Flash-uri din vremi de pandemie / Săptămâna K

Despre Ileana. În sepia.

Pentru mine, profesoara Ileana Baltă.

Scriitoarea Iuliana Petrian, pseudonim care sună ca un tril dintr-un cadril.

Mai târziu, Ileana Schwartz, soția.

Ileana Schwartz, mama lui Giani Paul.

Ileana, prietena mea.

Suntem, împreună cu Zenobia Pristoleanu, născute în Covăsânț, altădată un sat nepereche din Podgoria Aradului. Ele profesoare, cunoscute până la Timișoara și București, până la Cluj și Iași. Eu, pe atunci elevă. Pot depune mărturie că secretul aprecierii lor în rândul elevilor s-a datorat faptului că au făcut din vocația lor o vacanță. Nu le-am văzut intrând nervoase în clasă, dimpotrivă intrau ca într-o zi specială în care urma să se sărbătorească ceva. Și noi așteptam nerăbdători să ne molipsim de bucuria unor clipe de neuitat. De la ele am învățat un lucru mare: cartea poate să vindece (are rol terapeutic) și în același timp, poate să te cucerească definitiv. Intram cu ele pe un tărâm atât de plăcut, ne simțeam degajați și liberi. Gata să zburăm. Când ajungeam acasă, nu mai aveam poftă de mâncare, pentru că la clasă ne hrăneam cu cele mai rare delicatese spirituale. Poate, de aceea, pe atunci eram plăpândă ca o trestie. Una gânditoare, cum ar adăuga Pascal.

Păstrez din acea perioadă câteva fotografii. Ileana era frumoasă, avea părul lung, brunet și fruntea înaltă. O aseamăn acum cu celebrele actrițe italiene, la ora lor de grație: Allida Vali, Sophia Loren, Anna Magnani. Silueta ei avea ceva din distincția unui fotomodel din același colț de lume, Giulia Salemi.

Ileana nu a vrut să îmbătrânească și asta i-a reușit. Pentru ea, vârsta ultimă a însemnat cu vreo cincisprezece ani mai mult decât vârsta ei. Pentru felul cum arăta, cum se îmbrăca, cum gândea și scria, ea și-a păstrat mereu tinerețea. O mărturisește (într-un interviu din iunie 1999), realizând un autoportret „autoironic”: „… veșnic tânără, inteligentă, talentată, frumoasă, celebră, tradusă în limbi străine, milionară. Și acum – Iuliana Petrian – cu adevărat: scriind – nu în case de creație și odihnă, ci în fotoliul vechi, la masă, cu pixul sau pe traseu, alergând spre bucătărie, printre cratițe, farfurii, ceapă și cartofi, spălând perdele și geamuri, cu pauză – o lectură de ziar, revistă, carte, un televizor, bârfind la o cafea, râzând sau măcar zâmbind sincer o dată pe zi, visând cu poezia, întâlnindu-mă cu oameni ai condeiului, actuali sau potențiali.”

Scriitoarea Iuliana Petrian ne-a lăsat câteva cărți fermecătoare: „Această poveste despre tine este”, 1985, „Melinda, păpușa fermecată”, (1986), „Ghiocul de alună”, (1992), „Pufi și Pițur”, (1988), „O carte în două cărți, două cărți într-o carte”, (2003), „Pique la Lune sau Visătorul oder Der Traümer – Omagiu lui Saint-Exupéry”, (2006), „Aplauze”, (2007).

Covăsânțul natal a făcut-o Cetățean de Onoare, respectiv o stradă îi poartă numele. Mai are însă o datorie mare: să-i transforme casa în care s-a născut în Casă memorială.

Am scris o cronică literară la cartea ei, „Aplauze”, apărută în revista „Poesis” din Satu-Mare. O încheiam astfel: „Ilustrațiile semnate de Giani Paul Schwartz cu viorile și pianul de sticlă, sugestii ale actului de creație, migălos și încărcat cu har, dar și al fragilității ființei umane, sunt adecvate și inspirate. Cât despre copertă, altă alegere inspirată, atâta timp cât întreg discursul poetic contrazice iubirea interzisă din pânza Cardinalul și călugărița a lui Egon Schiele. Ceea ce nu face decât să incite, să mărească impactul cărții. Cum inspirat e și textul Pagină, un basm modern, cu imaginea memorabilă din urmă: Au mai fost văzuți pe un vaporaș aruncând firimituri păsărilor și pescărușilor; aceștia ciuguleau chiar din poemele lor semințe și pâine. Creatorul își aruncă în lume opera, apoi se duce să moară puțin.

Vă las să deslușiți un poem:

Lucia Cuciureanu, dintr-un Arad nedefinit

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *