Jos Parlamentul, dar nu ăla în care suntem noi!

De multă vreme n-am mai convocat soborul meu cu proşti. Din cauza crizei sanitare, vrând să evit contaminarea cu COVID sau cu vreo prostie. Că şi COVID-ul se fereşte de proşti. Dar, viaţa de după alegerile generale şi negocierile pentru noul guvern m-au obligat să îmi bag proştii din subordine în şedinţă.

Ordinea de zi a fost greu de stabilit. Pentru că toţi proştii mi se întrebau de unde a apărut partidul ăsta de AUR. De la analişti care duceau filonul născării naţionaliste prin inventarea unor facţiuni legionare, moştenite şi transmise de Noica prin neuronii unor alde Pleşu şi Liiceanu, şi până la reprezentanţii partidelor care îşi motivau neputinţa prin infiltrarea serviciilor secrete ruse, care ar fi înfiinţat partidul ăsta.

Cauzele apariţiei AUR sunt, însă, tocmai bârnele pe care nu şi le văd politicienii tradiţionali şi cei novatori. Unul dintre pilonii campaniilor electorale stupide ale partidelor s-a înfipt în denigrarea Bisericii Ortodoxe Române, atât ca instituţie, cât şi ca practici religioase. Credincioşii erau batjocoriţi doar pentru că îşi exprimau credinţa chiar prin pelerinajul la moaşte sfinte, ori pe la mănăstiri. Iar această batjocoră a dospit în umilinţă transmisă prin mai toate canalele media româneşti. Oare cât de prost să fii ca să nu înţelegi că foarte mulţi români din diaspora europeană, spre majoritate, îşi construiesc comunităţi tocmai în jurul bisericilor, ori chiar în baza credinţei creştine? Pasul pe care l-a făcut Biserica Ortodoxă spre sprijinirea unui partid care să o susţină a venit de la sine.

Îmi vine greu să cred că premierul, ori preşedintele, nu au fost informaţi de creşterea în credibilitate a unei astfel de formaţiuni politice. Îmi vine şi mai greu să cred că la acel nivel nu se cunoaşte faptul că demonizarea unei credinţe religioase va conduce la propagarea ei, nu la dispariţia ei.

Da’ chestia cu implicarea serviciilor secrete ruse în născarea partiduleţului, mi-a plăcut cel mai mult. Acuma, eu ştiu că serviciile secrete româneşti fac şi desfac politica românească după cum le mai trebuie câte o faţă de masă pentru negocierile pentru banii publici, dar chiar atât de neştiutoare să fie ele într-un astfel de amestec în alegerile din România? Eventual dacă ar lucra mână în mână cu serviciile secrete ruse, ceea ce e o asemenea tâmpenie încât nici soborul meu cu proşti nu ar lua-o în seamă.  

Pe de altă parte, în orice electorat european există acel filon de circa 7-8% de naţionalişti, care îşi aşteaptă doar liderul carismatic. Că de-aia sunt şi acum în dispută teritorii între ţările europene, ori între popoarele Europei care îşi caută în naţionalism originile pure. De la Vadim Tudor încoace, mulţi lideraşi sau lideruţi politici s-au jucat cu naţionalismul încercând să-l scoale, pardon, să-l trezească, din morţi. Nici George Simion nu are cine ştie ce carismă, dar a ştiut să profite de preocuparea celorlalte partide în a se acuza reciproc de corupţie, incompetenţă şi interese meschine.

Chiar şi acum, după dobândirea celor aproape 10 procente în Parlament, AUR e luat în derâdere, în băşcălie. Reaşezarea curentului naţionalist la masa tratativelor politice româneşti e de caterincă, nu de analizat, ori, şi mai puţin, de îngrijorat.

