Alfabetul diferit

logo

Ce nedreptate zilnică facem oamenilor valoroşi! Scriem despre impostori, politicieni, corupţi, vedete de mucava. Suntem nepăsători în faţa operei unor artişti autentici. Am descoperit în tot acest timp pre(a)lung de claustrare că în vieţile noastre există tot felul de „grădini de împrumut” care ne îmbogăţesc, ne hrănesc, ne lărgesc orizontul. Grădini pe care merită să le cultivăm. Astăzi l-am redescoperit pe Ștefan Augustin Doinaş în „grădina” lui Ovidiu Balint.

Cu publicistul Ovidiu Balint am împărţit aceeaşi redacţie de ziar („Observator arădean”), amândoi seduşi de adrenalina jurnalistului care ţinteşte subiecte şi poveşti captivante. Cartea Fraza lui Doinaş[1] restituie cititorului textele scrise de Ștefan Augustin Doinaş în cotidianul „Agenda zilei de Arad”, în ultimul an al vieţii poetului. Între anii 2001 şi 2002, scriitorul (originar din localitatea arădeană Caporal Alexa) oferă publicului arădean bijuterii de gândire. Cele mai multe „fraze” se referă la climatul politic al vremii, surprinzând demagogia şi corupţia celor de la putere. La 18 ani după publicarea lor în efemera gazetă, sunt încă atât de actuale.

Cu fineţe şi înţelegere surprinde balastul istoric între români şi maghiari:

„Memorandumul de regionalizare a ţării, propus de câţiva intelectuali români şi maghiari, nu cred că poate fi, deocamdată, nici conceput, nici realizat exclusiv pe considerente economice şi administrative.

Mentalitatea noastră, a românilor, dar mai ales mentalitatea maghiarilor, sunt prea încărcate de greutatea politicii şi a trecutului istoric, ceea ce face imposibilă chiar şi discutarea unei asemenea idei, într-un climat propriu, purificat de orice ingerinţă ultranaţionalistă.” (p.4)

Între timp lucrurile, în loc să se armonizeze, s-au acutizat (à propos de spiritele aprinse în legătură cu autonomia Ţinutului Secuiesc).

Referitor la Unirea cea mare, sesizează deosebirile de temperament/ caracter dintre românii de peste Carpaţi şi cei din sud:

„Schematic vorbind, România Mare s-a realizat prin unirea unei provincii a moftangiilor cu o altă provincie a românilor lipsiţi de umor. Nu e normal ca fiinţa noastră naţională să aibă un ochi care râde şi un ochi care plânge?” (p.12)

Evidenţiază polemicile mai puţin cordiale dintre marile noastre spirite:

„Mulţi se miră de componenţa Academiei Române, şi se întreabă: de ce nu a fost primit cutare sau cutare? Acestora aş vrea să le spun că Istoria se repetă: în România se va găsi întotdeauna un Nicolae Iorga (mai mare sau mai mic) care se va opune ca un Eugen Lovinescu (mai mare sau mai mic) să intre în Academia Română.” (p.22)

Șapte aforisme îl au ca „aliat” pe Ion Luca Caragiale. Iată o mostră:

„Timpul lui Caragiale a început cam demult, poate de pe vremea fanarioţilor. Şi – din păcate – nu sunt semne că s-ar încheia prea curând.” (p.44)

Adevărurile lumii sunt exprimate şi prin metaforă:

„Nu realitatea contează, ci imaginea ei. Puterea de azi confirmă acest adevăr. Politica nu mai este ştiinţa ce va asigura prosperitatea tuturora, ci arta de a masca grimasa amară a celor săraci şi cinstiţi sub rânjetul satisfăcut al celor bogaţi şi corupţi”(p.17);

„La noi, un scandal nu poate fi înăbuşit decât de apariţia unui nou scandal” (p.34);

„Există popoare care se nasc – politic vorbind – mature. Noi, românii, nu facem parte din categoria unor asemenea monştri ai Istoriei” (p.63);

„Zorile roşesc, pentru că ziua crapă de ruşinea ororilor pe care le va adăposti” (p.69);

„Puful din pernele care garnisesc fotoliile comode ale politicienilor de pretutindeni este extras din economiile cetăţenilor, ca din penele unor gâşte care au uitat demult să zboare” (p.73);

„Vi se pare amuzant că într-o ţară care a devenit vestită în lume prin Dracula să fie astăzi atâta nevoie de un Vlad Tepeş?” (p.114)

Ovidiu Balint a înţeles că jurnaliştii nu deţin adevărul absolut, dar că este important să înţelegem, împreună cu ei, câte ceva din lumea în care trăim. Din acest imbold s-a născut, cred, şi colaborarea şi cartea de faţă, în care Ștefan Augustin Doinaş închide, în fraze scurte, aforistice, esenţa unei lumi româneşti în schimbare. O lume în care am trăit şi care încă ne bântuie, căci nu am învăţat suficient din istoria trăită. Deşi poetul ştia, înaintea tuturor, direcţia:

„Schimbarea vieţii vine din Apus. Îngheţarea vremurilor – din Răsărit” (p.71);

„Nu căuta să pari. Încearcă să fii”. (p.105)

 Demersul lui Ovidiu Balint de a salva textele lui Ștefan Augustin Doinaş şi de a le da viaţă, dincolo de efemera pagină de ziar, este salutar şi merită a fi remarcat şi citit. Este o recuperare binemeritată a unui scriitor adevărat, care nu mai e de mult doar al Aradului. Nu este uşor să scrii pentru ziar, direct, concis, suplu, cu miez. Să surprinzi ce vede fiecare dintre noi zilnic, dar nu ştim toţi s-o spunem atât de clar, de percutant.

„Niciun guvern român care a văzut «luminiţa de la capătul tunelului» n-a precizat despre care luminiţă este vorba: de la intrarea sau de la ieşirea din tunel” (p.83)

Poetul a văzut-o înaintea tuturor şi ne-a întreţinut speranţa. Cea care moare ultima.

 

[1] Ștefan Augustin Doinaş. Fraza lui Doinaş, Editura Concordia, Arad, 2019, 137 de pagini. Redactor de carte Ovidiu Balint

 
Facebook Comments