În plină pandemie, peste 5.000 de medici de familie sunt excluşi de la plata stimulentelor de risc. „Ăăăă”… din cauza lipsei de fonduri. „Ăăăă”… din cauza opoziţiei… „Ăăăă”… de-aia

M-am tot gândit cum să încep articolul, fiindcă nu ştiam cum să explic o prostie. A guvernanţilor. Mie mi-a fost greu s-o înţeleg, deci şi mai greu să scriu despre ceea ce n-am putut înţelege prea bine.

Aşadar încep brusc: mai bine de jumătate de medicii de familie din România nu vor putea beneficia de plata stimulentelor de risc promise de guvern, fiindcă amendamentul care ar fi reglementat problema nu a fost propus de cine trebuie(!).

Povestea începe în luna decembrie a anului trecut, când Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate este atenţionată printr-o adresă trimisă de Societatea de Medicină de Familie Arad, să schimbe o terminologie care ar putea văduvi medicii de familie cu cabinete individuale de plata acestor stimulente. În Ordonanţa de Urgenţă, care precedea o lege ce urma să fie votată, se strecurase o exprimare învechită, preluată din prima, fără stop pe conştiinţă, de la sistemul comunist: „personal angajat”. Or, medicii de familie sesizau că profesia lor este una liberală, ceea ce îi scoate din zona „personalului angajat”. Adresa din decembrie 2020, când guvernul, prin instituţiile sale, se folosea de medicii de familie şi de utilitatea publică a lor, cerea înlocuirea termenului de „personal angajat” cu cea de „personal medical”. Tocmai pentru a nu se crea confuzii în viitoarea lege care urma să fie votată anul acesta. Ba mai mult, se face chiar specificaţia că în cazul în care nu se va schimba terminologia, medicii de familie vor fi discriminaţi. Fiindcă metodologia de plată propusă face trimitere la un „fond de salarii”, care nu există în cazul unei profesii liberale cum este cea de medic de familie.

Ar trebui să mai fac precizarea că medicii de familie din România îşi desfăşoară activitatea prin două forme de organizare: societăţi cu răspundere limitată (SRL-uri) şi cabinete medicale individuale (CMI).

Ei, după nici două săptămâni, în ianuarie 2021, CNAS trimite un răspuns lung în care spunea, totuşi, că propunerea legislativă este „în circuitul inter-instituţional” şi că se va avea în vedere această schimbare de terminologie. În rest, eu nu am înţeles nimic din răspunsul CNAS.

Către CNAS-acordare stimulent semnata

Doc2021-01-04-162341

Vine vremea ca OUG, prin care se stabilesc categoriile de personal care vor primi stimulentele de risc pentru perioada pandemiei de COVID, să ajungă la aprobare în Parlament. Iar prima clanţă de care se agaţă sărmana propunere legislativă este Comisia de Sănătate a Camerei Deputaţilor. Care are 23 de membri. Dintre care trei au depus amendamente. Unul dintre amendamentele propuse îi viza tocmai pe medicii de familie care au cabinete individuale. Alt amendament îi privea pe „angajaţii TESA” din sistemul medical. Alt amendament îi băga şi pe liftieri la plată. Ce credeţi că s-a întâmplat? Amendamentul prin care toţi medicii de familie urmau să primească acel stimulent a fost respins şi a fost aprobat doar amendamentul prin care vor fi plătiţi „angajaţii TESA”.

Pe mine mă înfioară faptul că se mai foloseşte şi acest termen de „angajaţi TESA”,  care are o sorginte pură din sistemul economic comunist. Comunist, da! TESA era un acronim al personalului Tehnic, Economic, Socio-Administrativ de pe vremea societăţii socialiste multilateral dezvoltate! Acest termen mai apare şi acum în acte normative? Da!

