Sau ce legătură e între ursul vânat, fondurile europene şi conflictul din Israel
Oricât aş căuta eu vreun subiect, despre care să scriu şi pe care să-l aleg dintre cele care joacă hora „Periniţei” dimprejurul meu, tot peste manipularea prin mass-media dau şi mă trezesc că vrea să mă tragă în mijlocul evenimentelor, să mă pupe greţos pe gură.
În special televiziunile. Fiindcă slujitorii acestui mijloc de presă, că nu le pot spune jurnalişti tuturor, mizează pe două calităţi a imaginii filmate şi vorbite: impactul ei imediat precum şi perisabilitatea ridicată a informaţiei transmise în eter. După reţeta „loveşte (muşcă) şi fugi”. Sigur, altfel, autorii de conţinut (sic!!!) se întâlnesc pe la conferinţe şi simpozioane naţionale sau internaţionale în care se dezbate despre independenţa jurnaliştilor şi despre importanţa imparţialităţii presei, însă ei se întorc la şefii care au cel puţin o subordonare politică, dacă nu e şi dublată de una corporatistă. Aşa, simpozioanele îi ajută să îşi profesionalizeze mascarea independenţei jurnalistice.
Trei subiecte de presă şi perseverenţa unei surse media de televiziune, în furnizarea de informaţii manipulatorii sau cel puţin false, m-au îmboldit la scris. E vorba despre DIGI24. Subiectele sunt total diferite, dar modalitatea de abordare a lor este identică.
Primul subiect este cel despre împuşcarea ursului din Covasna. Nu mai revin asupra lui, fiind notoriu deja. Însă televiziunea despre care vorbim a abordat subiectul dintr-un unghi cu totul diferit, reuşind deturnarea esenţei informaţiei jurnalistice: corupţia care a făcut posibilă organizarea vânătorii. Ba ursul nu era ăla, ba nu era aşa de mare, ba prinţul a vrut să salveze o comunitate, participând la o vânătoare organizată de o autoritate, fără să fie precizată autoritatea respectivă, fiind vorba despre un braconaj cu „acte în regulă”, ba urşii sunt prea mulţi în România, ba sistemul (care o fi ăla?) nu reuşeşte să gestioneze problema urşilor care se înmulţesc necontrolat, deşi o ursoaică îngrijeşte puii cel puţin doi ani… Încet, încet, subiectul a fost mutat în societate pe discuţia despre necesitatea vânătorii ca hobby şi pagubele şi teama create de vânatul din România. Nu doar cei de la postul citat, dar nimeni altcineva nu îşi pune întrebarea de ce ies animalele din pădure. Oare nu de foame? Am mai scris-o, dar o mai subliniez încă o dată: am copilărit lângă bunicul meu care a fost paznic de vânătoare vreo 30 de ani, una dintre păduri fiind cea de la Adea, din judeţul Arad, unde veneau să vâneze personalităţi româneşti sau de aiurea. Îmi amintesc cum ducea mâncare în pădure şi pentru cerbi, şi pentru mistreţi şi pentru fazanii cu care erau populate pădurile… Apoi, discuţia a fost dusă spre necesitatea stabilirii echilibrului natural prin intermediul vânătorii. Omul nu a prea stabilit niciodată echilibre, ci, eventual, dezechilibre, dacă nu chiar extincţii de animale sau plante. Revenind, vedeţi spre câte zări duce o simplă omisiune a esenţei unei informaţii? În cazul nostru, corupţia.
