De Ziua Naţională a României I-am căutat prin memorie pe cei care au fost la Alba Iulia acum 100 de ani

Începusem să scriu la o carte, dar pandemia mi-a blocat deplasările şi întâlnirile. Proiectul e suspendat, nu anulat. Totuşi, am apucat să realizez câteva interviuri şi m-am gândit să vi le prezint cu prilejul Zilei Naţionale a României. Deoarece cartea îşi propune să dezvăluie ce a mai rămas în şi din memoria colectivă a românilor despre cei care au fost delegaţi să voteze desprinderea de Ungaria şi unirea cu România.

Delegaţii la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1918, ori participanţii reprezentativi sunt acum doar nişte nume pe o listă istorică. Aşa că, am luat lista şi am început să le caut urmaşii, sau pe cei care ştiu ceva despre ei, care îşi amintesc ceva despre ei. Eu vreau să îi aduc la viaţă în memoria noastră, ca oameni care au fost, nu doar ca nişte nume înşiruite pe o hârtie fără trăiri, fără sentimente.  Ori, doar ca nişte nume pe nişte cruci din cimitir.

Nu e vreo lucrare ştiinţifică, ci o viziune jurnalistică asupra evenimentelor de acum 100 de ani. Dacă vreţi, un reportaj printre amintirile uitate de istorie.

De obicei, de Ziua Naţională a României majoritatea publiciştilor comentează, combat istoria prin comparaţie cu trăirea prezentului. Eu m-am gândit să fac altfel: să aduc la viaţă oamenii istoriei, prin intermediul amintirilor despre ei, iar voi să comentaţi. Aşa vor fi pomeniţi de două ori, o dată de mine şi încă o dată de voi. Ăsta e cadoul meu cu prilejul Zilei Naţionale a României.

(I) Un slovac a negociat trecerea Nădlacului în România

Uroş Pătean a condus delegaţia reprezentanţilor Cercului Nădlac la Adunarea de la Alba Iulia. Norocul găsirii urmaşilor a fost în profesorul Kukucska din Nădlac, care a scris mult despre istoria locală a slovacilor şi a românilor. Doamna profesor Lucica Puşcaş, nepoata lui ştia cam tot despre cei care au plecat atunci la Alba.

Mă aştepta cu o cafea şi a început să vorbească din bucătărie.

-Am înţeles că Uroş Pătean nu ar avea urmaşi direcţi. Ce grad de rudenie aţi avut cu el?

-Păi, nu, înafară de mine. El n-a avut copii. A murit destul de tânăr într-un accident de maşină. Uroş Pătean a fost fratele străbunicii mele. Bunicul avea cam 18 ani în preajma lui 1918. Uroş Pătean l-a acaparat pe bunicul meu, îl lua cu el peste tot, la întâlniri, apoi la Alba Iulia. Uroş era un orator foarte bun. De-aia în Nădlac i s-a spus „Limbău”. Îmi amintesc de pe vremea bunicului, care a murit în 1979. Ne povestea cum l-a dus unchiul ăsta, Uroş Pătean, cu el la Alba Iulia. Pe cine mai aveţi pe listă?

-Gheorghe Petrovici…

-Ăsta a fost învăţător…

-Dr Traian Borneas…

-El a fost avocat. Avocat slovac.

-Şi Moş Totorean…

-De Totorean nu ştiu nimic. Despre Uroş vă mai pot spune că nu provenea dintr-o familie prea înstărită. Însă, s-a căsătorit cu soţia lui care provenea dintr-o familie foarte înstărită. Pe vremurile alea ei îşi făceau cumpărăturile în Ungaria. Îmi povestea bunica că trenul era la Nădlacul mic, iar ca să ajungă în Arad trebuia să meargă cu căruţa. Când a dus-o pe soţia lui la Parlamentul de la Bucureşti, a dus-o să-şi cumpere materiale scumpe, mătăsuri… Ăştia din Nădlac râdeau, fiindcă deşi era o femeie foarte bogată, o considerau tot o ţărancă. Şi nici nu era foarte frumoasă şi… nici prea deşteaptă. Şi-atunci lumea zicea că „Limbău” şi-o luat avere. Bunicul îmi spunea că unchiul Uroş a cheltuit mulţi bani pentru propanganda dinaintea Marii Uniri. Ea era foarte necăjită că îi mânca din bani cu problemele politice.

-Bunicul dumneavoastră cum se numea?

-Feier Atanasie. A făcut şi el parte din delegaţia de la Alba Iulia. Fiindcă aşa cum v-am spus l-a luat cu el Uroş Pătean. Era nepotul lui favorit. Împărtăşeau aceleaşi idei. Deşi, se spune că pe casa lui scria numele de Feher, tatăl lui venind din pusta Szeged-ului. Porecla era Sighideanul. Pe urmă, nu ştiu ce-au făcut că au luat nişte oi de la taică-su, iar taică-su i-a gonit de acasă. El s-a stabilit la Nădlac iar celălalt frate prin Banat. Bunicul s-a căsătorit cu o româncă, s-a românizat şi şi-a pus mari speranţe în unirea cea mare. Dar, până la urmă a fost dezamăgit.

