Nu îmi vine să cred că povestea Roşia Montană revine în actualitate asemeni unui Făt Frumos născut din politica românească.
Am primit şi eu o atenţionare, picată din desaga de informaţii manipulatoare ale poştei reţelelor de socializare. Îndemul era pentru semnarea şi trimiterea unui mesaj către Guvernul Orban. Iată scrisorica, în rezumat:
Pentru ca solicitarea ta să fie luată în seamă de aceștia, trebuie să te asiguri că:
1). Introduci un subiect pentru e-mail; de exemplu: Vrem includerea Rosiei Montane in UNESCO! sau Trimiteti de urgenta notificarea la UNESCO sau Tineti-va de cuvant: reluati procedura de inscriere a Rosiei Montane in UNESCO!
2). Scrie respectuos pentru a obține un răspuns.
3). Trimiți solicitarea
Nu îți face griji, aceste informații nu vor fi folosite în alt scop și nu vor fi cedate altor organizații sau firme.
Păi, de ce să-mi fac griji, dacă mi se cere obligatoriu (!!!) numele, prenumele şi adresa de mail? N-aţi vrea şi CNP-ul, că oricum îl puteţi obţine?
Deci, să scriu respectuos şi să respect cadrul sugerat de iniţiatori. Numai că nimeni nu pomeneşte de numele, prenumele, ori adresa de mail a iniţiatorului.
Primul articol, în care atenţionam asupra manipulării polpulaţiei asupra problemei Roşia Montană l-am scris în 2011. Am revenit după nici doi ani. Prin urmare, îl public din nou, poate înţelegem dracului, o dată, că minciuna zburdă pe masa noastră în vreme ce pe fereastră vedem o friptură, la orizont.
Ah, pentru necunoscători: la UNESCO nu se depun notificări! Fiindcă nu suntem în litigiu cu organizaţia mondială a patrimoniului universal! Eventual, se poate depune o solicitare, alcătuită dintr-un dosar care însumează studii şi dovezi consistente, efectuate şi adunate în ani de zile.
…Adevărul este că am avut multe satisfacţii în urma celor scrise de-a lungul anilor, dar să am eu bucuria asta de a fi recunoscută o prostie la nivel oficial, şi la nivel naţional, nu aş fi sperat. Scriam articolul pe care îl republic mai jos acum mai bine un an şi jumătate, adica prin noiembrie 2011. Iar zilele trecute am dat despre ştirea conform căreia au fost interzise reclamele care susţineau investiţia de la Roşia Montană, pentru că „transmiteau un mesaj subliminal”. Eu ştiu că cei de la CNA nu au citit articolul meu, dar le-a trebuit chiar atâta vreme să îşi dea seama că au fost luaţi drept proşti? Fiindcă subliminalul era atât de evident, încât îţi sărea în ochi, provocându-ţi lăcrimarea abundentă din cauza râsului.
24.11.11 de Ovidiu Balint
Sincer, nu am fost niciodată la Roşia Montană. Din cauza indolenţei mele, probabil. Sincer, nu am fost foarte atent la cele două campanii referitoare la Roşia Montană. Nici la aceea care este pentru păstrarea sitului arheologic, nici la aceea care propovăduia afacerea cu exploatarea aurului.
Sentimental şi inconştient, am fost aprioric de partea sitului arheologic. Povestea cu exploatarea aurului mi se părea un fel de legendă reîncărcată (reloaded, cum ar veni) despre Vestul Sălbatic american. Atâta doar că acum era vorba despre Estul Sălbatic. Românesc.
Adică, ce mai, eram un indecis, ca să nu zic un indiferent în faţa problematicii de la Roşia Montană.
Măi, oameni buni, dar, cât aţi fi zis voi „trăiască şi înflorească republica socialistă România, împreună cu conducătorul său iubit şi stimat, tovarăşul secretar general, preşedintele republicii…”, mi-a apărut în faţă o reclamă televizată. Cu referire directă la povestea de la Roşia Montană. Apare o tipă, cam de vârsta mea (adică trecută de patruzeci), vorba regretatului Toma Caragiu, nici prea grasă, nici prea slabă, nici prea frumoasă, nici prea urâtă, nici prea deşteaptă, nici prea proastă, nici prea îmbrăcată, nici prea dezbrăcată, nici cu soţ, nici fără soţ, nici, nici. Mai pe scurt, banală. Şi, ce credeţi? În mod cert aţi văzut reclama! Începe să se plângă de faptul că la Roşia Montană nu mai are nici un viitor. Inoculativ este speculată ideea că situl arheologic nu oferă nimic, că nici măcar turiştii nu „vine”, aşa cum bine se spune în tezele din fiecare lună (nu ca la Ceauşescu, care scotea teze odată cu cincinalul), şi că ea ar vrea să muncească, dar nu are unde, pentru că din cultură nu se fac bani.
Când să pun mâna pe telefon să îi spun că situl în faţa căruia locuieşte este o comoară care musteşte de dorinţa de a fi vândută, mă uit mai atent la reclamă.
Aici tre’ să o luăm pe îndelete. Femeia se plânge că nu are cum să îi ofere educaţie copilului ei chiar în faţa unei biblioteci, din care doar mobilierul valorează nişte sute de euro. După aia, se mută în bucătărie, unde ne spune că nu are din ce să facă de mâncare, dacă nu se porneşte proiectul cu Roşia Montană. Numai aparatura de bucătărie din jurul ei valorează cel puţin o mie cincisute de euro. După aia, femeia amărâtă se mută cu tot cu filmare în faţa casei, unde ne spune că nu are lemne de foc, pentru că nu sunt locuri de muncă. În timp ce ne spune chestia asta, femeia săracă ia un lemn dintr-o stivă de lemne care valorează cel puţin cinci sute de euro. Finalul este apoteotic. Femeia săracă se aşează pe un scaun care valorează vreo două sute de euro, la o masă care valorează cel puţin o mie de euro, şi se apucă să ne spună că trăieşte din croşetatul de ciorapi. Dacă sunteţi puţin atenţi la reclamă, în jurul femeii sărace şi neajutorate se învârt cam 70-80 de mii de euro (cu casă cu tot).
Vorba unui prieten, aici poate fi şi un mesaj subliminal. Poate că realizatorul a făcut-o intenţionat. Adică, hai să vă arăt cum se plânge un om bogat dacă e plătit bine. Pe banii celui care vrea să înţelegeţi că omul bogat este sărac.
S-a mai întâmplat o chestie dintr-asta într-un film comunist. „Oraşul văzut de sus”. Se făcea că pe vremea comuniştilor trebuia să se inaugureze un combinat chimic. Şi, cineva nu şi-a îndeplinit sarcina. Şeful întreabă, firesc: cine este de vină? În momentul în care subalternul vroia să dea răspunsul, în planul al doilea trec doi tipi, purtând o pancardă pe care scria „trăiască partidul comunist român”. Numai că pancarda era transportată cu scrisul în jos. Mesajul subliminal nu era pentru oricine. Dar, era cu risc.
Revenind… Poate că realizatorii reclamei stupide, la marea realizare a proiectului Roşia Montană, tocmai asta au vrut să transmită: stimaţi tovarăşi, nu cădeţi în plasa asta! Totul e minciună!
Oraşul văzut de sus! Am şi uitat filmul ăla!
Reclama asta nu pot s-o uit! Ştiţi poanta aia cu roşia? Cucoană, de ce roşia asta este galbenă? Pentru că este verde! Parafrazând, Roşia, asta, Montană, este atât de galbenă de la aur, încât este verde din cauza sitului arheologic!