(articolul a apărut şi în specialarad.ro şi în revista Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România) Ieşeam de pe strada Mihai Eminescu când am dat cu ochii de un banner imens…
Category: analiză
După 257 de ani, un român la Curtea Regelui Suediei
Am primit un text pe mail, despre care îmi povestise un prieten din Suedia, Petru Dinu.Fiind un text lung, n-avusei timp să fiu scurt în citire, aşa că am tăiat o diagonală vizuală şi mi-am zgâriat privirea în câteva cuvinte, cum ar fi libertate, drept la exprimare… Am mai citit o dată anul în care a fost publicat şi mi-am ridicat degetul de pe tastatura secolului 21, mi l-am băgat în gura căscată şi m-am gândit că nu mai e cazul să mai comentez ceva. Deocamdată!Şi fiindcă m-am enervat atât de
Cum se poate profana o memorie cu cinstirea altei memorii
sursa: facebookAm vrut să fie un pamflet. Dar subiectul e atât de sensibil, încât nimeni nu ştie să-l înţeleagă. De fapt, nimeni nu ştie despre ce este vorba. Şi atunci, cum să ironizez ceva despre care mulţi nu ştiu nimic?Acum o sută de ani, adică în anul 1916, România intra în război împotriva Germaniei şi ai aliaţilor ei, în condiţiile în care Suveranul de atunci, Regele Ferdinand, făcea acest gest tocmai împotriva familiei sale regale de origine. Iată câteva citate din Proclamaţia Regelui
Metropola Arad-Timişoara. Râde ciob de oală spartă? Sau, în căutarea lui D’artagnan?
Fecundarea dintre două oraşe pentru naşterea „in vitro” a unei metrolpole, mă rog, zonă metropolitană, te poate pune în trei ipostaze: să rămâi indiferent la perioada de gestaţie şi la naştere, să cârcoteşti despre posibilitatea de a ieşi un monstru urban, ori să accepţi ideea, să încerci să o înţelegi şi chiar să speri că se va întâmpla o naştere sănătoasă.Eu am ales ultima ipostază. Nu fiindcă m-am născut în Arad, iar Timişoara a fost, într-un fel, oraşul care mi-a dat posibilitatea afirmării
Tricolorii nu ştiu ce-i stejarul. Darămite de rădăcini
Upgrade: tocmai a fost Ziua Drapelului, în 26 iunie. M-am gândit că merită să postez din nou un articol referitor la atitudinea faţă de drapelul naţional. Articolul a apărut acum un an de zile, pe site-ul SPECIAL ARAD.Când nu ai scris de mult timp, cuvintele aşteaptă în mintea ta ca un lapte stătut. Nu-i nici iaurt, dar nu mai e nici lapte. Şi ai şi uitat să culegi smântâna gândurilor. Aşa că, nu îţi rămâne decât să aştepţi şi tu să iasă ceva. Cam asta am păţit eu, fiind de altfel preocupat şi
BREXIT: o lecţie şi nu un exemplu
Aşadar, vorba lui Peter Gabriel, al cărui mesaj l-am tradus ieri, britanicii au ales calea izolării, a urii şi a naţionalismului, în dauna speranţei, încrederii şi colaborării.N-aş fi crezut că discursul naţionalist-populist poate să mai convingă un auditoriu în cea mai cosmopolită ţară din lume şi tocmai în ţara care a revoluţionat economia şi politica, chiar şi presa mondială de atâtea ori, în ultimii… 500 de ani. Însă, aşa cum au făcut-o de atâtea ori, Marea Britanie este un exemplu din
Dezertaţi sau evadaţi
Stăteam, iarăşi, aşa, ca prostul în târg şi râdeam în gând de câtă prostie îşi cere dreptul la viaţă! Ce, e repetiţie în exprimare? Păi, cum să pot scrie bine despre prostie? Lângă mine, pe terasă, un prieten, pensionar, profesionist în interpretarea legii. Ne uitam noi, în gol, spre Mureşul care curgea pe lângă noi ca o minciună lungă, lină şi plăcută, când se întoarce către mine şi dă cu o vorbă de urechile mele, de parcă era ciocanul folosit la rostirea unei sentinţe:-Bătrâne, zice
Peter Gabriel. Iată cum arată o atitudine pro-europeană, dar şi patriotică în acelaşi timp
Am crescut ascultând muzica lui Peter Gabriel. Fie că era la Genesis, trupă fondată şi de el, fie că i-am urmărit proiectele muzicale ulterioare. Peter Gabriel este unul dintre cei mai importanţi compozitori ai secolului 20 şi una dintre cele mai influente personalităţi ale culturii europene şi mondiale.M-am înscris ca membru în clubul lui de fani şi am primit acest mesaj, pe care l-am citit cu emoţie fiindcă am mai participat la o manifestare a mândriei britanice, când am petrecut un Revelion