Stăteam la marginea trotuarului, la o intersecţie din Piaţa Caius Iacob, fostă Vasile Roaită, şi priveam la semaforul trecerii de pietoni cum lumina intermitent. Nu puteam traversa fiindcă până şi traficul îşi făcea loc cu greu printre maşini. Când, mă apucă cineva de braţ. Un bărbat la vârstă medie, tuns scurt, nu foarte înalt, îmbrăcat ciudat, parcă din altă epocă, cu un rucsac în spinare.
-Nu ştiţi unde este Piaţa Vasile Roaită?, mă întreabă.
-Chiar aici. A fost, zic eu puţin încurcat.
-Da’ de ce, s-a mutat?
-Nu, are numele schimbat.
-Cine l-a schimbat?
-Regimul.
-Iarăşi are ceva împotriva noastră, a comuniştilor, regele ăsta curvar?, întreabă cu ochii ieşiţi brusc din orbite.
-Ce rege?, mă mir eu.
-Carol al doilea.
-Staţi dom’le, puţin. Carol a murit de mult.
-Cine l-au împuşcat? Comuniştii sau legionarii?
-Nu mai sunt nici unii, nici alţii.
-Ce, iar au câştigat ţărăniştii?
-Nu dom’le, nici ăştia nu mai sunt la putere.
Dintr-odată încep să sune sirenele care de obicei anunţă situaţiile de urgenţă. Urlau atât de puternic încât îl vedeam că îşi mişcă buzele de parcă ar scoate ceva sunete. Îmi aplec urechea şi îmi strigă:
-Ce, iar e grevă? Nu s-a terminat criza?
-Păi, numa’ ce a început!, îi strig eu înapoi în ureche. Sirenele au amuţit atât de brusc încât cuvântul „început” a deranjat mai tare decât sirenele.
-Şi atunci, de ce s-au oprit sirenele? I-au cumpărat ăştia pe grevişti cu funcţii? Sau le-au dat prime la salarii?
Mă prind că tipul are o problemă şi îi întind mâna bărbăteşte.
-Balint.
-Roaită, zice el.
Nu ştiu ce mutră am făcut, dar l-am văzut că nu prea i-a prea convenit.
-Vasile?, încerc eu să scot situaţia din căcat cu o glumă.
-Da, îmi taie el prostia din umor.
-Şi ce faceţi pe la Arad?, îmi găsesc un colac de salvare.
-Am venit să trag sirena. Trag sirena prin toată România.
-Şi nu v-a împuşcat nimeni până acum?
-Nu, pentru că nu ştiu cum dracu’ tot timpul păţesc la fel: până să găsesc sirena dintr-un oraş vin alţii, ca şi acum, şi mi-o iau înainte. Ce mă enervează este că nici nu-i împuşcă nimeni. De fapt nici nu am auzit nici o împuşcătură, zice el cătrănit.
-Ştiţi gluma cu sirena?, mai încerc eu o ieşire din supărare. Poanta mea era că sirena are două probleme: nici nu poţi să faci dragoste cu ea, nici nu poţi să o mănânci.
-Cu sirena nu se glumeşte!, mi-o seceră. Pe sirenă se moare! În grevă!
-Asta-i mai bună ca a mea!
-Unde-i gara?, mă întreabă brusc. Poate găsesc ceferiştii să pornim greva generală.
I-am arătat direcţia spre gară. A plecat îmbufnat, cu paşi apăsaţi şi mari. Oare trebuia să-i spun că nu mai găseşte ceferişti nici pentru un cenaclu despre grevă?
Iar au pornit sirenele. Iar, brusc. Vasile Roaită striga ceva şi gesticula obscen spre cer. Sau spre sirene?
Facebook Comments Box