Pe scurt, nici o surpriză. Nici în ierarhia partidelor rezultată în urma alegerilor. Nici în prezenţa scăzută la vot. Fiindcă de ani de zile existenţa Parlamentului e luată în băşcălie tocmai de partidele care îl compun. Cu alte cuvinte, de ani de zile, politicienii români le inoculează alegătorilor că instituţia care garantează democraţia, Parlamentul adică, e ceva nociv, iar la alegerile parlamentare se miră că populaţia se prezintă în număr redus la vot.

Și, pe cine să voteze alegătorul? Pe care dintre politicienii care strigă hoţii la ceilalţi politicieni? Aşa s-a ajuns ca alegătorii să se dispreţuiască între ei, în funcţie de afinităţile politice. De fapt, niciunul dintre partide nu are vreun program politic coerent, înafara celui de denigrare a altui partid politic. Ăsta ar fi un alt motiv pentru care anumiţi alegători să îşi dorească un perpetuu invocat Ţepeş. Care să-i tragă în ţeapă pe… parlamentari, normal! Ştacheta prostiei a fost ridicată atât de sus, încât inculţi sau semidocţi care nu l-au citit niciodată pe Eminescu, îl invocă acum în denigrarea clasei politice. E drept că textele jurnalistice eminesciene îi prind pe politicienii români într-o matriţă valabilă de mai mult de un centenar, însă citatele sunt preluate ca o mare victorie în lipsa unor argumente, sau în lipsa unor iniţiative cetăţeneşti, ori politice. Trosc un citat şi i-am înfierat cu mânie proletară!

Peste acest tort otrăvit a crescut cireaşa preşedintelui ţării ale căror încălcări flagrante ale legii sunt observate doar de organisme străine. Iar preşedintele, firesc, huleşte Parlamentul. Deşi îşi doreşte o majoritate parlamentară avantajoasă lui, din care să se nască un guvern ca un Făt Frumos al poveştilor despre politica românescă plină de zmei.

Chiar în timpul în care scriu, ce se negociază între partidele care îşi caută o majoritate parlamentară? Funcţii! Nu programe, ci funcţii în viitorul guvern! Adică influenţă şi acces la banul public, dar şi avantaje pentru partidul cutare sau cutare. Ba, l-am auzit pe unul de la USR că partidul lui nu negociază funcţii, ci principii. Şi eu, ca prostul, care credeam că orice negociere, mai ales politică se poartă în baza unor principii deja asumate, ori măcar existente şi recunoscute. De pildă, toate partidele îşi doresc funcţii în ministerele Justiţiei şi al Finanţelor. Păi, cum? Influenţă şi bani, nu? Nimeni nu se înghesuie la Educaţie, ori la Muncă, ori la Sănătate. Acuma, pe criza asta, să gestionezi Sănătatea, ori Educaţia? Căci munca e oricum un cuvânt relativ nou în limba română, preluat de la alte naţionalităţi care s-au stabilit pe-aici.

Două zile de fotografii am văzut de la negocierile pentru viitorul guvern. Nici un rezultat. E ca la o petrecere la care toată lumea se îmbată, iar a doua zi laudă reuşita distracţiei din memoria fotografiilor.

De unde programe politice, dacă doctrinele partidelor sunt construite pe acuze la adresa altui partid politic? Iar când se termină acuzele se invocă amestecul serviciilor secrete. Fiindcă ăsta e oricum greu de dovedit, dar foarte credibil dacă nimeni nu îl contrazice.

Aşa e şi cu prostia. În momentul în care ea ar fi recunoscută, n-am mai avea de-a face cu proşti. Însă atunci aş rămâne şi eu fără soborul meu şi n-aş mai avea ce scrie. Şi m-aş plictisi. Eu, cel puţin.

De-aia nu m-am înscris eu în nici un partid, pen’că nu înţeleg cum să strig „Jos Parlamentul!”, dar eu să candidez şi să îmi doresc funcţii în guvern. La mine în sobor e simplu: noi ştim că suntem proşti!

Facebook Comments
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com