aer inspirat. Iar aerul dintr-o sală de forţă (fitness, na!), indiferent cât este de bine ventilată, ori cât de modern, nu este suficient pentru a satisface necesarul organismului. De unde şi eficienţa scăzută a performanţei efortului fizic depus. Pentru a vă dovedi vouă înşivă asta, comparaţi orice performanţă sportivă, din orice disciplină sportivă, realizată în spaţii închise (indoor, na!) cu performanţa sportivă din aceeaşi disciplină realizată în aer liber (outdoor, na!). Performanţa din spaţiul închis va fi net inferioară celei din aer liber. Apoi, acelaşi aer de interior dintr-o sală de forţă, indiferent dacă este sau nu ventilat, este încărcat de expirările celorlalţi care depun efort fizic în acelaşi spaţiu, despre care aer expirat nu ştie nimeni ce conţine. Mai, precis, din cauza inspirării aerului expirat de altă persoană, ambele efectuînd efort fizic, creşte riscul de îmbolnăvire. Cu orice boală, nu neapărat cu coronavirus. Sigur că există sporturi de performanţă care se desfăşoară exclusiv în spaţii închise, cum ar fi haltere, culturism, box, judo, lupte, arte maţiale etc. Însă un antrenament în aceste sporturi nu se compară cu efortul fizic făcut ca fiţă, ori pentru slăbire, ori pentru socializare din plictis acasă. Şi nici sălile nu se compară. Precum nici numărul de participanţi simultan.

Deci, de ce să faci o ştire din revolta stupidă de a face efort fizic în aer liber? Păi, cam din acelaşi motiv pentru care faci o ştire despre investiţia în asfalt şi nu în educaţie. Ori despre investiţia în poduri şi nu în cultură. Ori despre investiţia în canalizări, reţele de electricitate şi gaze şi nu despre investiţia în sănătate. Construirea de drumuri şi poduri, precum şi de reţele de canalizare, electricitate şi gaz, ca şi construirea de locuinţe sunt necesare, nefiind investiţii, fie şi numai pentru că tot timpul au nevoie de reparaţii. Investiţiile se fac în educaţia, în cultura şi în sănătatea unei populaţii. Iar astea sunt obligatorii! Ca să rămânem în paradigma necesar-suficient-obligatoriu. Mai ales pentru o populaţie care se doreşte a fi popor. De unde confuzia? Din lipsă de educaţie! De acolo provin şi înjurăturile la adresa medicilor care oblojesc o sănătate needucată. Iar protestele împotriva pandemiei provin din lipsa educării unei culturi a protestului, a revoltei, a atitudinii civice.

Ce-i drept, aceste lipsuri sunt din cauza guvernului, ai cărui membri se laudă că merg la sala de forţă. Printre alte laude de sine, cu investiţiile.

Servus, Sisif! O făcui, până la urmă. Tot degeaba!

Facebook Comments Box

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com