N-aş fi crezut că o boală, ori o ameninţare reală cu îmbolnăvirea, poate crea o modă. Dar văd că în societatea românească se discută despre moda vaccinării şi despre moda antivaccinării. Tocmai acum, în plină criză mondială creată de pandemia coronavirusului. Pe sticla televizoarelor, pe reţele de socializare, prin publicaţii, manifestări publice, proteste la care se adună lume, exact împotriva recomandărilor generale de evitare a mulţimii de oameni.
Altfel, nu abordam această temă. Fiindcă reacţia autorităţilor române, faţă de ameninţarea COVID-19, iar aici mă refer la deţinătorii funcţiilor executive, a fost cât se poate de firească prin măsurile luate. În pofida unor bâlbâieli locale, ridicole.
În România, ca şi în multe alte ţări se închid şcoli, universităţi, se anulează evenimente culturale şi sociale de anvergură, se interzic spectatori la evenimente sportive, se anulează zboruri. Se prăbuşesc burse şi economii, cercetătorii din întreaga lume medicală se zbat să găsească un vaccin. Iar la noi se protestează împotriva vaccinării. Sau se susţine vaccinarea. Aşa, în general.
Nu m-a mirat cearta de precupeţe dintre cele două tabere, fiindcă ea a fost rezultanta absenţei unei dezbateri publice responsabile. Fiecare dintre tabere s-a mulţumit cu organizarea propriei campanii de informare. Ambele fiind şi prost gândite şi răutăcioase, una împotriva alteia, ceea ce a dus la ineficienţa lor chiar în rândul celor spre care erau îndreptate. Adică susţinătorii vaccinării nu i-au convins pe cei împotriva vaccinării. Nici invers.
M-a surprins înverşunarea din momentul ales. În plină dezvoltare a pandemiei de coronavirus. În plină declanşare a unei crize economice mondiale determinată de această pandemie.
De ce se înmulţesc susţinătorii antivaccinării, când majoritatea covârşitoare a lor e sănătoasă tocmai datorită vaccinării de acum nişte ani? Şi de ce acum?
Am pus ochii pe textele la care eram îndrumat şi am citit. Pentru că erau referinţe culese de la medici, recomandaţi ca şi redutabili. Ei bine, toţi medicii intervievaţi care erau împotriva unei vaccinări, indiferent de boala despre care se discuta, s-au dovedit a fi homeopaţi. Şi niciunul nu oferea soluţii ştinţifice medicale care să oprească sau să distrugă vreun virus. Sunt declaraţii, articole, interviuri despre ineficienţa unui vaccin. A oricărui vaccin. N-am nimic împotriva homeopatiei, însă această campanie antivaccinare, relansată tocmai acum, sună a publicitate. Metoda nu e nouă, deoarece orice criză dezvoltă specula. De la specularea informaţiei şi până la specula financiară.
Nici cu campania de informare despre pericolul sau despre lipsa pericolului pandemiei pricinuită de COVID-19 nu m-aş face de râs în faţa mapamondului. În timp ce subalternii politicienilor români cu funcţii iau măsuri prin care să se încerce încetinirea răspândirii virusului, de la cele profilactice minimale şi până la cele punitive pentru cei care încalcă măsurile, partidele politice discută despre necesitatea, contra-recomandarea sau obligativitatea alegerilor anticipate. Şi despre alegeri, în general. Îşi lansează liniştiţi candidaţii, de parcă infrastructura votului a creat deja reţeaua care îi conduce spre funcţiile politice. E adevărat că viaţa merge înainte, numai că aceşti ochelari de cal ai politicienilor dezvăluie ceea ce ei ar vrea să se vadă cel mai puţin: lipsa responsabilizării funcţiei spre care râvnesc şi lipsa înţelegerii rostului public al funcţiei respective, adică al slujirii binelui şi interesului public.
Apoi, dacă teama de coronavirus şi blocajul creat pentru a împiedica plecările şi venirile din şi în zonele focarelor de infecţie au provocat fuga firească din acele zone, după cum relevă mai multe cercetări, ceea ce duce tocmai răspândirea agentului patogen, românii mai au două variante de atitudini sociale: ironizarea pandemiei, ori încropirea unei filosofii bazată pe firave cunoştinţe religioase. Până şi atitudinea responsabilă, eliberată de panici şi patimi, e ironizată. Cealaltă variantă propunând lăsarea trupului în Voia Domnului, utilizând pentru această demonstraţie expresii culese din texte religioase cu mâini pline de inele pământene, printre degete sgurgându-se chiar esenţa credinţei.
Până la urmă, fiecăruia îi rămâne la dispoziţie sita împletită de educaţia acumulată. Prin care să îşi cearnă şi convingerile, dar şi atitudinile.
Rămân, totuşi, cu întrebarea: chiar publicitate şi campanie electorală cu un virus în loc de stindard?