-De ce era dezamăgit?

-Povestea şi de la Uroş Pătean că altfel ar fi văzut Marea Unire. Ca Regatul să se ia după cei din Ardeal.

-Era cam răspândită opinia asta. Şi Slavici avea aceeaşi părere şi mai mulţi…

-Undeva am citit despre Slavici că ar fi fost închis şi în Imperiu şi ar fi scris că în Ungaria şi în închisoare ar fi fost mai bine…

-Şi eu am scris un articol pe tema asta. L-aţi prins pe bunicul în viaţă. Ce vă povestea?

-Ţin minte că ne povestea că a fost foarte frig la Alba Iulia şi pe drumul spre Alba. Dar zicea că nu simţea frigul. Fiindcă erau locuri unde se fierbea vin şi erau viţei la proţap. Ne mai spunea că au mers cu căruţa până la Arad, unde s-au urcat într-un tren până la Alba Iulia. Îl mai întrebam din când în când, însă îmi spunea: nu mă mai întreba, că o fost cam degeaba, iaca acuma or vinit şi comuniştii… Nu prea îi plăcea să mai povestească. La fel era şi Uroş. De fapt, chiar înainte de a i se întâmpla accidentul Uroş l-a chemat pe bunicul la el. Parcă a prevăzut că va muri. L-a chemat pe bunicul şi pe alt nepot de soră, tot un băiat, şi a zis aşa: eu vă las la fiecare o amintire, patru hectare de pământ şi o casă. Bunicul era cu pământul şi a ales hectarele de pământ. Celălalt nepot a fost mai câştigat, fiindcă a ales casa care a fost o valoare şi pe vremea comuniştilor. La bunicul i-au luat terenul şi… nici acum n-am recuperat-o nici noi partea aia de pământ. Nici eu nu ştiu de ce.

Apoi ne mai povestea că slovacii au fost de acord cu stabilirea graniţelor actuale. Ba, se pare că avocatul Borneas de care aţi pomenit ar fi influenţat ca graniţa să treacă dincolo de Nădlac. Se pare că graniţa ar fi trebuit să treacă pe la Şeitin, dar slovacii nu au vrut să rămână cu Nădlacul în Ungaria.

-Interesant! N-am ştiut asta.

-Da, aşa se pare, fiindcă aici majoritari erau românii şi slovacii, ungurii fiind foarte puţini. Iar înainte de venirea slovacilor, acum 200 de ani, majoritari erau sârbii. Mai ştiu că ne povestea că adunările le făceau pe ascuns. La Şeitin se întâlneau toţi din această zonă. La bătrâneţe Uroş Pătean s-a dat în întreţinere la nişte rude mai îndepărtate. Când eu îmi făceam lucrarea degradul I am mers la acea familie să mai recuperez din ce avea bunicul. Tot aruncaseră. Ştiam de la bunicul că Uroş Pătean a purtat o corespondenţă cu Goga. Tot au aruncat. Spuneau că s-au temut că vin comuniştii şi îi arestează pentru ce au.

-Alea ar fi valorat aur acum…

-Poate că şi eu am greşit, fiindcă atunci când eram tânără nu prea mă interesau lucrurile astea. Mai povestea şi bunica… fiindcă ei atunci, în acea perioadă a Marii Uniri s-au cunoscut. O, zicea bunica, cât necaz am avut cu plecările astea ale lui… Bunicul a fost foarte activ până la 83 de ani. El făcea şi cumpărăturile de zi cu zi. Pe bicicletă mergea. După ce a rămas singur, de la moartea bunicii, tot îl vedeam că face o sumedenie de calcule. Ce tot calculezi?, l-am întrebat. Vreau să fac mai multe înmulţiri, că văd că nu mai merg ca înainte. Când a început să simtă tot mai rău am chemat medicul, care l-a întrebat în ungureşte cum se simte…

-În ungureşte?

-Da, fiindcă medicul era ungur. Iar el a răspuns: aşa să le fie şi lor de bine cum îmi  este mie acuma. Eu l-am rugat pe doctor să îl mai întrebe o dată la cine se referă, fiindcă am crezut că e vorba despre noi, familia. Doctorul, stânjenit, a încercat să ne explice că e vorba despre bolile bătrâneţii, dar, totuşi, l-a întrebat la cine se referă. La comunişti!, a răspuns bunicul. Nici pe patul de moarte nu i-a putut ierta. Astea au fost ultimele lui cuvinte, fiindcă în două zile nu mai putea vorbi şi a murit.

 

 

Facebook Comments
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com