Probabil, Probabil, Probabil

probabil că aceasta ar fi cea mai frumoasă

poveste de dragoste, dar nu va fi, pentru că, și-acum te rog să te uiți în ochii mei,

trenul unde apare frica nu mai trece pe unde știam noi, să nu dai vina pe văz.

locomotiva aranjată cu farduri (ce frumos ne obosea pe noi, vopsitorii), s-a mutat

în cimitirul de locomotive mamut, un fel de azil, alături de un contingent de actori și actrițe,

unde se joacă bingo și se înființează reviste, se practică olăritul, sms-urile și veștile bune.

(ningea năprasnic între blocuri și ne sărutasem la fel de năprasnic) nu mai există

nici blocurile și nici ninsorile care ne făceau să ne îmbrăcăm cu haine călduroase.

aproape că nu mai există nimic. nimicul fiind o divizie în care există totul. singura

noastră șansă era să avem ceva, pe numele lui, nu-știu-ce. era reacția noastră la mediu. una falsă.

am făcut exact ce ni s-a cerut. ce-ar fi să explodăm direct în zona zborului, chiar dacă

nu suntem obișnuiți din lipsă de aripi. poate o locomotivă cu aburi și aripi metalice ne-ar ajuta.

la fel de probabil e că nu ne va ajuta. cumva, aceasta ar fi putut să fie cea mai frumoasă

poveste de dragoste. una dificilă. greu de înțeles. cui i-ar fi fost de folos povestea asta?

nu-i așa că ziua e prea scurtă pentru imensitatea întunericului? de parcă lumina ar fi doar o

excepție de la naturala întunecime, care, cu adevărat e infinită? și are și viteza luminii.

trebuia să dansăm în spațiul-timp, și acela abulic de-a binelea.

poate ar fi bine să retrăim în tihnă, privindu-ne printre genele roz care seamănă

cu ceea ce privești printre gratii. am o senzație, o voi păstra ca premoniție. te iubesc superb.

mircea pascariu