Stăteam, iarăşi, aşa, ca prostul în târg şi râdeam în gând de câtă prostie îşi cere dreptul la viaţă! Ce, e repetiţie în exprimare? Păi, cum să pot scrie bine despre prostie? Lângă mine, pe terasă, un prieten, pensionar, profesionist în interpretarea legii. Ne uitam noi, în gol, spre Mureşul care curgea pe lângă noi ca o minciună lungă, lină şi plăcută, când se întoarce către mine şi dă cu o vorbă de urechile mele, de parcă era ciocanul folosit la rostirea unei sentinţe:
-Bătrâne, zice părinteşte, te-ai gândit la o chestie?
-La care?, mă extrag eu din poezia pe care nu aş mai şti să o scriu.
-Pe vremea comuniştilor Sistemul funcţiona pentru a respecta o Constituţie antidemocratică! Acum Sistemul funcţionează pentru încălcarea unei Constituţii democratice!
Şi nimicul la care mă gândeam s-a oprit din gândit. Stai, mi-am zis, hai să o iau uşor. Pe vremea comuniştilor era o Constituţie antidemocratică? Am trăit vremurile alea, până pe la 22 de ani, dar nu îmi mai amintesc prevederile. Aşa că am deschis net-ul.
Ia să citim puţin din Constituţia din 1965. Numai primele articole.
Art. 1. România este republica socialista. Republica Socialistă România este stat al oamenilor muncii de la oraşe si sate, suveran, independent şi unitar. Teritoriul său este inalienabil si indivizibil. Art. 2. Întreaga putere în Republica Socialista Romania aparţine poporului, liber şi stăpân pe soarta sa. Puterea poporului se întemeiază pe alianţa muncitorească-ţărănească. În strânsa unire, clasa muncitoare – clasa conducătoare în societate -, ţărănimea, intelectualitatea, celelalte categorii de oameni ai muncii, fără deosebire de naţionalitate, construiesc orânduirea socialistă, creând condiţiile trecerii la comunism. Art. 3. În Republica Socialistă România forţa politică conducătoare a întregii societăţi este Partidul Comunist Român.
Oare cum sună Constituţia de acum? Tot din primele articole.
Articolul 1: România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil. Forma de guvernământ a statului român este republica. România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile omului, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate.
Articolul 2: Suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative și prin referendum. Nici un grup și nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în numele poporului.
Articolul 3: Teritoriul României este inalienabil. (…)
Articolul 8: Pluralismul în societatea românească este o condiție și o garanție a democrației constituționale. Partidele politice se constituie și își desfășoară activitatea în condițiile legii. Ele contribuie la definirea și la exprimarea voinței politice a cetățenilor, respectând suveranitatea națională, integritatea teritorială, ordinea de drept și principiile democrației.
Nu ne-am propus o analiză comparativă a Constituţiilor, dar aşa-i că e evidentă concluzia prietenului meu? Citiţi cu atenţie!
În acest context parcă e şi mai interesantă viaţa politică de la noi, de acum. Partidele se luptă pentru putere prin acapararea sau cumpărarea de membri de la celelalte partide, nu prin „contribuţia la definirea şi exprimarea voinţei politice a cetăţenilor”, prin „respectarea ordinii de drept”! Principiul prin care se dobândeşte majoritatea politică este ameninţarea potenţialului adversar politic cu dosare penale sau civile, cu compromiterea socială. Astfel, în societatea românească „demnitatea omului, drepturile şi libertăţile omului, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic” nu mai reprezintă valori supreme. Şi nici nu mai sunt garantate!
Având în vedere ultimele evoluţii în negocierile cu ameninţări între partide, aş avea o întrebare pentru politicienii aleşi:
Dumneavoastră, când plecaţi dintr-un partid, pentru a intra în altul, ce faceţi: DEZERTAŢI sau EVADAŢI?
Facebook Comments Box