(Acest articol l-am publicat acum patru ani. Între timp au dispărut nişte partide. În rest e bine, în sensul că e la fel.)
Ehei, iaca am încercat şi eu cu degetul marea alegerilor. Atât ca candidat, cât şi ca alegător al meu. Ca candidat am aflat că campania e plină de rahat, care nu e dulce. Ca alegător al meu am aflat că nu sunt foarte mulţi care erau de aceeaşi părere cu mine, adică nu mulţi m-ar fi dorit ca consilier. Lăsând de-o parte ironia şi evitând să mai calc în cacofonii, am să încerc o trecere în revistă a alegerilor locale din anul ăsta, la Arad.
Două surprize plăcute. Prima ar consta în faptul că au fost depuse nesperat de multe candidaturi pentru funcţiile de consilieri judeţeni şi municipali. Asta s-ar traduce, la prima vedere, prin dorinţa mai multor cetăţeni ai Aradului de a se implica direct în viaţa decizională a cetăţii. A doua surpriză plăcută a constat în prezenţa destul de mare la vot. Tot la prima vedere, asta s-ar traduce prin dorinţa arădenilor de a contribui la alegerea reprezentanţilor decizionali. Cu alte cuvinte, la prima vedere, în Arad ar fi prins curaj atitudinea civică..
Au venit, însă, alegerile propriu zise şi au ieşit la iveală realităţile nu prea plăcute. Aşa cum am presimţit, şi-au arătat prezenţa atât candidatul potenţial permanent, cât şi alegătorul veşnic nemulţumit. I-am caracterizat într-un articol precedent, nu mai revenim decât cu o rezumare a lor: candidatul potenţial permanent este candidatul care nu îşi depune niciodată candidatura, dar vorbeşte tuturor despre ce ar fi făcut el dacă ar fi câştigat alegerile, la care nu a participat; alegătorul veşnic nemulţumit este alegătorul care nu votează, ori îşi anulează în mod conştient votul, dar îi critică pe cei aleşi. De exepmlu, e plin net-ul de luări de poziţii, care mai de care mai acide şi răutăciaose legate de faptul că PP-DD a intrat în cele două consilii arădene, în detrimentul altor formaţiuni mai meritorii. A fost o surpriză faptul că PP-DD a reuşit să intre în ambele consilii, municipal şi judeţean, dar a fost o formaţiune care a participat la alegeri ca oricare alta. Ba, a mai avut şi o campanie slabă, cu excepţia faptului că l-au plimbat, ca pe urs, prin judeţ pe liderul partidului.
Rezultatul alegerilor a evidenţiat foarte clar categoriile de electorat prezente la vot.
Prima categorie a fost aceea a electoratului stabil. Cum ar fi electoratul PDL, ori electoratul UDMR. Era uşor de estimat câte locuri urmau să prindă în cele două consilii, pentru că se ştia şi câţi alegători au şi cât de bine sunt organizate cele două formaţiuni. PDL-ul arădean are o structură construită în timp pe cea a fostului PD, când Aradul avea una dintre cele mai bune filiale din ţară (încă de pe vremea FDSN), iar despre UDMR se ştia câţi consilieri locali şi judeţeni a avut la fiecare scrutin.
A doua categorie a fost aceea a electoratului revoltat. Alegătorii din această categorie s-a dus să pună ştampila pe oricine, numai să fie împotriva PDL. Se ştia că va veni şi valul care ar urca USL, dar se ştia şi de faptul că USL a avut o campanie destul de haotică şi anemică în Arad, care a reuşit să creeze confuzie printre potenţialii electori. Mai pe scurt, USL Arad nu a ştiut să se urce pe val. A făcut pluta şi a aşteptat să fie dusă (Uniunea) la mal. A ajuns, ce-i drept, dar, cu un efort minim, ar fi putut ajunge în picioare, nu pe spate. De fapt, nu doar USL nu a ştiut să gestioneze valul de vot împotrivă, care se anunţa de mult. Reprezentanţii societăţii civile s-au împiedicat în orgolii, iar celelalte formaţiuni politice s-au bazat pe sondajele în care erau scoşi ca învingători, pentru că sondajele erau plătite de ei. Electoratul dornic de răzbunare nu prea ştia pe cine să voteze, astfel încât pedepsirea antecedenţilor să fie cât mai eficientă. A ieşit o dizolvare a consistenţei votului, benefică formaţiunilor cu electorat disciplinat şi fidelizat.
A reapărut, însă cea de a treia categorie: aceea a electoratului extremist. Nu numai naţional-extremist, ci a electoratului cu opinii şi atitudini extremiste. Gen ori-ori. Este electoratul care adoră ameninţările cu puşcăria, cu eliminarea, adoră liderul justiţiar şi promisiunile cu primirea de bani şi foloase de la aleşi. Este aceeaşi categorie de electorat care acum două mii de ani umpleau arenele romane şi îl adulau pe Caligula. Deci are ceva tradiţie. Mulţi ani a fost electoratul PRM şu PUNR. PUNR a dispărut, iar PRM a slăbit puternic şi în mesaj şi în atitudine politică. Pe acest electorat s-a bazat PP-DD. Şi nu a greşit.
Aşadar, cele două consilii, municipal şi judeţean îi reprezintă pe următorii arădeni: cei disciplinaţi sau fidelizaţi de partide, cei care au vrut să pedepsească greşelile fostei puteri prin votul împotrivă şi arădenii cu opinii extremiste şi cu vise despre împlinirea promisiunilor electorale.
Au fost inutile mesajele electorale, sloganurile, oricum proaste, dar şi programele politice şi electorale. Votul s-a dat pe alte criterii. Neschimbate în funcţionarea lor în perioade de criză.
Nu prea îmi place să dau citate, dar acum se potriveşte o vorbă a filosofului Kant: „Un popor fără cultură este un popor uşor de manipulat”. De data asta este vorba despre cultură politică
Facebook Comments Box