Înainte să aflăm cauzele acestui vot pentru respingerea plăţii stimulentului de risc pentru medicii de familie cu cabinete individuale trebuie să mai precizez ceva. Important! În adresa CNAS către Societatea de Medicină de Familie Arad, se mai specifica faptul că aceste stimulente vor fi plătite din fonduri europene. Cu alte cuvinte, instituţia din subordinea guvernului român dădea şi sursa de finanţare ce urma să fie accesată. Altfel, ca număr, „angajaţii TESA” din sistemul medical sunt 24.000 (douăzecişipatru de mii!!!), iar medicii de familie 11.000, din care circa 5.000 au cabinete medicale individuale. Stimulentul de risc despre care vorbim este în valoare de 2.500 lei brut lunar, pe întreaga perioadă a pandemiei de COVID. Prevederile actului normativ împing prostia până într-acolo încât angajaţii medicilor de familie care au cabinete individuale vor primi stimulentul de risc, dar medicii de familie nu!

Cum să înţeleg eu că, în plină pandemie (asta fiind o epidemie pe plan mondial, adică!), tocmai medicii de familie, la care este trimisă obligatoriu (prin lege, culmea!) întreaga populaţie a României, nu vor primi acest stimulent de risc?

Am întrebat un membru al Comisiei de Sănătate al Camerei Deputaţilor. Pe medicul Adrian Wienner, deputat din partea USR. Încerc să transcriu cât mai exact discuţia telefonică, fiindcă pe parcursul acesteia am fost acuzat în permanenţă de rea-voinţă şi de lipsă de înţelegere.

Domnul doctor Wienner mi-a explicat că orice plată în plus, propusă printr-un amendament la buget, trebuie să spună de unde să se taie din fonduri, pentru a fi asigurate acele fonduri propuse. Ori, să se spună sursa de finanţare pentru acele plăţi. A făcut şi o analogie cu plata pensiilor pe care eu n-am înţeles-o, fiindcă aici vorbeam despre 5.000 de medici, nu despre 4 milioane de pensionari. Apoi, medicul Adrian Wienner mi-a spus că amendamentul a fost făcut de un parlamentar PSD şi că ei cer tot timpul plăţi suplimentare la buget, fără să precizeze sursele de finanţare pentru acestea. Apoi, domnul doctor Wienner mi-a declarat că în Bugetul pe 2021 erau prevăzute doar plăţile pentru medicii care sunt angajaţi prin SRL-uri. „Lucrurile ar fi trebuit reglate de la început în OUG. Medicii de familie sunt entităţi private, iar decontarea se face per capita şi per serviciu. Va trebui să ameliorăm relaţia dintre stat şi medicii de familie. Eu zic că este un viciu, iar legea este restrictivă. Noi trebuie să ne asigurăm că există aceste fonduri pentru plata medicilor de familie.”, mi-a mai declarat medicul Wienner, deputat USR în Parlamentul României. Domnul Wienner mi-a mai declarat că „foarte probabil în plenul Parlamentului va vota pentru acordarea acestor plăţi şi pentru medicii de familie”. În încheierea discuţiei noastre mi-a mărturisit că s-a abţinut de la vot, nu a votat împotrivă şi că bani ar fi la Fondul Naţional Unic al Asigurărilor de Sănătate.

Eu ştiu că dacă în comisia de specialitate sunt respinse amendamentele propuse, în plenul Parlamentului sunt slabe şanse să mai fie puse în discuţie măcar aceleaşi amendamente. Aşadar, mă întreb pe mine, ca prostul: pentru 24.000 de „angajaţi TESA” propuşi la plată printr-un amendament, nefiind prevăzuţi în Bugetul pe 2021, s-au găsit surse de finanţare, dar pentru 5.000 de medici nu sunt identificate sursele de finanţare? Răspund tot eu, afirmativ: Da!

Vicepreşedintele Colegiului Medicilor din Arad şi reprezentantul Societăţii de Medicină de Familie din Arad, dr. Adrian Dan Dărăbanţiu, care a şi semnat adresa de semnalare din decembrie anul trecut către CNAS, mi-a mărturisit: „Mai bine mă angajam acum nişte ani ca brancardier, fiindcă văd că medicii de familie au ajuns în aceeaşi categorie cu liftierii!”

Mai jos aveţi şi componenţa Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor, precum şi Avizul acesteia, prin carese respinge plata pentru medicii de familie care deţin Cabinete Individuale. 

av014

 

 

 

Facebook Comments Box
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com