Al doilea subiect abordat de aceeaşi televiziune a fost despre fondurile europene care au dezvoltat municipiul Arad. Aici manipularea a fost şi mai elaborată, fiindcă a fost un reportaj publicitar. Înainte de toate că nu s-a specificat acest caracter al reportajului. Apoi, manipularea a mizat tot pe omisiuni, ori pe informaţii spuse pe jumătate. Nici acum, după ani buni de când România beneficiază de finanţări de la Uniunea Europeană, publicul larg nu înţelege prea bine diferenţa dintre fonduri rambursabile, fonduri nerambursabile şi împrumuturi de la foruri europene. Sunt chiar politicieni care ajung europarlamentari şi tot nu înţeleg diferenţa, ori nu vor să beneficieze de diferenţa dintre acestea. Pornim de la înţelegerea încasării unor bani pentru publicitate, fie ea şi politică, însă atunci asta trebuie subliniată. Apoi, arădenii au fost jigniţi prin „dezvoltarea” care le-a fost prezentată despre oraşul în care trăiesc, rămas, de fapt, mult în urma urbelor vecine, cu toate că potenţialul de dezvoltare al Aradului depăşeşte înzecit potenţialele vecinelor. Într-adevăr, municipalitatea arădeană a luat foarte multe fonduri europene, însă acestea au fost împrumuturi care au îndatorat cetăţenii pentru încă două generaţii. E adevărat că banii au fost îngropaţi în betoane şi asfalt şi sunt greu de găsit cu o simplă sapă de lemn televizată. Totuşi, poate că nişte întrebări jurnalistice puteau descoperi câte ceva. Adică fondurile nu sunt nerambursabile, ca şi la Oradea, Alba Iulia, Szeged, Mako etc…
În fine, al treilea subiect, şi cel mai delicat, a pus paie pe focul meu interior: compararea statului Israel cu organizaţiile teroriste, pe baza unor metode de luptă folosite în recenta criză militară din Fâşia Gaza. N-am reţinut numele slujitorului de la Digi24, dar era un interviu cu ambasadorul Israelului în România, David Saranga, în care îi spunea acestuia „acţionaţi ca o organizaţie teroristă”. Făcea referire la tactici de luptă folosite de armata israeliană, printre care diversiunea. Omiţând informaţii esenţiale ale recentului conflict, cum ar fi numărul foarte mare de rachete, trase de organizaţia palestiniană Hamas, inclusiv din subsolurile blocurilor bombardate de armata israeliană; faptul că în Fâşia Gaza media de vârstă a populaţiei este de 18-19 ani, ceea ce o face extrem de sensibilă la manipulări anti-israeliene; faptul că forţele palestiniene sunt înarmate cu armament produs în Iran, iar comandamentele militare palestiniene se află în Liban, la Beirut; faptul că Statelor Unite le convine o neimplicare imediată, nici măcar în planul declaraţiilor, negocierile cu Teheranul pentru un nou acord fiind foarte avansate; faptul cu Uniunii Europene îi este comodă o îndemnare la calm; faptul că palestinienii se pregăteau şi de alegeri, iar în Israel alegerile nu au clarificat scena politică de la Tel Aviv; faptul că rachetele palestiniene au o rază tot mai mare de acţiune… Deci, omiţând toate aceste informaţii, pe care le avea la îndemână, cu o minimă informaţie redacţională, fără să iasă măcar în ploaia dâmboviţeană, nu sub ploaia de rachete, digitivistul analiza tacticile şi strategiile militare ale Israelului, numindu-le direct similare organizaţiilor teroriste. Adică, nu doar că nu înţelegea un conflict, pe care îl comenta şi analiza utilizând tot o tactică diversionistă, ce-i drept informaţională, prin omisiune, dar mai şi dădea verdicte.
Dacă în cazul ursului împuşcat am putut înţelege o manipulare a informaţiei, căreia i-am acordat circumstanţele atenunante ale lipsei de experienţă, lejerităţii în informare, proastei documentări, comodităţii în muncă, niciuna dintre ele scuzabile în profesia de jurnalist, şi bănuind alte interese poate chiar financiare. Dacă în cazul municipiului Arad am putut înţelege manipularea, prin omisiunea informaţională datorată sumelor convingătoare de bani publici şi politici, eh, în cazul jignirii unui oficial de rang înalt, al unui stat suveran, reprezentat la Bucureşti, n-am mai putut înţelege motivaţia din spatele manipulării informaţionale. Mi-e greu să cred, de fapt mă conving pe mine însumi să nu cred, că în spatele acestui demers televizat ar fi vorba tot de bani, ori de lene jurnalistică. Pariez pe prostie, deşi sunt convins că pierd pariul.