În sfârșit, a venit începutul

Starea Vremurilor 9 (AMT 20)

după miră, la balcon, la serenadă…

 

http://www.anthologia.ro/#2020-04-03

Dragi români, staţi liniştiţi, ştiu din surse sigure: nici în Germania nu este drojdie în magazine! Din categoria „lupu-şi schimbă părul, dar năravul ba” – se pare că nemţii noştri (românii lor [saşii {şi nu numai}]) şi-au păstrat apucăturile gravate-n ADN preţ de câteva generaţii pe meleaguri mioritice şi dădură şi ei iama-n făină şi maşini de făcut pită. Da’ ca orice generaţie post-optzecistă care se respectă, habar n-au (nici ei [ca voi]) cum să facă drojdie din bere.

Nu-i bai; în aşteptare (de idei [despre ce „ai mai putea cumpăra”]), mai dai o tură prin magazin şi -dacă tot ai văzut hârtia aia igienică pe raft şi cum oricum nu cere de mâncare (ha ha!)- ce-ar fi să mai pui niţică-n coş (câtă? 1? Nu, mai bine ia 2 [sau chiar 3] băcsuri, că oricum avem deja de toate în şpaiţ şi dacă tot am venit măcar să nu ieşim cu coşul gol)

În acelaşi timp pe Mediafax, Cristoiu (paradoxal?) este singurul cu capul pe umeri, Tucă pare a fi terasat (bulversat) de frică (vorbind numai cu şi despre sfinţenii), pe CTP nu’l citesc (din principiu) iar Adrian Sîrbu (pun pariu c-aşa e scris numele lui în certificatul de naştere [cu „î”]) s-a trezit şi el vorbind (ca SOV pe feisbuc) despre lucruri pe care (evident) nu le înţelege.

Economia lumii a luat sfârşit.

Asta e, asta a fost, e gata. Game-over, stop-joc. S-a luat curentu’, aparatu’ s-a ars, mesajul „insert-coin” nu (mai) apare. Finish, done. This is it, vorba lu’ Michael (Jackson). Mira. (@millenials [ăştia mici {& neştiutori}]- întrebaţi acasă ce şi cum e cu mira)

După izolare nu vom re-porni în acelaşi flux al mondializării, aia a fost, s-a făcut, e gata. Acum se pune problema: bun; şi de aici, încotro? De aici încolo se va începe prin construcţia, de către populaţie, a unui nou mecanism economic bazat pe infrastructura necesară existentă: căile maritime dominate de către portavioanele americane, căile polare dominate de către spărgătoarele de gheaţă atomice şi submarinele ruseşti precum şi noul drum (ferat) al mătăsii. Între timp, Germania nu va muri de frig (pt că are „ţavă” [x2!] din Rusia), Polonia va plăti Berlinului gazul furat de la Kiev, nevoile de subzistenţă ale Franţei continuă să fie asigurate de la Alger, Turcia (cu sau fără Erdy) nu stă rău iar România, în timp ce scăderea preţului barilului se face simţită de câtăva vreme deja pe mapamond, continuă să plătească austriecilor preţ de aur pe litru la pompă.

Alt factor care poate schimba datele problemei este spaţiul (militarizarea în vederea economizării lui). Iată cum şi de ce, în era comunicării **cuantice** (internet & co.) accesul la aceste resurse este vital. America trimite ***MII*** de noi sateliţi de comunicare în spaţiu. China testează ***teleportarea*** de mesaje între bazele terestre şi sateliţii de pe orbită în timp ce Google a declarat supremaţie informaţională odată cu realizarea primului calculator cuantic fiabil.

