in timp normal (nu de criza) lucrurile se intampla la ralenti, finutz & cu naturaletze. era tehnologica a accelerat sensibil acest ritm, directzia a ramas aceeashi: încolo. de la început & pe loc, la hyper-sonicele rakete ale lui putin (care, à propos, merg shi pe sub apa)
daca sistemele traditionale mass-media (presa & audio-vizual) au contra-evoluat in acelashi timp cu sistemele lor reciproce de cenzura, mainstream-media are un avans considerabil (deocamdata) mai putzin in kina, iran, turcia (shi nu iau in considerare zone fara net ca .nk, myan’mar, bah’rain sau mai shtiu eu ce zone deshertice [mai mult sau mai putzin bombardate] din sahara & groapa marianelor)
noi, in occident, suntem ca peshtele-n apa in sistemul nostru, asta al dez-informarii, in care nu se face un filtru al informatziei ci o dilutzie controlata. astfel s-a trezit musk sa propuna 500 milioane de trilioane de satelitzi invizibili care sa transmita 24h/zi oriunde pe glob (astfel incat nici un beduin sa n-o poata rata) propaganda noastra consumerista. (atentzie, ironie & sarcasm in fraza dinainte [da, tre’ s-o spun, ca altfel… NU se MAI poate {pt ca la noi, mai nou, nu e cenzura dar se face pushcarie pt ambiguitate}])
in acest context ashadar, cum acorzi importantza, încredere? pt ca in era retzelelor sociale prima victima este adevarul. iar pt a-ti forma o idee & avea o opinie (pt cei pt care conteaza, desigur, treaba asta) trebuie ierarhizat. in functzie de mai multi factori. problema generala care se intalneshte la acest nivel, este erodarea increderii in institutiile publice, traditional-autoritative in propriile lor domenii. vedem astazi, entitatzi cladite în sînge precum onu (si oms – care la inceputu lu’ februarie recomanda turismu’n kina shi ieri a declarat pandemie) a caror autoritate pare a fi auto-subminata shi impotriva carei autoritatzi s-au lansat nenumarate asalturi politice in ultimii ani de catre cei carora nu le mai convine pt ca asa au decis sa nu le mai convina.
cert e ca exista o intrepatrundere intre cele doua lumi (virtual & fizic), un amalgam de “apucaturi” care tind sa se perenizeze. trebuie ashadar conshtientizat faptul ca nu ne mai putem increde 100% in sursa sau 100% in calitate pt ca insashi baza pe care s-a construit are ca proprietate intrinseca un procentaj de incredere.
cum se iau deciziile in aceste circumstantze? pai… simplu: trebuie gandit la consecintze. daca este un domeniu viatza-moarte, riscul este… moartea. in acest caz, poate ma gandesc de 2 ori inainte sa ma incred in ce zice ala (adica ba, daca pe fb scrie sa-ti dai foc la kilotzi ca o sa fi tare pe yt, don’t!! mai degraba… pas.) problema insa este erodarea increderii in aparatul puterii: consecintzele minciunilor **DIRECTORULUI** oms le tragem cu totzii. problema nu e oms, e omul ala care shi-a asumat (contra salariu!!) responsabilitatea!!! vretzi sa shtitzi cine NU va vrea binele? intrebatzi-va de unde vin banii pt plata alora care submineaza de ani de zile aceste autoritatzi.
in final… ce ma intriga insa este incapatzanarea oamenilor in a cauta dovezi & indaratnicia cand trebuie sa le ia in considerare. omul nu invatza, omul este. suntem ceea ce putem fi. iar faptul de a privi lumea in diferentze este o (proasta) alegere. ea, lumea, nu se imparte in nimic. iar tu – sau eu sau el – nu ne oprim la suprafatza pielii. am controlul fizic, direct & imediat -e drept- doar a propriului corp. dar am shi altfel de control asupra altor feluri de lucruri &/ fenomene. viatza mea se petrece in capul meu. care face parte din corp, din planeta, galaxie, univers. care -shtiintzific vorbind- exista la liziera dintre a fi shi a nu fi pt ca nu se poate altfel. în ciuda tuturor probabilitatzilor de a nu fi – exist, in ciuda tuturor probabilitatzilor de a nu MAI fi – respir. decizii, decizii…
darie pop, paris