Ordonanţă de Urgenţă prin care băncile devin cămătari oficiali

Bănuiam că situaţia de urgenţă va fi ca o plapumă sub care se vor face ghiduşii financiare, pe care guvernanţilor le-ar fi fost ruşine să le facă la vedere. Totuşi, nu m-aş fi aşteptat să se mişte plapuma atât de vizibil, încât ai avea impresia că peste 9 luni va ieşi un monstru prin acuplarea benevolă, dar incestă, între Guvern şi Banca Naţională.

Da, este vorba despre  Ordonanţa de Urgenţă privitoare la suspendarea plăţilor ratelor împrumuturilor bancare şi nebancare pentru o perioadă de 9 luni!

Oricum, aseară mă culcasem năuc. Fiindcă am văzut cum un consilier al premierului Orban confirma în direct, la o televiziune, întrebat fiind de un jurnalist, că Guvernul României a cumpărat echipamente de protecţie, pentru medici, din Coreea de Sud, la un preţ mai mare cu patru dolari pe bucată decât preţul pe care îl plătise, pentru aceleaşi tipuri de echipamente de protecţie pentru medici, instituţia aflată în subordinea guvernului, UNIFARM! Patru dolari diferenţă, în plus, la fiecare bucată de echipament! Faţă de preţul plătit de o altă instituţie a statului, UNIFARM! La un calcul simplu, s-au plătit în plus circa 800.000 de dolari! Iar afacerea a fost supervizată direct, la sosirea echipamentelor pe aeroport, chiar de către premierul Ludovic Orban! Consilierul premierului spunea, la televiziune, că s-a început o anchetă, dar nu poate confirma încă nimic. Însă, directorul UNIFARM spunea că el ştia deja de această diferenţă de preţ pe care a plătit-o guvernul direct, nu prin UNIFARM! Incredibil! De simplu, vreau să zic! Cum se poate face o afacere dintr-o mâzgălitură de pix!

Dimineaţă, na, defectul dobândit profesional mă urcă pe net să văd ştirile. Mai să scap cana de cafea din mână. Citesc pe AGERPRES un comunicat al Asociaţiilor Consumatorilor din România, care atrage atenţia că Ordonanţa de Urgenţă privitoare la suspendarea plăţii ratelor la împrumuturi bancare şi nebancare va favoriza, de fapt, băncile şi instituţiile nebancare!

Cum aşa? Şi se explică foarte clar în comunicat că băncile şi instituţiile bancare vor putea aplica dobândă la dobândă, pentru ratele care vor începe să fie plătite după această perioadă de 9 luni! Păi, asta e cămătărie pe faţă, domnilor, îmi zic eu în barbă!

Nu se poate! Ori ăştia de la Asociaţiile de consumatori s-au tâmpit, ori AGERPRES  dă o ştire falsă!

Aşa că, ascult de îndemnul celui mai înalt oficial pe care îl cunosc de la televizor, preşedintele României, şi mă duc la sursa de bază, adică însuşi Ordonanţa. Şi citesc: „Art. 4. Dobânda datorată de debitori corespunzatoare sumelor scadente a căror plată este suspendata potrivit art. 2 se capitalizeaza la soldul creditului existent la finele perioadei de suspendare. Capitalul astfel majorat se plătește esalonat pe durata ramasă până la noua maturitate a creditelor, ulterior perioadei de suspendare, cu excepția creditelor ipotecare pentru care se plătește esalonat până la maximum 5 ani” !

Am rămas mut. Cu alte cuvinte, scrie negru pe alb, că, de azi înainte, pe perioada a 9 luni de zile, instituţiile bancare şi nebancare din România sunt cămătari cu acte în regulă!

Asociaţiile de consumatori mai atrag atenţia că acum Ordonanţa de Urgenţă permite  acestor instituţii care au acordat creditele să treacă la executări silite în voie! În plus, se spune în comunicatul citat de AGERPRES, Ordonanţa de Urgenţă permite instituţiilor bancare şi nebancare să modifice contractele existente, pentru împrumuturi, după bunul plac, urmând doar să comunice debitorilor modificările effectuate, fără o negociere prelabilă.

Ei, nu, că pe această ordonanţă de urgenţă ar fi invidios orice cămătar din România! Nu cred că în contractele lor sunt prevederi atât de clare şi de executorii!

Abia acum înţeleg mesajul pe care îl afişează mai mulţi reprezentanţi ai unor instituţii ale statului (şi nu mă refer aici la spitale, ori la medici): Noi mergem la muncă pentru voi! Voi staţi acasă pentru noi!

 

Pentru conformitate : https://www.agerpres.ro/economic-intern/2020/03/27/masurile-cu-privire-la-aminarea-ratelor-nu-sprijina-in-mod-real-debitorii-acorda-beneficii-substantiale-bancilor-asociatii-de-consumatori–475224

 

Tot pentru conformitate:

camătă sf [At: CORESI, EV. 7/15 / Pl: ~mete / E: vsl камата] Dobândă (excesivă) pe care o ia cămătarul pentru sumele date cu împrumut. sursa: MDA2 (2010)

      CÁMĂTĂ, camete, s. f. Dobândă (excesivă) încasată de cămătar pentru       sumele date cu împrumut. – Din sl. kamata. sursa: DEX ’09 (2009)

Facebook Comments Box
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com