Guvernul suedez s-a tâmpit de tot, îmi spune un prieten prin video-telefon. Deschide şcolile şi grădiniţele, spunând că vrea să se îmbolnăvească cât mai multă populaţie, ca să fie astfel imunizată. Se ştie că vor muri peste 120.000 de oameni, dar ei oricum erau deja bolnavi, fiind şi bătrâni, şi oricum urmau să moară în timp scurt, continuă prietenul meu din Suedia, stabilit acolo de 50 de ani. El fiind trecut deja de vârsta de 70 de ani.
Sub semnul acestei mărturisiri incredibile am început să scriu despre prestaţia năucitoare, de ieri, a preşedintelui României. În sensul că şi noi îi avem pe ai noştri, nu doar suedezii pe ai lor. Taman în plină criză pandemică de coronavirus.
Nu mă pachinez niciodată, nici când rămân fără vin, fiindcă găsesc o bere pe undeva. Însă, ieri, după ce am ascultat declaraţia oficială a preşedintelui României, nu al vreunui idiot de pe reţele de socializare, nu ştiam cum să caut mai repede telefonul. Pentru simplul fapt că părinţii mei se încadrau în tiparul tăiat de preşedinte din societatea românească, fiind trecuţi bine de vârsta de 65 de ani. Pe deasupra, eu nu aveam cum să ajung la ei, deoarece sunt în alt tipar tăiat din societatea românească de către croitorii cei viteji, blocat în Ungaria, după închiderea vămilor cu mic trafic. Adică exact a acelor vămi prin care tranzitau românii şi ungurii care mergeau la muncă în localităţile aflate în apropierea graniţelor dintre România şi Ungaria. Muncă din care şi statul român obţinea impozite şi taxe. Mai mult, fiecare dintre părinţi erau în altă localitate.
Prin urmare, odată cu intrarea în vigoare a celor spuse de cel mai înalt oficial român, ca sursă de informaţie, din România, ambii mei părinţi urmau să fie blocaţi în cele două locuinţe, la 25 de kilometri distanţă unul de celălalt, iar eu la alţi 50 kilometri distanţă. Iau telefonul şi îi spun tatălui meu să îşi cumpere de-ale gurii, căci de dimineaţă nu mai are voie să iasă din casă. Sărmanul, s-a apucat să care din pivniţă alimente, a dat fuga la magazinul alimentar, a umplut maşina şi gâfâind m-a sunat că pleacă la ţară, unde era şi mama. Că, deh, cine să-l ajute? Operat de inimă, la ochi şi uşor dezorintat de situaţia în care era pus, dă-i la drum.
Eu, mă liniştesc, cât de cât, cu gândul că am apucat să îl anunţ. Apoi mi-a trecut prin cap că acelaşi lucru l-or fi făcut şi alţii ca mine. Ceea ce sigur a creat o busculadă pe la supermarketuri şi alte magazine. N-a trecut nici jumătate de oră şi bănuiala mi s-a confirmat.
Mai mult, un prieten care lucrează la o primărie din judeţul Arad îmi spune că toate administraţiile sunt înebunite: cum să facă rost într-un timp atât de scurt de toate informaţiile referitoare la toţi vârstnicii care ar avea nevoie de ajutor, ori să li se aducă alimente şi cele necesare la uşă, dacă nu au aparţinători. Nici una, nici două, primăriile s-au pus pe făcut telefoane verzi, adică să creeze numere de telefon la care să poată suna cei peste 65 de ani, să adune informaţii…
Ce mai vuiet, ce mai larmă! Şi-ntr-un valvârtej de fum, taie-n lung… o ţară-ntreagă. A trecut informaţia lui Iohannis peste ţară ca acceleratul lui Topârceanu!
Şi stând eu aşa, ca puiul de piţigoi, într-un vârf de fag pitic, primesc palma lui Păcală peste frunte, pe care tocmai şi-o desprinsese de pe clanţa uşii din spinare: băi, frate, numai câţi medici, de care are nevoie acum ţara, sunt trecuţi de 65 de ani! Darămite alte cadre medicale! Ăia or să fie tocmai acum blocaţi în casă?
Dar…, nuuu! Că a venit Orbanul care bate dinspre Bucureşti să mă lumineze. A zis că s-a „rostogolit în spaţiul public o informaţie greşită”! Ce-a făcut? S-a rostogolit? O informaţie greşită? Da’, ce-i, bolovan? Cine e bolovan: informaţia sau cel care a rostogolit-o?
Adevărul e că în situaţia asta de urgenţă am şi uitat ce înseamnă verbul a rostogoli. Am luat dicţionarul şi dă-i şi citeşte. L-au folosit mulţi scriitori în operele lor, dar numai Creangă îl pune într-o metaforă, că cică „se rostogoleşte soarele după deal”. Celelalte explicaţii zic că ar însemna că cineva sau ceva cade, alunecă sau înaintează, învârtindu-se în jurul său. Băi, Orbane, aşa vorbeşti tu de preşedintele tău?
Ei, dar vine seara, şi ministrul de interne, al cărui nume îl tot uit, dar seamănă cu numele unei pânze de corabie, care se umflă dacă suflă Orbanul în ea, şi aprinde lumina fix când a căzut întunericul peste noi, de după echinox. Se aplică restricţii, dar şi cei peste 65 de ani pot ieşi la cumpărături într-un interval de două ore. Deci creezi cu bună ştiinţă un focar de infecţie, prin provocarea înghesuielii la cumpărături. Adică exact categoria pe care o consideri cea mai vulnerabilă, şi pe care vrei să o protejezi, o comasezi în magazine în două ore, dându-i şi prioritate la cumpărături. Cu alte cuvinte să îşi ia şi nişte înjurături de la cei mai tineri, ori chiar de la cei de 64 de ani, care să zicem ar fi mai bolnavi decât unul de 65. Apoi şi-au amintit că printre cei cu această vârstă sunt şi mulţi medici, şi mulţi patroni, cu alte cuvinte mulţi, foarte mulţi oameni de care este nevoie acum. Foarte mare nevoie!
În final, e ca la Radio Erevan cu maşina care era de fapt bicicletă şi care n-a fost furată, ci a fost dăruită.
Pe mine nu mă îngrijorează faptul că se fac şi prostii în această perioadă. Toate guvernele fac tâmpenii. De la Washington şi până la Tokyo, trecând pe la Moscova şi Berlin. Pentru că toate sunt într-o situaţie prin care nu s-a mai trecut de 100 de ani, de la gripa spaniolă. Mă îngrijorează faptul că nu îşi dau seama că fac prostii! Nu îşi dau seama că tocmai ei transmit informaţii false, pe care tot ei le contrazic, provocând astfel panică şi mai mare decât oricum s-a creat.
Nu-mi rămâne decât să stau şi eu cu penele vâlvoi, să fac pe supăratul şi să zic: ce să fie?… A trecut acceleratul!