În acelaşi timp sistemul (pare! că) exercită exponenţial presiune asupra individului. Această nouă eră ne este prezentată ca venind indivizibilă de pierderea individualităţii. Ceea ce… este fals! Aici e capcana, ăsta e sofismul, asta trebuie evitat. Şi tot aici e problema: clasa politică ***doar acum*** ia măsura amplorii jugului sub care se află. În urma francizării în cadrul normativ al UE a conducerii de ţară (cu reţetar: în cazul în care se-ntâmplă aşa, apăsaţi aici [abcde, ca la şcoala de şoferi]) clasa politică (ca noi toţi, de altfel) s-a culcat pe-o ureche şi şi-a văzut liniştită în continuare (din ce în ce mai mult [doar]) de luptele interne trezindu-se acum amorţită, mahmurită, afazică, amnezică, dezorientată că nu mai ştie cum să conducă o ţară. Ceea ce, având în vedere cum (nu) este gestionată criza, e (strigător la cer de) evident.

Aspectele incompetenţei sunt evidenţiate de către necesitatea gestiunii localizate, descentralizate (!!!), adaptarea la geografie şi mijloace, exerciţiu lipsă în apanajul politicianului (nu numai) roâmn versiunea 2.x.Y

Problematica principală a clasei politice în aceste momente însă este confruntarea frontală cu aparatul de stat care şi el, între timp, şi-a „văzut de treabă”. Şi pare a fi ajuns să aibă o vrere proprie, o identitate şi o dorinţă de „a face ordine” (nu doar) în cadrul politic. Dacă v-aţi bucurat până acum că ne-am băgat politicienii la pârnaie, vă atrag atenţia că aceleaşi aspecte în Franţa au dus (elegant) la izolarea pe scena politică a personalităţilor în chestiune (Juppé, din ministru a fost tras pe linie moartă ca primar la Bordeaux) iar în Germania transferul se face spre deomeniul economic (unde [cam ca-n Grecia în care biserica nu e detaşată de stat {politicienii preoţi &/ profeţi}] economicul face parte din stat [Schröder -> consiliul de administraţie GazProm {treaba cu NordStreamu’}])

Aşteptăm aşadar cu nerăbdare ieşirea din starea de şoc a clasei politice române, ieşire care necesită puţin timp (aşa cum şi noi am avut nevoie de câteva zile după începutul izolării [panica din magazine] pentu a ne re/ajusta realităţii). Care va fi însă rezultanta deciziilor politice? Avem la putere mai mulţi politicieni care îşi revedică sorgintea tradiţională sau parvinismul? Tum-tum! Ţineţi aproape, răspunsul în câteva săptămâni…

Aparatul de stat însă şi el la rândul lui este surogat. Dacă pe vremuri ne conducea buna şi încrezătoarea securitate (ah, nimic nu se compară cu o păruială sănătoasă!) acum FVEY decide cum şi cui i se iau punctele (banii, ziceţi voi) sau i se acordă pentru „bună purtare”. Toate acestea pe baza „originii sănătoase”, desigur. Nimic însă (chiar şi emergenţa unei [pseudo] neo-identităţi) nu jutifică constrângerea diluării alteia. Pentru că ea, identitatea, există prin excelenţă în raportul inter-identitar.

În acest context mă întreb care este sursa mişcărior centralizatoare, cele care împing necontenit individul la a aborda realitatea în diferenţe deşi, având în vedere numărul indivizilor de pe planetă, singura modalitate aparentă de a perdura rămâne inclusivismul. Şi nu pot să nu-mi amintesc de Obama: „who’s not with us is against us”. Sau de Bush: „you’re either with us, or against us”. Sau de Brejnev…

Problema puterii concentrate este una matematică, chestiunea derivei fiind doar un factor de timp (ţineţi aproape, „live din Ungaria”). Calea este acceptarea propriei naturi ceea ce se face prin extinderea şi la aspectele mai puţin apreciate (autofagia [şi nu numai]) astfel devenind evident ceea ce **NU** trebuie făcut, astfel reliefând oportunităţi de întreprins. Toate trec. Până (la un ipotetic) atunci, (întrebarea e) ce facem acum? (înafară de „stăm cuminţi şi aşteptăm să ieşim la pensie”). Howgh!

darie pop, paris

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *