Rostogolind cu Sisif bolovanul protestelor împotriva măsurilor anti-COVID, într-o sală de fitness

M-a sunat Sisif, să nu mă bag în disputa dintre protestatarii împotriva măsurilor guvernamentale anti-covid şi anti-protestatarii care susţin aceste măsuri. Cică a împins el, deja, acelaşi bolovan al opiniei,…

În plină pandemie, peste 5.000 de medici de familie sunt excluşi de la plata stimulentelor de risc. „Ăăăă”… din cauza lipsei de fonduri. „Ăăăă”… din cauza opoziţiei… „Ăăăă”… de-aia

M-am tot gândit cum să încep articolul, fiindcă nu ştiam cum să explic o prostie. A guvernanţilor. Mie mi-a fost greu s-o înţeleg, deci şi mai greu să scriu despre…

Jos Parlamentul, dar nu ăla în care suntem noi!

De multă vreme n-am mai convocat soborul meu cu proşti. Din cauza crizei sanitare, vrând să evit contaminarea cu COVID sau cu vreo prostie. Că şi COVID-ul se fereşte de…

Hormonii se revoltă împotriva  dictaturii neuronale

Am fost obligat să îmi bag şi eu guvernul meu în şedinţă. Situaţia de criză mi-a fost semnalată atât de cetăţenii de drept ai curţii mele, câinii şi pisicile, precum…

Interviu imposibil cu căţeluşul cu părul creţ

Câinii mei îşi tolăneau şi cozile la umbra trandafirilor de pe terasă. Mie mi se tolănea şi cheful de a scrie. Îmi părea că întregul univers îşi tolănea timpul în…

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com